Da.. Tom făcuse infarct de la tot ce se întâmplase. Am chemat ambulanța în două minute ajunsese și îl luase pe tom, mi-au dat locația de pe gps mă urc la volan și accelerez încât și ambulanța am întrecut-o. Ajung întretimp și doctorii, îl luase pe tom și mi-au zis să aștept pe hol.
--tom life--
Mă simt prost să îmi mint iubita dar trebhie altfel o va omorâ Jousha dacă ar afla așa că voi pune doctorul să îi spună ca am murit și să o trimeată acasă.Rlly life**
Apare o asistentă care îmi spune că tom a murit și trebuie să merg acasă... Când am auzit am picat jos în genunchi cu o bubuitură ff tare încât asistenta s-a speriat și m-a ridicat, ma pupat pe cap și mi-a zis câva fii bine. era ca o mamă în aceea secundă.
Îl iubeam pe tom și nu doream să se întâmple asta, să moară, plângeam așa de tare încât și asistenta când ma văzut a început și ea.Tom's mind**
De o dată aud o bubuitură puternică o vedeam pe geamul ușii cum plângea și țipa după mine, îmi sfâșia sufletul îmi părea rău de ceea ce fac dar mai am 2 curse în care ea nu trebuie să se afle deloc, dacă ar exzista acolo aș fii mort cât și ea. Eram distrus de suferința ei.Hazel's life**
De o dată vă o siluetă pe geamul de la salonul unde era tom, când o văd ochii mi se măriră și mergeam încet spre ea.Tom's mind**
Oh nu se pare că m-a văzut în tot întunericiul ăsta și atunci se deschide ușa, nu știam ce să fac eram speriat de moarte. Dar de o dată văd că se închide la loc cum era înainte de a se deschide.Rlly**
Deschid ușa dar asistenta mă luase de gură și ochi și mă anesteziase cu calmante și somnifere timp de 2 zile cât timp tom era "mort".Bună îmi pare rău că e scurt dar îl scriu acest capitol plângând și e așa de mare rana asta pe care tom o provoacă în acest capitol încât am început să plâng
Scuzațimi greșelile de scriere😭💕
CITEȘTI
Fata mafiei
RomanceEu sunt Hazel am 16 ani și sunt din germania, tatăl meu este mafiot și nu prea ascultă nimic din ceea ce zic. Până într-o zi când îl întâlnesc pe TOM KAULITZ eu am o soră mai mică care trebuia să se mărite cu Tom dar el pe mine mă vroia...