Singură

Capitolul 2

Știți momentul ăla în care ești atât de frustrat încât îți vine să țipi pur și simplu? Ei bine asta îmi vine mie să fac în momentul ăsta... Soarele îmi bate fix în ochii, indiferent pe ce parte m-aş așeza și asta clar îmi crează o stare de disconfort.
După încă 10 minute în care m-am chinuit la propriu să găsesc o poziție cât de cât confortabilă și să adorm iar, mă las bătută. Cu ultimul gram de energie și chef mă ridic din pat și mă îndrept spre baie. După alte 30 de minute lungi în care mă spăl le dinți și mă aranjez puțin în oglindă doar cât pentru a arăta acceptabil, decid să cobor în bucătărie și să iau micul dejun.
Atmosfera din casă nu mi se mai pare la fel de apăsătoare ca până acum, un lucru ciudat de altfel... Dau vina pe faptul că astăzi e prima zi din clasa a 12a și pot recunoaște că, cel mai probabil, sunt singura persoană de pe planetă care se bucură că în sfârșit a început școala. Nu vreau să credeți că sunt vreo tocilară sau genul care stă numai cu nasul în cărți, chiar din contră nu dai așa mare importanță notelor. Sunt o elevă absolut mediocră și nu îmi e rușine cu asta.
Motivul pentru care am așteptat atât de mult ziua asta nu are legătură nici cu colegii, chiar deloc. În ultimii 3 ani pot spune că nu am vorbit de 2 ori cu toți colegii mei, lucru chiar aiurea dacă stai să te gândești, și am preferat să fac parte dintr-un grup..."preferat" e mult spus. Mai bine zis am fost băgată cu forța în așa zisul grup. Cum probabil vă imaginați este vorba de populari. Da, sunt o populară. Și nu, nu îmi place. Poate pare ciudat, dar nu îmi place să mi se acorde atâta atenție la liceu din cauza faptului că sunt cunoscută...știu...am speranțe.
La cât m-am învârtit aiurea prin casă nu mi-am dat seama că mai am 40 de minute până trebuie să plec așa că am mărit viteza și pot să mă mândresc cu faptul că am reușit să fiu gata cu 3 minute înainte. Port o rochie negru cu gri care îmi avantajează formele, pantofi negrii de 10 centimetrii asortați cu o geantă neagră și o pereche de ochelari de soare.
Respir ușor, mă aranjez pentru ultima dată în oglinda imensă de pe hol și ies din casă.
În fața porții pot să observ minunata mea mașină și pe John care mă așteaptă nerăbdător. Urc în mașină și aștept emoționată să ajung cât mai repede la liceu. În 10 minute mă aflam în fața porții liceului, cobor și îl salut pe John, apoi pășesc hotărâtă până la intrarea în liceu.
Nu pot să nu observ privirile insistente ale băieților și expresiile iritate ale fetelor, dar pot spune că m-am obișnuit cu asta. Acum totul mi se pare perfect normal.
Fără să pot să reacționez mă trezesc că în fața mea apare cea mai enervantă persoană din lume. Mike Davis, unul dintre cei mai populari tipi de aici și în același timp, băiatul care nu poate să accepte un refuz. A încercat de atâtea ori să mă facă să ies cu el încât am început să mă plictisesc. Presimt că anul ăsta o Să fie unul lung...
-Bună frumoaso! Ești absolut superbă și nu știu de tine, dar eu presimt că vei fi viitoarea mea iubită.
-Bună Mike, îl salut în timp ce încerc să îmi fac loc prin mulțime și în același timp să scap de el. Expresia mea nu trădează nimic mai mult decât plictiseală, dar se pare că el nu observă asta.
-Prințesă ce zici să ieșim la o cafea după ore? Simt că trebuie să ne cunoaștem mai bine, spune Mike cu o voce cuceritoare, dar care dinou mă lasă rece.
- Prințule ce zici de nu?răspund imediat și hotărât.
- Monica, nu pot să cred că încă mă refuzi, spune indignat și o ia la dreapta pe holul lung și plin de elevi. Perfect!
După ce trec pe la dulap să îmi iau orarul, caut sala de istorie și mă îndrept cu pași rapizi. Ajung mai repede decât aș fi crezut și mă așez în a 4a bancă de lângă geam și profit de faptul că nu a fost ocupată de nimeni.
Clopoțelul sună, iar profesoara intră rapid în clasă urmată de un băiat, probabil vreun tocilar care se tine după ea. Decid să nu acord atenție celor petrecute în clasă și îmi întorc privirea spre geam care arată curtea interioară a liceului.
-Monica!îmi aud numele și tresar speriată. El este noul vostru coleg și aș dori să stea cu tine în bancă așa că fii drăguță și ajută.l să se acomodeze, spune doamna Wilson și arată spre băiatul de lângă ea.
Nu am observat până acum, dar pot spune că e superb. Brunet, bronzat, înalt și cu un zâmbet superb. Nu realizez decât după câteva secunde că mă holbez și decid să spun ceva.
-Sigur, mă ocup eu, spun mai repede decât aș fi vrut și zâmbesc cât de frumos pot.
Frumosul se îndreaptă rapid spre mine și spune:
-Bună, sunt...

_____________
Hei, asta este prima mea carte și știu că am câteva greșeli pe care le voi corecta, dar aș vrea să știu părerile voastre despre primele capitole!
Mulțumesc celor care au răbdare cu mine, vă pup și aștept comentariile voastre! :**