Ajung acasă puțin mai târziu decât trebuia. Pierdusem autobuzul așa că știam că ăsta va fi primul motiv de cearta pe ziua de azi.
Intru în bucătărie și îi găsesc pe amândoi împreună cu sora mea vitrega. Toți 3 se uită la mine și măîntreb de ce. După îmi aduc aminte ca am hanoracul lui Jace pe mine.
Miroase doar a parfumul lui. Toată ziua am stat doar cu nasul în materialul negru.
-De unde ai hanoracul ăsta? ma întreabă soția tatălui meu.
-M-am pătat foarte rău și pentru că eram îmbrăcată în alb se vedea prea rău. Așa că sa oferit să mă ajute împrumutându-mi hanoracul lui.
Nu prea ii convine răspunsul meu. Dar acesta e adevărul. Nu puteam sa merg asa prin liceu și mai ales în drum spre casa. Iar asta doar din vina ei,pentru ca dacă nu mă punea să mă îmbrac în culoarea asta nu se întâmpla chestia asta.
-Vrei sa-ți faci iubit de la vârsta ăsta,Iris? Vrei sa ajungi o depravată?
Îmi dau ochii peste cap auzind porcăriile pe care poate să le scoată tatăl meu pe gură. Am aproape 17 ani. Când ar vrea să-mi fac? Dar oricum nu se pune problema. Eu cu Jace nu o să putem avea ceva vreodată. El este băiatul popular din liceu iar eu sunt o simplă fată. Măine îi voi înapoia hanoracul și după nu o să mai avem nici o legătură unu cu altul
-Dar nu o sa mi fac iubit. A fost doar un gest din bun simț. Exagerezi. Liniștind-ul în timp ce îmi iau papucii de casa.
Mă schimb și las hanoracul lângă ghiozdan ca să nu uit mâine să îl iau. Îl mai miros odată iar parfumul lui îmi invadează nările.
- E dragut băiatul? Ma întreba "sora mea vitrega" .Cu ea ma înțeleg relativ ok.
A dat și ea de câteva ori în mine dar aveam o relație apropiata. Îmi spune aproape tot ce făcea și eu la rândul meu la fel. Are 28 de ani dar tot se comporta ca o adolescenta.
-Arată bine n-am cum să mint. Dar niciodată nu o să am o prietenie cu el. De relație nici nu mai zic. Îi garantez acest lucru pentru a-i spune tatălui meu ca să nu se mai gândească la chestii c.e nu se vor întâmpla
Îi spune cam tot ce fac și vorbim. Dar pentru că nu prea ies din casa și nici rețele sociale n-am ,decât whatsapp ,pentru că nu ma lasă, nu prea am ce sa fac rău.
După ce am terminat de mâncat și de făcut toate treaba ce trebuia făcută decid să-mi fac un duș.
Apa fierbinte îmi atinge toată cicatricile și rănile de pe spate și picioare. Simt o ușoară usturime dar nu îi dau importanță. De la unele lovituri mi-au rămas cicatrici destul de proeminente. Corpul meu a avut și are mult de suferit. Nu mai este cum era. Oriunde de uiți vezi urma rănilor,negriturilor și semnelor care nu o sa mai dispară.
Ma pun în pat mai devreme decât mă așteptam fericită că nu au făcut mare scandal din cauza hanoracului și mă las purtata de liniștea nopții.
CITEȘTI
Cenușăreasa
JugendliteraturTrăia un chin alături de tatăl ei și noua lui familie. Până a apărut el și a schimbat totul în viața ei.