Capcana Morții

Capitol 1

HEAVEN

Mă aflam în aceeași clădire abandonată, rece și ostilă, care mi-a devenit involuntar casa în urmă cu patru ani de zile. La început, m-am acomodat destul de bine aici, întrucât mai existau și alți adolescenți de vârsta mea care se aflau în aceeași situație ca mine. Din păcate, aproape toți au fost uciși pe capete, preferând mai degrabă să scape de această existență decât să ucidă cu sânge rece. Nu m-am acomodat nici la școală, fiind mutată de către părinții mei adoptivi la un liceu din orașul vecin, unde eram tot timpul blamată din cauza faptului că nu mai aveam podoabă capilară. Nici după ce mi-a crescut părul considerabil comportamentul lor față de mine nu s-a schimbat, iar colegii de clasă îmi aminteau constant vremurile în care purtam căciulă pe cap și nu aveam niciun fir de păr.

Singurii mai puternici care au rezistat în toți acești patru ani omorând oameni eram eu și Jonathan, care ne sprijineam unul pe altul și am devenit între timp niște prieteni adevărați. Acum stăteam împreună în fața biroului din lemn masiv al lui Drake, șeful fiecărei operațiuni de asasinare, așteptând să ne fie prezentat planul uciderii primului om de pe listă.

— O să intrați prin spatele casei și veți urca la etaj, de unde veți lua cele mai de preț bunuri ale lui Davis, printre care se află lănțișoare, brățări scumpe, dar și numeroși bani. Am verificat de dimineață locul, iar bătrânul locuiește singur și are instalat un sistem de securitate pe care îl puteți sparge cu ușurință, ne-a explicat, arătându-ne pe ecranul mare din mijlocul încăperii locuința și încercuind cu pixul locurile mai importante.

Priveam absentă către ecran, în gândul meu instalându-se o oarecare remușcare pentru că trebuia să ucid un bătrân nevinovat. Am oftat și am încercat să îmi repet în minte că totul va fi bine și aveam să scap curând din acest chin nesfârșit. Mă mințeam singură, dar pentru mine era singura modalitate de a rămâne cu capul pe umeri în această situație.

— Ca de obicei, Jonathan se va ocupa de preluarea bunurilor din casă, în timp ce tu îl vei omorî pe bătrân. Ați înțeles? Drake ne-a întrebat, iar noi am dat aproape automat din cap în semn de confirmare.

După ce am primit toate instrucțiunile necesare pentru misiunea pe care trebuia să o îndeplinim, ne-am ridicat și ne-am îndreptat către parter.

— Ești bine? Jonathan m-a întrebat în timp ce străbăteam drumul către parter.

— Oarecum, i-am recunoscut cu un oftat.

Odată ajunsă la parter m-am așezat pe o canapea, simțindu-mă epuizată din toate punctele de vedere.

— De ce? a continuat, luând loc lângă mine pe canapea.

— Îmi este dor de părinții mei, m-am plâns, strângând o pernă din jur la piept.

Jonathan și-a scos pachetul de țigări din buzunar, apoi a aprins o țigară și a dus-o către buze.

— Vrei și tu una? mi-a întins pachetul de țigări politicos.

— Nu, mulțumesc.

— Este normal să îți fie dor de părinții tăi. Sunt convins că nu ai putut trece complet peste pierderea lor, mai ales că ți s-a întâmplat la o vârstă destul de fragedă, mi-a explicat, scuturându-și țigara în scrumieră.

— Ai dreptate. Chiar și după patru ani de zile atunci când închid ochii în unele nopți văd doar trupurile lor interte și pline de sânge, m-am încruntat, încercând să îmi alung acea amintire din minte.

— Mie îmi spui? a întrebat retoric, mutându-și privirea asupra mea.

În privirea lui se citea tristețea și dezamăgirea. Jonathan se afla în aceeași situație ca mine, părinții lui fiind omorâți de către oamenii lui Drake pentru că se opuse în primă fază acestei vieți de coșmar.

— Bătrânul pe care trebuie să îl ucid curând îmi amintește de bunicul meu, am șoptit cu emoție în glas. Nu sunt sigură că pot să fac asta, am înghițit în sec.

— Heaven, sunt convins că o să îți revii și o să iei decizia corectă. La fel ca fiecare dată, a gesticulat din mână cu siguranță.

Îl priveam cu nesiguranță. Nu mai eram atât de sigură că puteam face față și de data aceasta, dar mă străduiam din răsputeri să nu cedez psihic.

— Ascultă-mă, Heaven! mi-a spus stingând țigara și luându-mi mâinile în ale sale. Știu că îți este greu și îți vine uneori să fugi cât de țin picioarele și să nu te mai întorci înapoi. Amintește-ți că nu ești singură în lupta asta! Suntem împreună în asta, asemenea ție și eu încerc să nu cedez psihic în fiecare moment, mi-a explicat, dându-mi o șuviță de păr după ureche.

Mi-am abținut oftatul la gândul că urma să omor încă o persoană nevinovată. Acel bătrân nevinovat avea probabil o familie și nepoți, iar eu trebuia să îi răpesc șansa de a avea o bătrânețe ușoară și să petreacă timp de calitate alături de nepoții lui.

— Mulțumesc pentru susținere, dar tot simt că existența mea e în zadar, i-am șoptit cu lacrimi în ochi.

— Orice s-ar întâmpla să-mi promiți că atunci când vei renunța, o vom face împreună, mi-a sărutat fruntea, trăgându-mă într-o îmbrățișare.

I-am inhalat mirosul, lăsând frâu liber lacrimilor să își facă apariția pe obrajii mei. Mă simțeam în siguranță în brațele lui, dar în același timp simțeam că nu ar fi trebuit să mă atașez atât de mult de ființa lui.

— Gata cu vorbăria! Pregătiți-vă pentru că diseară dăm lovitura, unul dintre oamenii lui Drake și-a făcut apariția în încăpere, frecându-și palmele fericit.

M-am desprins din îmbrățișarea lui Jonathan, ștergându-mi lacrimile de pe obraji și revenind cu picioarele pe pământ. În gândul meu se afla doar noaptea care va urma și consecințele faptelor care vor fi desăvârșite de mine. Priveam siluetele care pluteau în jurul meu încercând să respir adânc și să le alung din jurul meu.

Meriți să mori, mi-au șoptit din nou râzând cu gura până la urechi.