Sa fie adevarat oare ca in viata asta luptam pentru a ni se face simtita prezenta?Luptam sa ne afirmam si parca strigam secunda de secunda vrand sa atragem atentia asupra noastra,sa ajungem sa insemnam ceva,sa contam.Dar asta chiar nu e greu,cumva vei reusi sa te faci remarcat si lumea va stii ca existi.Dar cu lipsa cum stam?Cand nu suntem prin preajma sau nu mai suntem deloc,cine isi mai aminteste de noi,si daca isi aminteste,in ce mod o face?Reusim noi sa producem sentimente in sufletul oamenilor si cand nu suntem langa ei?Sau atat putem?Trebuie sa trambitam si sa fim fix la umarul lor pentru a le aminti ca existam?Putem mai mult de atat sau cel putin asta ar trebui sa ne fie planul.Sa ajungem sa insemnam pentru cineva dincolo de limitele materialului,dincolo de limita dintre viata si moarte si dincolo de orice limita mult mai infioratoare decat moartea.Aici e greul.In timpul in care nu trebuie sa ne pese de ceea ce unii soptesc chiar langa urchea noastra ,fiind imbibati in diferite sentimente inexplicabile, sa existe persoane pentru care vrem sa insemnam ceva si de care sa stim ca ne vor simti lipsa,nu numai prezenta cea obisnuita.
