"Fii maestru în a te iubi și oamenii te vor urma. "- Kim Guerra
Sara
Obsesie
Alcoolul trebuia să mă ajute să uit, nu să fiu fixată pe acest cuvânt. Un cuvânt prea complex. Mult prea mult pentru un om care nu iubește. Căci, odată ce ești obsedat și iubești.
Senzația pe care o simt când se lasă ușor în mine este mai intensă decât mă așteptam. Trupul îmi dă semn că este fierbinte dar în același timp tânjește enorm după atingerea lui.
Știu că trebuie să fiu nervoasă pe el, să-l urăsc, să stau departe de el. Mierda, chiar asta trebuie să fac dar singura problemă în toate întâmplările astea este urmată de un răspuns cât se poate de simplu dar și de complicat. Nu pot, efectiv nu pot sta departe de el.
Corpul meu parcă are niște senzori care-mi amintesc cât de plăcut se simt săruturile sale. Prea năucitoare și otrăvitoare , prea mult pentru mine, cât și pentru el.
-Spune-mi dacă vrei să mă opresc, îl aud cum gâfâie iar automat îmi ridic privirea în așa fel încât, să-i pot vedea ochii ăia negrii.
-Doare? Mă întreabă când se mișcă încet deasupra mea.
Aș vrea să îi pot răspunde, dar căldura din mine este prea plăcută pentru a verbaliza un cuvânt.
Nu știu cum se simte el, dar eu mă simt mai mult decât perfect. Și nu știu de ce marea majoritate a fetelor spun că este dureros să-ți pierzi virginitatea. Dar sunt sinceră când spun că în cazul meu este doar plăcere. Și cred că toate ar spune asta dacă primul bărbat din viața lor ar fi și ultimul dar și unul care să fie finuț.
Așa cum îmi demonstrează Max.
Una dintre mâinile lui se plimbă agitată prin parul meu încercând să-l prindă în pumn. Acțiunea sa îmi amintește de filmele alea porno. Mierda, de ce mă gândesc la asta?
-Iubito?
Dacă i-aș spune cât de tare ador cuvântul ăsta cum iese din gura lui fiind mie adresat, cum ar reacționa?
Îmi întind capul spre buzele sale și când el își închide ochii eu îmi apropiu gura de a sa inițând un sărut. Și nu unul din ăla pe care l-am avut până acum, alea au fost toate venite din partea lui Max.
Acum eu dețin controlul, și cel mai frumos se simte când el mă lasă să fac asta, mă lasă să-i fac ce-mi doresc eu. Ăsta se numește avantaj.
-Sara, geamătul lui combinat cu numele meu este cea mai demențială combinație,
Perfecto, cum spun spaniolii.
Îmi las limba să-și facă drum spre gura sa mușcându-i buza inferioară. Nu prea tare dar suficient cât să-l facă pe bărbatul din mine să se afundă și mai tare. Dar în același timp fiind foarte gentil.
Există așa ceva?
-Cazzo, dacă știam cât de plăcut este în tine crede-mă mio caro că demult făceam asta.
Îmi strânge ferm o coapsă iar după o mângâie arătându-mi că deși, eu am inițiat mare parte din momentele noaste intime din această seară. Tot el este șeful. Un șef al naibii de bun în ce face.
Fără să vreau scap un mic oftat, unul care seamănă mai mult a geamăt. Făcându-l pe Max să zâmbească în colțul gurii.
-Abia aștept să-ți aud corzile vocale cum se încălzesc cu ajutorul meu.
CITEȘTI
Încătușat :TE DORESC!
Teen FictionSARA: O singură decizie a celor din jurul meu a schimbat concepția vieții mele. Nu ma gândeam că un nou oraș poate sa ma facă sa fiu ceea ce nu credeam ca sunt. Un nou început, dar cât timp va fi unul nou? Mă gândesc la asta de ceva timp și mi-e fri...