Încătușat :TE DORESC!

18 Amenințare

"Toți ne naștem nebuni, dar unii așa rămân" - Samuel Beckett

Se spune că, gândirea unui om este determinată de modul său de a percepe anumite condiții. Atunci când un om știe ceva te contrazice, dar dacă crede ceva este în stare să îți demonstreze prin orice mijloc loc căci gândirea sa este perfect corectă.

Mă uit la dresingul meu fiind pierdută în gândurile profunde ale dimineții. De 15 minute stau fără să mă mișc iar pleoapele mele nu vor să se închidă pentru a clipi.

Mă simt într-un ocean plin cu rechini, care își pândesc parada și nu vor să renunțe la ea indiferent cât trebuie să aștepte.

După apelul destul de matinal primit din partea domnului De Santis, mintea mea nu prea poate să perceapă anumite legături în toată această ecuație.

Mi-a spus destul de calm și cu un glas din care nu am putut să înțeleg mare lucru. Dacă nu vreau să iau parte la un ceai în splendoarea sa grădină.

Și pe bune, dacă știa că pot refuza nu ar suna, vuplea aia ticăloasă a știut că nu îmi permit să dau un răspuns negativ.

Așa că mi-a transmis la finalul apelului să fiu gata în următoarea oră deoarece unul dintre oamenii lui o să mă aștepte în față hotelului.

Și uite cum stau fără să fac ceva, mă uit absentă la haine neștiind ce ar trebui să port în fața celui mai mare mafiot din Italia.

După alte 10 minute imi iau o fustă neagră la care o asortez cu un top, tot negru iar peste o cămașă până la talie albă. În picioare optez pentru niște adidași albi completând ținuta.

Mă uit destul de mulțumită la mine și decid să îmi las părul pe spate neavând acum răbdare sau energie să fac ceva cu el.

Îmi iau telefonul în mână și văd că  am fix 12 minute disponibile din ora precizată. Așa că mă parfumeaz rapid și plec din cameră.

După ce ajung destul de încet la parter, văd  o mașină neagră iar în dreptul ei un om destul de masiv așteptându-mă cel mai probabil.

Odată ajunsă in dreptul său acesta mă salută cu o înclinare a capului dar nu își ridică privirea spre mine. Îmi deschide ușa lăsându-mă să intru înăuntru.

Fără prea multe invitații mă așez pe bancheta din spate a mașinii care este în mare pare acoperită doar din piele cu un negru intens. Și este prima dată dar și ultima probabil, când apreciez ce gusturi rafinate la automobile are familia De Santis.

Cât timp atenția mea a fost doar apupra interiorului mașinii nici nu am observat când am ajuns în față conacului care din nou mă uimește, parcă este și mai mare decât data trecută.

Nici nu ies bine din mașină când sunt condusă în locul unde cel mai probabil o să bem așa numitul ceai.

Odată ajunsă în gradina imensă din spatele conacului îl văd pe Signore De Santis, cum se ridică de pe scaunul pe care era așezat și îmi oferă un zâmbet de milioane.

-Mă bucur că ai acceptat invitația mea, haide ia loc scumpo, și pot să îmi dau seama din glas că este destul de bine dispus .

-Pai am fost destul de curioasă să știu  ce vă doriți să discutăm la ora 8 dimineața, îi răspund în timp ce mă așez lângă el. Și parcă simt un fel de pericol fiind așa aproape de el.

-Voiam să am o discuție numai cu tine fără întreruperi din acest motiv te-am sunat la 7.

-Atunci sunt ochi și urechi, și fără să mă privească îmi toarnă o ceașcă de ceai. Și mă gândesc dacă nu cumva este otrăvită sau ceva, adică nu am încredere în el totuși.