Obsidian- Lasă-mă să te am

Capitolul 2

Hemera tresari la zgomotul facut de alarma puternica a telefonului. Intinse mana pe noptiera, cautand lenes sa opreasca alarma, dar, in loc sa simta ecranul rece al aparatului, se intepa in ceea ce pareau a fi ghimpi. Deschise ochii incurcata si vazu, putin in ceata, ceva de culoare alba. Se ridica in capul oaselor, frecandu-se la ochi. Pe noptiera, alaturi de telefonul a carui alarma inca suna puternic, gasi un trandafir alb. Isi lua telefonul, opri alarma, si se ridica din pat mergand lenes la baie. Era timpul sa se pregateasca pentru o noua zi. Se gandea cine ar fi putut sta in spatele micii atentii si, imediat, in minte ii rasari un posibil faptas: Zagreus. Nu avea nicio dovada cum ca el ar fi sau nu, dar, nevoind sa isi umple capul cu ganduri care oricum nu ar fi dus nicaieri, il socoti pe acesta faptas si se resemna cu ideea. Desi nu stia de la cine e, aprecie cadoul.

Cobori in graba treptele spre biblioteca, avand grija sa nu isi verse cana de cafea proaspata. Intrand, il zari pe Oliver asezat la aceeasi masa ca si in seara precedenta. Purta o pereche de pantaloni bej, frumos asortata cu un tricou negru, polo. Se intoarse spre ea si ii zambi tandru. Privirea ii deveni brusc mai blanda. Hemera ii zambi si ea,  asezandu-se in graba la masa.

- Imi pare rau ca am intarziat ! zise ea, zambind.

Zambetul ii pieri imediat ce-si privi amicul mai atent.

- E in regula, stai linistita ! Ai dormit bine ?

- Da, multumesc ! Tu in schimb nu pari prea fresh !

Ochii ii erau brazdati de venisoare rosii care tradau lipsa de odihna; sub ochi, i se curbau cearcane adanci care dadeau un aer de suferinta profunda; mainile ii tremurau vizibil, cu toate ca incerca sa ascunda asta fata de prietena lui. Incurcat, ca si trezit dintr-un somn adanc, Oliver ii raspunse : 

- Da, nu-i mare chestie, am dormit prost azi-noapte. 

- Pare ca ai avut cateva nopti bune pierdute !

- Cred ca putem spune si-asa...

- Esti sigur ca poti sa inveti astazi ? Nu e nicio problema daca amanam pe alta data !

- Nu-s chiar atat de slab... hai sa-i dam drumul !

Hemera deschise neincrezatoare manualele si incepu sa citeasca. Isi facura conspecte, dezbatusera diferite teme si trasera concluzii impreuna. Lucrurile se dovedira a se indrepta inspre bine, ceea ce o bucura nespus pe Hemera. Se simti mult mai bine vazand ca ideile ii sunt apreciate si ca cineva o lua in serios. Dupa ultima experienta cu profesorii de la examene, isi pierduse fara sa-si dea seama mult din increderea in sine. Avea falsa impresie ca tot ceea ce face e gresit si ca ii e imposibil sa fie capabila sa faca ceva pentru a indrepta lucrurile. Fusese complet descurajata, dar Oliver reusise, poate involuntar, sa o faca sa creada din nou in sine. Vazand ca e ora pranzului, isi stransera lucrurile si pornira impreuna spre cantina. 

- Imi pare rau sa-ti zic, dar de cate ori am fost la cantina nu te-am vazut niciodata ! Mi se pare complet ireal ca nu ne-am intersectat pana acum, mai ales ca facem parte din aceeasi grupa de studiu. Cameleonic, as putea zice ! spuse Hemera, in incercarea de a schimba subiectul care se baza pe lectii, formule si materie.

Lui Oliver ii rosira varfurile urechilor. Isi muta privirea, ferindu-se de cea a fetei si duse mana la ceafa, cautand un raspuns plauzibil. 

- Probabil trebuia doar sa fii ceva mai atenta in jurul tau. De multe ori vedem oameni pe care parca-i stim de undeva; asta e tocmai pentru ca i-am mai vazut inainte, dar am ignorat imaginea respectiva. Intocmai asa e si cu faza asta cu cantina si grupa de studiu. Pot sa bag mana-n foc ca m-ai mai vazut, dar ai ignorat complet peisajul ! 

- Tu chiar ai tupeul sa te numesti singur peisaj ? il tachina fata.

Oliver rase si o impinse jucaus. O lua inainte cu 2-3 pasi si ii deschise usa. Hemera il privi in ochi si ii zambi cu blandete. Se simtea tratata mai frumos ca niciodata; daduse de un baiat care, in loc sa o judece pentru ca era fata si sa incerce sa se dovedeasca superior ei, o accepta, ba chiar o trata ca de la egal la egal. Treptat, Oliver incepea sa castige subtil teren in sufletul fetei. Cei doi servira pranzul impreuna, pranz care se desfasura printre rasete si chicoteli. 

- Stii, Hemera, ar trebui sa iesim odata si-n afara campusului. Aici simt ca nu stralucesc destul incat sa ma vezi la "adevarata valoare"! spuse Oliver, incepand sa rada.

- Cand, cum si unde? raspunse Hemera, intrandu-i in joc.

- Tinand cont ca astazi e vineri, propun sa iesim la o plimbare de seara. Sunt cateva locuri aproape de aici unde am putea sa mai uitam de examene si alte nebunii de-aici.

- In regula, dar, te avertizez, domnule, cunosc destul de bine imprejurimile in caz ca vrei sa faci ceva ! spuse cu un ton ironic fata.

Oliver isi dadu ochii peste cap si o privi cu subinteles.

- Sper ca stii ca daca voiam sa fac ceva, gaseam pana acum asa ceva...

Hemera chicoti si clipi rapid din gene. Oliver avea dreptate; nu parea genul de baiat care sa sara direct pe "prada", dar si daca ar fi fost asa, ar fi avut toate sansele sa dea lovitura fara nici cel mai mic efort. Cazura de-acord sa plece undeva in jur de ora 18. Pleca spre dormitorul ei, cu bucuria unui copil mic care primeste o jucarie mult dorita, dar nu inainte de a-si lua ramas bun de la amicul ei. Acesta ii saruta mana, un gest care denota o eleganta si un rafinament greu intalnite in societatea moderna. Inima i-o luase la galop si simtea ca pluteste. Sa fi fost oare asta, un gest de tandrete ? Sa fi fost prietenia lor ceva mai mult decat o prietenie ? In capul ei se invarteau prea multe intrebari fara raspuns. Incerca sa se stapaneasca, dar parea sa-i fie imposibil. Sangele ii navali in obraji si simti o caldura toropitoare in tot corpul. Se impletici usor, incurcata in cuvinte de ramas bun, catre iesirea din cantina. Privi in urma si il vazu pe Oliver zambind si fixand-o cu privirea. Drumul spre dormitor deveni parca mai scurt ca niciodata. Ajunsa, incepu sa sara de fericire, pregatindu-se de dus. Isi lua prosopul pe ea si se indrepta spre baie. Deschisa usa si speriata, tipa, facand cativa pasi inapoi.

- Zagreus, pentru numele Domnului, ce faci in baia mea ? Ce faci aici, in primul rand? Si de ce nu m-ai anuntat si pe mine ca esti aici ? Ce asteptai ? striga fata, vizibil speriata si nervoasa in acelasi timp.

- Ma aranjam si eu... raspunse baiatul, cu un aer nevinovat.

- Te aranjai ? Pardon ? Tocmai tu ? Si pentru ce si de ce aici? 

- Am auzit ca iesim pe-afara in seara asta...

Hemera il privi incurcata. Nu intelegea ce vrea sa ii transmita baiatul. Nu pricepea daca face trimitere la plimbarea cu noul ei prieten, Oliver, sau daca o invita in oras.

- Dupa calculele mele, nu iesim noi doi nicaieri in seara asta.

- Adica, ma refuzi sau cum...?

- Aia a fost o invitatie in oras ? Si de ce acum, asa dintr-o data ?

- Pur si simplu. Probabil voi fi plecat in urmatoarea perioada, deci vreau sa ma fac inteles inainte de asta.

- Sa te faci inteles ? Poti sa-mi spui ce ai de zis si acum, nu e nevoie sa iesim in oras pentru asta. Plus ca, stii deja prea bine ca nici nu ai avea ce sa cauti aici. Ar fi imatur din partea ta sa iesi cu mine in oras. Si apropo de gesturi tandre, ce-a fost cu trandafirul ala ?

Zagreus se opri din aranjatul parului, ramase asa 2 secunde, dupa care, puse piaptanul pe polita oglinzii si se intoarse spre Hemera, cu o privire de gheata.

- Ai primit un trandafir, huh ?

- Da... nu era de la tine ? intreba ea, vizibil incurcata de situatie, avand totusi impresia ca Zagreus o ia peste picior.

- Nu, chiar nu era de la mine. Se pare ca esti in centrul atentiei, Hemera. Ai grija si nu te juca cu focul... ! o avertiza el, reluandu-si activitatea.

Fata nu putea gasi o explicatie concisa in spatele comportamentului si reactiilor lui Zagreus. Stia ca acesta are un carcater mai dificil, insa mereu reusise sa inteleaga rapid ce se afla in spatele reactiilor lui. Ceva i se parea schimbat de data aceasta; nu numai ca nu-si dadea seama ce se intampla cu prietenul ei, dar avea impresia chiar ca ii ascunde ceva. Vorbele lui ii rasunau puternic in cap si nu dura mult pana facu asocierea cu mesajul anonim de acum ceva vreme. Nu putea fi sigura daca era sau nu de la el, asa ca alese sa nu se arunce direct in concluzii pripite. 

- Nu cred ca e prima data cand imi spui asta... dar nu fata in fata...e mult mai ingrijorator asa ! 

- E prima data cand iti spun asta in orice mod. Pana acum nu ar fi fost nevoie, dar acum e mai mult decat necesar si tu refuzi sa vezi in ce belele te-ai bagat ! Banuiesc ca se simte bine sa traiesti in bula ta de aer ! i-o arunca Zagreus, vizibil iritat de situatia in care se vedea pus.

Mereu fusese marginalizat in societatea in care traia el si niciodata nu intelsese complet care era adevaratul motiv. Initial, crezuse ca era vorba de aspect, asa ca avu grija de corpul lui incat sa creasca frumos si armonios; mai apoi, crezu ca nu era destul de inteligent, ceea ce-l determina sa invete cat mai bine la scoala si sa citeasca din ce in ce mai multe carti, imbogatindu-si cunostiintele in vaste domenii precum geopolitica, psihologia si istoria. Nimic din toate astea nu il ajutau sa intre in rand cu lumea, asa cum credea el. In fapt, insa, nu era acceptat tocmai datorita calitatilor lui, iar in ceea ce priveste fetele, mereu avusese de ales, dar nimic nu il atragea cu-adevarat. Cele din jurul lui erau simple: bani, cadouri, superficialitate si, nu in ultimul rand, acelasi tipar in caracterul lor.  Prietenia lui cu Hemera fusese diferita... era prima persoana care nu il respinsese, ci, din contra, fusese dispusa sa pastreze legatura cu el. Intalnirea lor fusese mai brutala, sau cel putin asa o vedea Zagreus stand sa priveasca in urma, dar tocmai curajul de care dadu Hemera dovada il fascina atat de mult. Nu doar ca ii rezistase seductiei, dar reusise sa poarte o discutie cu ea, discutie bazata pe mai multe subiecte, fara sa ezite nici macar o secunda. Pentru el, ea fusese ca un fulger pe sira spinarii, trezindu-l la realitate...iar pentru ea, Zagreus era o oaza de liniste.

Hemera se simtea jignita si, totodata, infranta. In ochi ii rasarira lacrimi pe care, cu greu reusea sa si le stapaneasca. Nu putea sa-si explice siesi ce simtea sau de ce reactiona in asemenea fel. Il privi tinta in ochi pe Zagreus si lasa lacrimile sa-i curga siroaie pe obraji.

- Zag, eu...nu reusesc sa inteleg...as prefera sa-mi spui direct...nu pe ocolite... .

- As prefera sa nu-ti spun... nu am siguranta ca vei intelege complet daca iti prezint eu ce e in neregula...asadar, te rog, nu ma presa sa fac ceva necugetat.

Intre cei doi se asternu tacerea. Fiecare evita privirea celuilalt. Hemera se intoarse si se aseza pe pat. Era deja oricum prea tarziu ca sa mai incerce vreun viclesug sau vreo metoda prin care sa il descoase pe Zagreb. Parea o stana de piatra dura care mai avea nevoie de multe lovituri inaninte sa se franga in bucati. Si cat mai trebuia sa astepte pentru asta... . Nici Zagreb nu se lasa mai prejos. Continua sa isi aranjeze parul dupa care isi drese glasul si se aseza pe pat alaturi de ea. 

- Ne vedem pe hol la 7. Ar fi bine sa nu intarzii. E ceva important. 

Si cu asta parasi incaperea, lasand in urma lui o umbra amara de tristete. Fata simti o durere acuta, aparuta de nicaieri, in stomac. Cu greu isi putea explica ce se intampla. Erau prea multe de pus cap la cap, dar, cel mai grav, nimic nu parea sa se lege sau sa capete vreun sens. Se lasa pe spate si privi in gol, spre tavan. Viata pare sa nu aiba vreun sens mai nou... .