TIPĂTESCU, ZOE, apoi CETĂȚEANUL TURMENTAT
ZOE (ieșind din stânga repede) : S-a dus?... Ai văzut, Fănică? Ai auzit? Și Ghiță nu mai vine... Fanică, Fănică, ne amenință o nenorocire grozavă...
TIPĂTESCU: Taci! vine cineva. E Ghiță desigur. (se repede la ușa din fund prin care apare Cetățeanul turmentat.)
CETĂȚEANUL (șovăind) : Sluga! (în tot jocul sughite și șovăie)
ZOE: Cine e ăsta?
TIPĂTESCU: Ce poftești d-ta?
CETĂȚEANUL: Eu?... (sughite.) Eu sunt alegător...
TIPĂTESCU (nervos) : Cum te cheamă?
CETĂȚEANUL: Cum mă cheamă? Ce trebuie să spui cum mă cheamă... vorba e, sunt alegător? (șovăie.)
ZOE: E turmentat?
TIPĂTESCU: Dracul să-l ia! nu e nimeni afară: lasă să-mi intre aici toți nebunii, toți bețivii... 'Aide, ieși!
CETĂȚEANUL: Nu sunt turmentat... (zâmbind) coană Joițico... Las' că ne cunoaștem... Mă cunoaște conul Zaharia de la 11 Fevruarie... Nu e vorba, ținem la d. Nae Cațavencu... e din Soțietate... dar vorba e, eu alegător... eu... (sughite) apropritar, eu pentru cine votez? (sughite) d-aia am venit. (șovăie.)
ZOE: Trimite-l, Fănică, dă-i drumul... e amețit de tot...
TIPĂTESCU (luându-l cu binișorul) : Fii bun, cetățene, du-te. Aldată mai vorbim.
CETĂȚEANUL: Dar ce să vorbim aldată?
ZOE: A!
CETĂȚEANUL: Acu ce treabă avem?... Nu vă uitați la mine că sunt așa de... Am făcut-o de oaie de tot. Să vezi d-ta cum de a devenit la băutură... (sughite) că a fost lată de tot...
TIPĂTESCU (necăjit) : Fii bun, omule, și-nțelege. (vrea să-l apuce.)
CETĂȚEANUL: Eu am găsit (sughite) o scrisoare...
TIPĂTESCU și ZOE: O scrisoare!
CETĂȚEANUL: Da. (cătră Tipătescu) A d-tale cătră coana Joițica... Am găsit-o alaltăieri seara pe drum, când ieșeam de la întrunire... Fă-ți idee, (sughiță) de alaltăieri seara până azi-dimineață s-o duci într-un chef!...
TIPĂTESCU (răpezindu-se și apucându-l cu amândouă mâinile de gât) : Mizerabile!
CETĂȚEANUL: Nu mă-npinge, că amețesc... (sughite)
ZOE: Lasă-l, Fănică, să vedem.
CETĂȚEANUL: Lăsați-mă să vedeți. Când am găsit-o, de curiozitate am deschis-o și m-am dus subt un felinar, s-o citesc. N-apucasem s-o isprăvesc bine... și haț! pe la spate, d. Cațavencu dă să mi-o ia.
TIPĂTESCU: Și (desperat) ți-a luat-o?
ZOE (același joc) : Ți-a luat-o?
CETĂȚEANUL: Aș! Am băgat-o în buzunar. Zice d. Nae: „Așa? faci parte din Soțietatea noastră și primești scrisori de la prefectul, cetățene, bravos! - Zic: (sughite) Aș! de la prefectul! - Zice: I-am cunoscut slova... Ia arată-mi-o. - Doamne păzește!" Ba că dă-mi-o, ba că nu ți-o dau, din vorbă-n vorbă, tura-vura, ne-am abătut pe la o țuică... una-două-trei... pe urmă dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere... A făcut cinste d. Nae... l-am băut... oo! l-am băut!
ZOE: Dar scrisoarea?
TIPĂTESCU: Scrisoarea (se repede la el strigând), unde e scrisoarea?
CETĂȚEANUL: Nu striga, (sughite) că amețesc!... O am la mine scrisoarea. (amândoi îl ascultă și-l privesc cu îndoială și nerăbdare nervoasă.) Da.
ZOE și TIPĂTESCU: S-ar putea!
CETĂȚEANUL: Da... o am la mine. (căutându-se prin buzunare) Ehei! d. Nae zicea că-mi dă zece poli pe ea; zic: nu trebuie, onorabile, parale... slava Domnului.. apropitar sunt (sughite), alegător... (sughite și se caută mereu.) Vorba e... eu (sughite), eu pentru cine votez? (se oprește din căutat și cu simplicitate.) Am pierdut-o! (se mai caută, apoi cu hotărâre.) Am pierdut-o!
TIPĂTESCU: A!
ZOE: Ți-a furat-o Cațavencu!
CETĂȚEANUL: Adică dl Nae. Se prea poate... că am și dormit... Vezi d-ta (Zoe și Tipătescu își frâng mâinile) fă-ți idee... dă-i cu bere... dă-i cu vin... dă-i cu vin... dă-i cu...
TIPĂTESCU (apucându-l și zguduindu-l) : Mizerabile! Ce ai făcut?
CETĂȚEANUL (căzând pe un scaun) : Nu mă zgudui, (sughite) că amețesc!
YOU ARE READING
O scrisoare pierduta - I. L. Caragiale
De TodoȘTEFAN TIPĂTESCU, prefectul județului AGAMEMNON DANDANACHE, vechi luptător de la 48 ZAHARIA TRAHANACHE, prezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral, Comitetului școlar, Comițiului agricol și al altor comitete și comiții TACHE FARFURIDI...