Singură

Capitolul 6

-Azi l-am văzut, era cu ea.
-Unde?
-Erau în parc, se plimbau,păreau chiar liniștiți și normali.
-Ești sigur că era el? Cum arăta?
- E exact lafel ca acum un an, nu s-a schimbat deloc, era doar...mai plin de viață.
-Se preface, sunt sigur, e un prefăcut, un fals,doar îl cunoști și tu atât de bine.
-Șefu sincer nu știu ce să mai cred, a spus că renunță, că se liniștește și își începe o viață normală.
-Dar e cu ea, nu se poate, e cunoscută, prea cunoscută...sigur urmărește ceva.
-Părea îndrăgostit...
Barbatul înalt și impunător de ridică iritat de pe scaunul de la birou. Bate în masă cât de tare poate cu ambele palme.
-El nu se îndrăgostește, el l-am crescut, îl cunosc pentru numele lui Dumnezeu...știu ce l-am învățat și nici în ruptul capului nu ar greși. Sunt absolut sigut că are o misiune, dar...pentru cine lucrează ? În ultimele luni își alege foarte drastic clienții,cred că știe că îl caut și vrea să pară cât mai neobservabil.
Ușa se deschide cu un scârțâit puternic și intră timid o fată blonda cam de 20 de ani, mică de statură și orbitor de frumoasă.
-Ai aflat unde e? Îl aduci acasă ? Te rog...îmi e atât de dor de el...
-Vorbim mâine despre asta, nu vezi că am treabă ?
-Știu că e legat de el,vreau doar să îl văd...
-Ieși acum, am spus că am treabă!
-Dar...
-Am zis să ieși odată! Nu mă face să repet !
Din ochii fetei încep să curgă siroaie de lacrimi și acesta se îndreaptă resemnată spre ușă și iese. Barbatul oftează adânc și se întoarce către tânărul din fața lui.
-Nu îi spune nimic, nu vreau să afle!
-Bine,dar merită să știe...îl iubește.
-Am zis să nu afle și știi cât de mult urăsc să mă repet.
-Da știu,nu o să îi spun nimic.
-Bun, continuă urmărirea, vreau să știu când și unde e în fiecare moment al zilei, dacă ți se pare ceva ciudat mă anunți pe loc, nu intervii fără să mă anunți orice ar fi. Trebuie să o luăm ușor dacă îl vrem înapoi, avem nevoie de el. Ai văzut-o cum arată ? E așa de când a plecat, nu mai zâmbește sau rade, e un mort viu...și nu îmi place.
-Așa o să fac, aici am dosarul lui, l-am găsit în sfârșit!
Barbatul rămâne uimit...ia dosarul mare și îl deschide la prima pagină, apoi la a doua, a treia și așa mai departe. Citește rând cu rând toată cuvintele și la final îl închide ușor. Începe să realizeze cât e de aproape de planul lui. Mai are doar puțin până la final. Premiul e pe măsură, e mai fericit ca niciodată.
-Eu plec e tarziu, o să sun mâine dacă e ceva și după o să vin direct aici.
-Bine poți să pleci.
Cei doi se ridică și ies, camera se scufundă într-o liniște apăsătoare, pe birou se află teancuri întregi de hârtii, dosare și cel mai important un anume dosar. Cel care conține niște informații mult prea importante pentru a fi în mâinile greșite. Pe prima pagină lipită o hârtiuță pe care scrie:
Pentru Eduard Moore.

____
Hei, cine credeți că e acest Eduard ? Și despre cine e vorba v-ați dat seama ? Eu cred că da, aștept comentariile voastre :**