O scrisoare pierduta - I. L. Caragiale

9

ZOE, CAȚAVENCU

CAȚAVENCU: Iartă-mă, iartă-mă...

ZOE (râzând) : Scoală-te, ești bărbat, nu ți-e rușine! (cu ton aspru) Scoală-te!

CAȚAVENCU (sculându-se rușinat) : Iartă-mă...

ZOE (cu dignitate) : Ești un om rău... mi-ai dovedit-o... Eu sunt o femeie bună... am să ți-o dovedesc. Acuma sunt fericită... Puțin îmi pasă dacă ai vrut să-mi faci rău și n-ai putut. Nu ți-a ajutat Dumnezeu, pentru că ești rău; și pentru că eu voi să-mi ajute totdeauna, am să fiu tot bună ca și până acuma.

CAȚAVENCU (umilit) : Madam!

ZOE: Nu tremura! Pe parola mea de onoare, ești scăpat...

CAȚAVENCU: Sărut mâinile... devotamentul meu...

ZOE: Cu o condiție: după alegere, o să fie manifestație publică,... d-ta ai s-o conduci.

CAȚAVENCU (repede și supus) : O conduc...

ZOE: D-ta o să prezidezi banchetul popular din grădina primăriei...

CAȚAVENCU (asemenea) : Prezidez...

ZOE: O să chefuiești cu poporul...

CAȚAVENCU (același joc) : Chefuiesc...

ZOE: Și o să vii aici cu toții, să saluți, în numele alegătorilor, pe deputatul ales și pe prefect...

CAȚAVENCU: Da.

ZOE: Ne-am înțeles?

CAȚAVENCU: Da.

ZOE: Du-te și ia loc în capul mesii; fii zelos, asta nu-i cea din urmă Cameră!

CAȚAVENCU: Madam, madam Trahanache, ești un înger...

ZOE: Mulțumesc, ești prea galant, dar du-te degrabă...

CAȚAVENCU: Mă duc, mă duc, și să vedeți dacă nu v-o plăcea... Sărut mâinile... sărut mâinile!... (iese repede zăpăcit prin fund.)