Dacă Oceanele Ar Vorbi

standul cu brățări

"dacă fericirea ar fi un copac,

ai sta în vârful sau sub umbra lui?"

Din vara de acum cinci ani, căsuța mătușii a rămas la fel de neschimbată. Același alb împrospătat al scândurilor, ușile gigantice și ferestrele mov. La fiecare geam atârnă ghiveciuri cu flori roz, al căror miros dulce îmbată toată curtea. Unicul lucru care mi se pare diferit – grădina. Puțin mai mică decât era și cu alte specii de flori, pe care nu le văzusem până acum. Mereu i-au plăcut piticii de grădină și decorațiunile colorate, lucru ce o face mai atractivă pentru picii care trec pe biciclete.

Cobor din mașină, iar mirosul plajei mă copleșește instant. E doar la câțiva kilometri de căsuța asta simpatică, dar picioarele mele deja se simt scufundate în apă. Apuc cu grijă grămada de păr blond de pe spate și îl prind cu aceeași agrafă roz, sus. Îmi transpiră spatele de la atâta ardoare. Valul ăsta de căldură e singurul lucru pe care nu îl pot suporta. O urmez pe mătușa Grace, pășind țanțoș pe iarbă, iar soarele ne arde tot mai intens, ca pe niște găini la grătar. Enzo se grăbește să-mi coboare valiza, lăsând mașina în stradă, sub un copac umbros.

— Toate au rămas neschimbate, draga mea Reneé, doar tu nu! Oftează de parcă această trecere de timp o frământă. Revine în următoarea clipă cu zâmbetul ei cald și mă analizează din nou.

— Faci cumva sală? erai mai slăbănoagă în clasa a opta. Mă ghiontește prietenos în umăr, iar eu chicotesc fără să opun rezistență.

— Atletism, dar nu de foarte mult timp, încerc să schimb subiectul ușor rușinată.

— Ți-au crescut coapsele după cum văd, și nu doar!

Deîndată ce clipește dintr-un ochi, mă apucă de mână și mă conduce spre garajul din spatele casei. Rămășițele de scânduri, vopsea și scaune rupte stau împrăștiate în spatele curții. Așa a fost casa ei dintotdeauna, păstrează toate lucrurile vechi pentru a crea noi capodopere.

— Enzo, dragule, du-i nepoatei mele bagajul la etaj, mulțumesc mult!

Bărbatul răspunde cu zâmbet și dă din cap ascultător. Ajunse în spatele casei, observ ușile garajului larg deschise și o mulțime de chestii aruncate pe jos.

— Nu-mi spune că deja ai pregătit standul pentru festival, îi citesc bucuria de pe chip, dar ea o ignoră total, concentrându-se pe imaginea din fața ochilor. Ferește un fragment găurit de stofă și îmi arată câteva bucăți de lemn frumos aranjate, o cutie de cuie și câteva tuburi de vopsea.

— Nu, ne vom ocupa împreună de el! Ei bine tu și verișorul tău pe care nu l-am văzut de vreo câteva zile. Îl găsim noi până începe festivalul, nu-ți fă griji!

— Oh, Luke nebunaticul, nu l-am văzut de ani buni!

Un fel de entuziasm mă cuprinde, fiind ocupat cu facultatea nu l-am văzut de atâta timp. Acum nu mai este acel băiețaș nebunatic care aruncă cu nisip în toate părțile. Face surfing și sală, iar modul în care arată probabil motivează fetele să se țină coadă după el. Nu mai are nici acel zâmbet cu câțiva dinți căzuți, imaginați-vă cât de invidioși sunt băieții pe el.

— Să știi că s-a schimbat cu anii, dar pentru mine oricum a rămas acel Luke jucăuș care plângea de fiecare dată când scăpa mâncarea pe jos.

Prin capul meu dezordonat îmi trece doar gândul că această vară poate fi perfectă la cât de multe amintiri aș putea aduna în colțul unei plaje, atât de departe de casă. Acum nu mai suntem copii, vom putea discuta cu Luke despre marile probleme ale oamenilor. Poate că voi cunoaște persoane noi, dincolo de cei pe care îi am deja în Virginia.

— Cu toții ne-am schimbat, mătușică, până și tu ți-ai găsit iubirea în brațele unui bărbat care te merită!

Femeia zâmbește binevoitor, după care mă îndeamnă să fac un pas înainte și să mă apropii de materialele de jos. Sunt puțin confuză, dar continui să analizez detaliile.

— Sper că ai ceva talent la pictat, altfel nu știu cum mai facem standul ăsta atrăgător.

Hm, la pictat? Să presupunem că știu câte ceva. La urma urmei cât de greu poate fi să schițezi ceva cu o pensulă? În viața asta trebuie să știi de toate într-o anumită măsură.

— Rămânem la tradiționalul nostru stand de limonadă?

Femeia ridică o sprânceană, de parcă ar fi așteptat o altă variantă de răspuns. În fiecare an, standul mătușii Grace era standul de limonadă preferat al tuturor copiilor. Oamenii stăteau de dimineață pentru a se răcori cu câte un pahar delicios de limonadă și până seară nu era niciodată gol. Ne usturau mâinile la câte sute de lămâi scurgeam pe zi.

— Nu, nu, nu, mi-au ajuns atâtea lămâi, de data această o să dăm lovitura, iar tu ești magnetul nostru spre succes!

Bufnesc în râs nestăpânită, apucându-mă de burtă. Eu, magnet? Dacă toată afacerea asta se bazează pe mine, atunci am dat-o în bară rău de tot.

Dumnezeule, mătușică Grace, dacă mă crezi un talisman norocos, cred că profitul îți este deja pe zero. Vrei să îți amintesc de cele cinci standuri pe care le-am dărâmat?

— Nu fi caraghioasă, Reneé, îți va plăcea ideea mea, crede-mă.

Încă aștept cu nerăbdare să îmi spună despre noua sa idee, dar vrea să lungească suspansul. Abia de se ține să nu explodeze, însă să fim serioși, nimeni nu avea să ghicească ce nebunii îi trec prin cap.

— Draga mea, anul acesta îi vom bate pe toți cu standul nostru de brățări!

După ce rostește într-un final ideea sa genială, se oprește pentru a-mi citi emoțiile. Spre mirarea ei, încep a țopăi de fericire și a scoate niște sunete ciudate. Ne apucăm amândouă de mână și țopăim în cerc ca doi copii fericiți. De mică i-am propus ideea standului cu brățări, iar acum un vis din copilărie poate lua aripi. Atât de mult îmi plăceau mărgele colorate, încât făceam brățări tuturor de pe la șapte ani. O dată eram pe cale să înghit o mărgea, dar asta a fost în trecut.

— Ce idee bună, vei vinde brățările astea ca pe pâine caldă!

— Oh, nu eu draga mea, de data aceasta vei sta tu la stand, imaginează-ți câți clienți vei atrage. Cine nu ar vrea o brățară făcută de o blondă sexy, într-o rochie scurtă de plajă?

Pentru o clipă fac ochii cât cepele, dar n-aș putea să vă mint. Sunt în extaz de la ideea că voi face brățări, vechile obiceiuri din copilărie se întorc. Cu puțin noroc, vom pune bazele standului și voi obține orice ca să o fac pe femeie mândră de această mică realizare.

— Deci ne băgăm? Mă ghiontește ușurel.

— Cu siguranță, dar de unde luăm o blondă sexy și o rochie scurtă? Încerc să par retorică, dar mătușa își ridică sprâncenele cu sarcasm și chiuie încă o dată.