Interdictie.

1. Inainte de maine.

Facultatea era pustie, sambata dimineata nimeni nu se afla in campusul universitar al acestei faculati minunate. Doar pasii mei se auzea pe holurile acestei imense cladiri, incercam sa zambesc inainte de a intra in biroul profesorului Toma, nu facusem nimic rau in ultimile spatamani, cel putin Andrei nu m-a mai implicat in nici o problema de la ultima cearta.

-Buna ziua, am spus eu deschizand usa incercand sa nu fac galagie.

-Andra, te rog frumos, aseazate. Spuse directorul cu un chip senin.

-Va pot fi de folos cu ceva? am spus eu confuza.

-Vezi tu, cineva mi-a spus ca, orfelinatul "Acoperamantul Maicii Domnului", are nevoie de asisetenti care sa ajute la cresterea copiilor, iar eu,  m-am gandit ca datorita rezultatelor bune la invatatura si in ultimile examene, ai putea sa ajuti tu, lucru care ti-ar aduce note si mai mari... spuse acesta pe un ton fericit.

-Umm, mi se pare o alegere foarte buna, dar vedeti dumneavostra, nu cred ca sunt cea mai potrivita persoana.

-Ba da, esti! spuse tata care atunci intrase pe usa, alaturi de Andrei.

-Tata, tu ce cauti aici? am spus eu surprinsa.

-Domnul Toma mi-a vorbit despre aceasta decizie, asa ca eu am acceptat deja in locul tau.

-Poftim? tata , nu! nu as suporta sa ii vad pe acei copii plangand dupa mamele si tatii lor...

-Eu spun sa mergi acolo, iar daca nu iti place nu mergi, si daca iti place ramai... macar pentru un an, spuse Andrei.

-Are dreptate, baiatul, spuse Doctorul Toma.

M-am uitat la tatal meu dupa care am oftat si am plecat din birou... Am iesit afara din universitate si am inceput sa merg pe strada in jos pana in centru.  Mergeam prin oras gandundu-ma la propunerea facuta de catre domnul Toma si tata, nu era nimic rau, dar de cand mama si tata divortasera eu nu am mai vazut-o pe mama mea naturala fiind crescuta de Adina, mama mea vitrega, care mereu mi-a facut toate placerile, dar mama tot nu pot sa ii spun.

Incet incet m-am indreptat inspre orfelinat, afara incepuse ploaia, era asa de frig, desi suntem in luna Martie, vremea era de parca de pregateam de craciun. Intrata in cladirea orfelinatului, am putut vedea cum o femeie mai batrana, cam la 60 si ceva de ani se indrepta inspre mine cu un zambet pe fata.

-Vreti sa adoptati? spuse aceasta fericita.

-Nu... umm, eu , eu sunt aici pentru asistenta ...

-Ohh, multumes doamne ca ai venit, de asteptam de ieri ... domnul Toma te-a trimis asa-i? spuse aceasta in timp ce deschidea o usa mare de lemn ce ducea inspre un hol cu foarte multe camere pe partea dreapta, iar pe partea stanga erau doar geamuri.

-Ce trebuie stiut despre acest orfelinat este faptul ca este impartit in patru sectiuni. Sectiunea A in care ne aflam acuma cuprinde camerele de joaca si de clasa pentru copii de aici, inclusiv cantina, sectiunea B contine dormitoarele celor pana in 14 ani, sectiunea C sunt dormitoarele noastre, dormitoarele celor care avem grija de copii si o sa iti gasim si tie o camera ...

-Nu, stati linistita, eu sunt de la facultatea de medicina, sunt in anul trei, pot veni zilnic, dar nu pot ramane aici ...

-Esti viitoare doctorita? spuse femeia cu un zambet pal pe fata.

-Da ... pot fi de ajutor daca copii de ranesc, dar as ramane aici doar in cazuri extreme ... nu vreau sa deranjez.

Femeia se uitase la mine, dupa care zambise si continuase mai departe descrierea.

-Iar ultima cladire, este cladirea D, acolo se afla copii de la 14 ani pana la 19, suntem de parere ca nu putem sa ii aruncam in lume la 18 ani, asa ca le mai dam un an la dispozitie sa isi aranjeze viata.