Bandidos

Capitolul 2

Când m-am dezmeticit puțin l-am văzut dintr-o dată pe Collton bătându-se cu doi tipi și în timp ce Collton îi arunca pumni unuia, altul a reușit să scoată un briceag la el, totul s-a întămplat așa de repede și într-o secundă l-am auzit pe Collton mârâind și ducându-și mâna în zona abdomenului, unde sângele curgea fără încetare prin bluza lui neagră, mâna fiindu-i plină cu sânge. Stăteam încremenită într-un loc și nu puteam scoate un cuvânt, voiam să merg la Collton, dar parcă picioarele mele nu voiau să asculte ordinele date de creier și l-am văzut pe Coll căzând în genunchi, atunci a fost momentul în care mi-am revenit din șoc și am fugit la el. Cei doi nenorociți au luat-o la fugă când au văzut că m-am apropiat. Collton s-a sprijinit de un zid cu mâna pe abdomen și m-am aruncat jos lângă el apăsându-mi mâna pe rana lui, imediat și mâinile mele erau pline de sânge, l-am rugat să reziste până ce sun după ajutoare, dar el respira din ce în ce mai greu și m-am panicat mai tare, nu știam cum să îl ajut mai bine și când mi-am privit mâinile care erau pline cu culoarea roșie a vieții lui Collton pe ele m-am panicat așa de tare că strigam la el ca ultima disperată să nu închidă ochii, dar erau din ce în ce mai grei, când i-am pronunțat numele pentru ultima oară, am deschis ochii și m-am trezit pe patul de spital, doamne, era așa de real acest vis.

Când mi-am plimbat privirea prin salon dând de fețele îngrijorate ale prietenilor mei, dar nici urmă de al lui, m-am speriat așa de rău, încât mă uitam încontinuu la măinile mele, să mă asigur că nu sunt pline de sânge, l-am rugat pe Josh fratele mai mare al lui Collton, să îmi spună unde e și dacă este bine, dar el nu îmi răspundea. Repetam întruna că îl vreu pe Collton dar nimeni nu vorbea de el, am sfârșit cu un atac de panică deoarece mă gândeam la ce este mai rău în legătură cu Coll. M-am ridicat și am vrut să fug din spital în căutarea lui, dar în momentul acele am căzut ca secerată la pământ și nu m-am putut ridica și oricât de mult aer încercam să i-au, oxigenul nu îmi ajungea la plămâni, cu ultima fărâmă de putere rămasă, am strigat numele lui Collton cu atâta disperare încât viziunea mi s-a încețoșat și am văzut doar negru.

Am stat încă o săptămână inconștientă pe patul de spital, intubată cu o sondă care îmi trimitea oxigen în plămâni. La un moment dat am vrut să dau totul naibii și să nu mai deschid ochii, însă în acel moment l-am auzit, i-am auzit glasul dur, pe care nu îl pot uita nici într-o mie de ani vibrând în mintea mea, îmi spunea să nu cumva să mă dau bătută și să mă întorc înapoi la el.

Când m-am trezit am simțit parfumul lui în tot salonul, dar nu era nici urmă de el. Ajunsă acasă am vrut să merg la el, dar Josh mi-a spus că nu a mai dat pe acasă de o zi, probabil a dormit la sala de box al lui Joshua. Dezamăgiă m-am întors înapoi acasă, unde am stat închisă în cameră toată ziua plăngând și ținându-mi ursulețul primit de la Coll în brațe.

And Flashback

Gândurile mi-au fost întrerupte de niște bătăi în ușă, vocea cristalină a mamei și a prietenei mele auzindu-se de după aceasta.

-Isabella scumpo, deschide ușa te rog!

-Vreau să fiu singură, vă rog!

-Nu îți face bine să stai înshisă în cameră, scumpo!

-Știu mamă, dar am nevoie de puțină liniște în momentul acesta. Chels, te rog, du-te acasă, te voi suna eu când mă voi simți mai bine.

-Bine, dar să mă suni domnișoară! Atât îmi zice înainte să îi aud pașii îndreptați spre scări.

-Ok scumpo, dar te rog să te liniștești, nu te stresa!

- O să încerc mamă. am spus eu mai mult în șoaptă, nu mai am puteresă vorbesc.

-Dacă ai nevoie de mine sunt în bucătărie!

-Bine mamă! vocea meau sună gătuită în timp ce mă strofocam să îi răspund mamei.

M-am ridicat amețită de jos din fața ușii, m-am pus pe pat, am băut o gură de apă din paharul de pe noptieră și m-am întins în pat cu ursulețul meu Oly, cu el în brațe am adormit instant, lacrimile brazdându-mi fața.

În ultimele două săptămâni nu l-am văzut deloc, din spusele fraților lui, pleca dimineața devreme și se întorcea seara târziu, sau în cel mai rău caz nici nu venea acasă. Într-o seară nu am putut dormi și am ieșit afară, stăteam pe scările verandei din fața casei mele și l-am văzut venind cu motorul fără cască.
Mi-am verificat telefon, observând că este puțin trecut de ora două dimineața. Uitându-mă ,mai atentă la el, am observat ceva roșu pe tricoul lui alb, avea sânge pe el. .....

Sper că v-am captat atenția pană acum și vă place, încerc să îmi dau silința,nu uitați să îmi lăsați o steluță, dacă vreți și un comentariu, m-ar încuraja mai tare.:)) Sper să ne strângem cât mai multe perechi de ochișori. 😊 O zi de duminică liniștită vă doresc.! 😊