Singură

Capitolul 1

Mâinile îmi transpiră de emoții ca de fiecare dată. Nu înțeleg cum după 5 ani, mă simt la fel ca prima dată. În jurul meu e atât de multă agitație încât amețesc. Nu îmi amintesc să fi mâncat ceva azi și e ora 19. Îmi aud numele de undeva din spate și mă întorc brusc.
- Monica intrii în 2 minute. Pregătește-te!
Eram gata. Mereu sunt gata. Toată viața mea am fost gata și atât eu cât și toți cei care mă cunosc o știm. M-am născut pentru asta.
Am primit semnalul și am intrat pe scenă. 100 de mii de oameni sunt aici pentru mine, ca de fiecare dată. Iubesc senzația asta și cred că muzica e singura mea plăcere adevărată pe care o am în viață. Pe față îmi apare brusc un zâmbet kilometric pe care nu pot să îl șterg și sincer nici nu vreau. Pe fundal se aude negativul melodiei mele așa că versurile îmi ies natural. "A milion stars" e ultima mea piesă care a avut un succes răsunător și decid să îmi încep și acest concert cu ea...ultimul concert din vara asta. În sfârșit o să înceapă scoala și o să fiu ca o adolescentă normală...bine, aproape normală.
După 3 ore minunate, concertul se termină, iar eu sunt mai obosită ca niciodată. Max se apropie și îmi întinde o sticlă de apă plată și cu grijă,îmi scoate microfonul. Îmi face semn spre cabină,unde mă schimb de a treia ținuta din seara asta. Picioarele mă dor de la tocurile extravagante de 15 centimetri, pe care îmi ia o veșnicie să le descalț.
-Bună scumpo, cum a fost?mă întreabă Sarah, make up artist-ul meu în timp ce se învârte pe lângă mine încercând să găsească ceva.
- Perfect! A fost perfect!îi răspund zâmbind.
Rasul ei contagios umple încăperea timp de un minut.
- Mereu spui asta, de fiecare dată e perfect.
- Păi așa și e,mă apar eu.
- Sunt așa mândră de tine! Nu pot să cred cât de frumoasă te-ai făcut...Monica tu frângi inimii iubito! spune Sarah și în ochii ei văd dragoste.
Acum este rândul meu să râd. Niciodată nu m-am considerat frumoasă deși primesc des complimentul ăsta și în principal din partea băieților.
- Sunteți gata? Noi am terminat de strâns echipamentul și ieșim undeva, veniți? întreabă Max din spatele ușii.
- Eu vin! strigă Sarah veselă și se aranjează puțin în fața oglinzii.
- Eu cred că mă duc acasă...spun ușor cu privirea ațintită spre podea. Sunt obosită și nici nu am apucat să mănânc nimic azi. Să vă distrați!
- Bine scumpo, ai grijă de tine și baftă mâine la școală!
Încuviințez din cap și ies din încăpere. Îl caut pe John, șoferul meu, și îl găsesc într-un colț vorbind la telefon. II fac semn să mergem și ne îndreptăm spre mașină. Dețin un impresionant Audi R8 negru, cumpărat din banii mei și ăsta e principalul motiv pentru care ador mașina asta.
În aproximativ 30 de minute de mers prin aglomerația New York ului ajung în final acasă. John oprește în fața unei vile superbe și de dimensiuni colosale.
Acasă...
Ies ușor din mașină după ce îi zâmbesc și mulțumesc șoferului meu și mă apropii cu pași obosiți de uşa de la intrare. Scot cheile din geantă și descui imediat. Pășesc apăsat pe podeaua holului meu întunecat, aprind lumina și mă descalț.
E atât de liniște și am început să mă obișnuiesc cu asta încă de când am început să locuiesc singură acum 1 an. La început a fost greu, însă am învățat că nimic nu e ușor în viață. La vârsta mea pot spune că am o mentalitate destul de matură. În 17 ani am aflat cum e să nu ai cu cine să împărtășești secrete, la cine să poți cere sfaturi sau să te plângi. Nu am avut până acum prieteni adevărați deoarece nu poți știi niciodată dacă o persoană place pentru cine ești sau pentru contul generos din bancă sau mașina super scumpă pe care o ai.
Ajunsă în camera mea spațioasă decid să mă schimb în ceva mai comod și mă așez în pat. Pot să simt adierea vântului din cauza ușii deschise de la balcon.
Stau pur și simplu întinsă în pat, cu ochii ațintiți la tavan și mă gândesc. Nu pot să spun niciodată concret la ce pentru că gândul îmi fuge la tot...tot ce am trăit până acum...
Și iar sunt singură...
Veșnic singură.