O scrisoare pierduta - I. L. Caragiale

12

TRAHANACHE și DANDANACHE vin din dreapta din grădină, planul al treilea

TRAHANACHE: A! aici la noi, stimabile, a fost luptă crâncenă, orice s-ar zice... s-au petrecut comèdii mari.

DANDANACHE: Tați, frate.

TRAHANACHE: Infamii! Închipuiește-ți d-ta, un caraghios, un mișel, ca să enfluanseze pe Tipătescu... pe Fănică de!... pe prefect. (Dandanache dă multă atenție, dar pare că nu pricepe)

DANDANACHE: A, da! asa! că nu esti d-ta prefectul.

(Se aude din depărtare entrata unui marș)

TRAHANACHE: Or să-l învrăjbească cu mine și cu familia mea... s-apucă și face o scrisorică de amor ca din partea lui Fănică, prefectul... cătră Zoițica, nevastă-mea, și-i imitează slova băiatului,... știi, să juri, nu altceva... Închipuiește-ți plastografie!

DANDANACHE: Nu mă nebuni, neicusorule! La mine a fost cazul adevărat!...

(Marșul se apropie, se aud și urale)

TRAHANACHE: Cum, cazul adevărat?

DANDANACHE: Scrisoarea era a persoanei... da... becher.

TRAHANACHE: Cum becher?

DANDANACHE: Adică necăsătorit...

TRAHANACHE: Cine?

DANDANACHE: Nu spui ține, - persoană însemnată... Când i-am pus pițorul în prag, - ori coledzi, ori „Răsboiul" mă-nțeledzi, - tranc! depesa aiți...

TRAHANACHE: Nu-nțeleg. (aparte) E amețit de drum... căruța... și clopoțeii.

DANDANACHE (aparte) : E slab de tot prefectul, îi spui de două ori o istorie si tot nu prițepe...

(În toată scena aceasta și în cea următoare, până la intrarea mulțimii, se aude marșul și uralele treptat, din ce în ce mai aproape și mai distinct)