Obsidian- Lasă-mă să te am

Capitolul 1

"Cu cat ajungi mai sus, cu-atat te doare mai tare cand cazi"

Picaturile ploii reci de toamna tarzie se unduiau usor sub lumina difuza a cerului mohorat de noiembrie. Hemera statea tolanita in pat, acoperita pana in gat cu o plapuma pufoasa, strangand in maini o ceasca de ciocolata calda. Se uita pe micul display al laptopului la unul din filmele ei preferate, Dead Poets Society. Era pentru a 3-a oara cand il vedea si, desi nu poti sa vezi un film si sa te astepti la un alt final, urmarea fiecare seceventa cu acelasi entuziasm ca prima data. In ultima perioada a anului, cele cateva filme de pe lista ei fusesera singura ei iesire din cotidian. Se simtea anxioasa si dezamagita; viata o lovise din plin. Ultima sesiune de examene fusese un dezastru complet. Desi era destul de increzatoare in fortele proprii, aceasta incredere se dovedi a fi de-a dreptul nefondata. Ii era ciuda pe ea pentru cele intamplate; avusese ocazia sa-si demonstreze potentialul si, in loc sa isi mentina standardele inalte, esua cu brio. Toti profesorii isi exprimara regretul fata de ea, ajungand chiar sa o consilieze intr-o oarecare masura, insa nimic nu fusese destul incat sa o consoleze complet. Nu isi putea lua gandul de la cum toti colegii ei fusesera admisi in stadiul urmator, cu note mai mari sau mai mici dar de-ajuns incat sa plece in programul de cercetare. Iar acum, din grupa ei de studiu, ramasese singura in campus. Holurile devenisera pustii, dormitoarele goale dadeau impresia de ruina, iar cele mai frecventate locuri inainte erau acum goale.

Se auzi o ciocanitura usoara in usa urmata de clasica intrebare "pot sa intru?". Hemera, vizibil indispusa, tacu in speranta ca musafirul nepoftit avea sa inteleaga de la sine ca ignoranta si usa incuiata erau un mod mai elegant de a spune "nu deranjati". Ciocanitul persista, de data asta ceva mai puternic. Fata isi dadu ochii peste cap si dadu sa se ridice din pat pentru a deschide. Gasindu-se intr-o stare atat de proasta, fiecare lucru banal o deranja cumplit, facand-o sa-si regrete unele alegeri din viata. Se opri la mijlocul camerei, stand sa asculte pasii care pareau sa se indeparteze de usa camerei. Statu asa cateva minute, asigurandu-se ca persoana atat de interesata de starea ei se lasa pagubasa. Rasufla usurata, zambi ca pentru sine si se intoarse in cuibusorul ei cald.

- Te deranjam ? surase Zagreus, asezat pe marginea patului.

Luata prin surprindere, sangele-i navali in obraji. Desi ea si Zagreus erau prieteni buni, se simtea penibil stand inaintea lui, imbracata doar cu o pijama subtire, satinata. Isi puse mainile in san, aruncandu-i prviri ucigase prietenului ei.

- Dead Poets' Society din nou ? N-ai mai trecut peste filmul asta ?

- Zag, trebuie sa intelegi in primul rand, ca nu esti mereu bine-venit aici, cu-atat mai mult daca gasesti usa incuiata. Si ca tot vorbeam de asta, cuma ai ajuns aici ?

- Ei, naaa ! Secretul meu. Cand ai mai intalnit tu inamic care sa-si ofere tacticile inamicului ?

- Cand o sa intelegi ca noi nu ducem un razboi ? Sau daca ma vezi ca pe un inamic, pentru ce mai dai buzna in halul asta pe-aici ?

- Doar nu te-ai suparat ? zise Zagreus, imitand fata dezamagita a Hemerei.

- Inepi sa ma calci pe nervi... ! se imbufna fata.

- Of, iubito, intr-o zi inima asta micuta a ta va crapa daca o sa continui sa te superi pentru fiece nimic! zise cuprinzand-o in brate.

La inaltimea ei, Hemera abia ajungea cu capul in dreptul pieptului baiatului. Dadu sa protesteze, insa bratele lui o tineau prea strans pentru a mai fi capabila si obiecteze in vreun fel. Incercarile de a se desrinde din imbratisare se dovedira fi zadarnice, asa ca, se resemna si isi accepta soarta. Prin pijama, isi simtea trupul complet lipit de al lui. Ii era rusine sa se gaseasca intr-o astfel de situatie si, mai ales, ii era frica de consecintele care existau in cazul in care cineva l-ar fi gasit in campus.