// Leo \\
M-am trezit perfect.
Aaron mi-a adus ceai și mâncare la pat, iar verii lui erau deja acolo. M-am schimbat în ceva destul de formal pentru a-i întâlni familia. Părinții lui știau de orientarea sa sexuală și nu le displăcea din fericire.Am ieșit din cameră, curat și
aranjat peste tot. Apoi m-am apropiat de micuța cameră unde mâncau cu toții. M-am scuzat față de toată lumea, apoi am salutat politicos. M-am așezat abia când mi s-a spus să mă așez.Toată atmosfera din cameră
s-a luminat și toți au început să vorbească. Fiecare pe rând. M-am uitat către Aaron care era destul de încordat și parcă aștepta ceva. A luat o gură mare de are și s-a uitat către mine.— Leo.. Știi că o duc prost
cu banii, dar.. a spus apoi a înghițit în sec, scoțând ceva din buzunar. Acel ceva era un șurub legat de un lanț de argint. Nu îți încape pe deget, dar mă gândeam că poate îmi faci onoarea de a te căsători cu mine, a spus.— Aaron.. I-am șoptit numele
și am început să plâng apoi m-am proptit la pieptul său. Am început să plâng, șoptind "da" de nenumărate ori. Plângeam zâmbind. Nu mă așteptam să facă acest lucru, mai ales pentru că noi doi aveam o relație la distanță.—
Odată ajunși la hotel, pentru
care mama sa a plătit, am intrat amândoi în lift. Am înghițit în sec și m-am uitat către el. Știam clar ce vom face și nu cred că voi regreta, însă aveam emoții. Emoții imense.Am ajuns la cameră, iar
el a descuiat ușa. De aici, totul a fost ca o poveste pentru mine. Deși în realitate nu era nimic wow și dura foarte puțin. Am dansat, am făcut sex și cel mai important, ne-am simțit bine.