Das Verweilen an wahnsinnigen Orten

Educatia

La fel ca toți părinții de astăzi, sunt preocupat de educația propriilor copii. Încerc să-i feresc de frustrări, complexe sau inhibiții, să nu-i fac să se simtă vinovați, să-i ascult și să nu mă răstesc la ei. Încerc să nu-i traumatizez prin sutele de moduri prin care un părinte neatent o poate face, așa cum ne avertizează articolele psihologilor cu multe share-uri. Teoretic și practic, încerc să-i pregătesc pentru o lume umanistă. Însă încercarea este anevoioasă. Iar asta, în primul rând pentru că în anii optzeci, când am copilărit eu, abordarea educației era, în anumite privințe, puțin diferită. De fapt, ca să nu mă încurc în eufemisme, pot spune că, pe reperele de astăzi, educația mea a fost un dezastru!

Am fost educat ca un comunist fanatic de către școală și ca un anticomunist fanatic acasă. Nu exista cale de mijloc. Am recitat poezii patriotice lungi pe care, din nefericire, încă le rețin și am participat la ceremonii complicate, dedicate comunismului, concept care între timp a fost invalidat și condamnat. Mai abitir mi-a fost inoculat naționalismul (un paradox pentru universalitatea comunismului, dar mai contau pe atunci detaliile astea?) și mi s-a indus frica de dușmanii din afară, care vor bucăți din trupul țării. Am fost crescut urând din tot sufletul întreg poporul german din cauza lui Hitler și a nazismului înainte de a deschide prima carte de istorie. Mă bucuram sincer atunci când un neamț, orice neamț, murea în chinuri într-unul dintre filmele întunecate despre anii de război.

Am fost îndobitocit la școală cu mii de lucruri de care nu m-am lovit niciodată în viață. După vreo 15 ani irosiți în bănci scrijelite, am sfârșit prin a rămâne la nivelul de cunoștințe solicitat de clasa a IV-a. Aproape toate cunoștințele mele utile și superioare clasei a V-a le-am descoperit singur, prin studiu individal. Toate comentariile literare copiate de la alții, logaritmii, integralele și derivatele pe care le-am tocit nu mi-au adus nimic în viață. Din 6 ani de chimie am rămas cu formula apei și niște nume de halogeni, care nu știu ce sunt de fapt.

Am fost educat cu multă violență. Am fost educat cu bătaie, pedepse, urlete și amenințări. Ultimatumul reprezentat prin afișarea palmei, însoțită de întrebarea retorică de intimidare: „O vezi?" era decisiv. Am învățat din acest gest că a-ți susține punctul de vedere înseamnă suferință iar acceptarea nedreptății este opțiunea mai puțin dureroasă. Am fost educat cu bătaia acasă, la școală și pe stradă. Am primit bătaie pentru nerespectarea unor reguli care nu au fost niciodată discutate democratic, ci mereu mi-au fost impuse cu forța. La școală am înțeles că niște oameni angajați să mă ajute să-mi dezvolt aptitudinile sunt foarte inventivi în perfecționarea și diversificarea metodelor de tortură, la adresa mea. Am primit palme, am fost tras de perciuni, mi s-a trecut gumă de șters prin păr, am primit lovituri cu dunga riglei la palmă și am fost lovit cu manuale cartonate în cap de către acești oameni, numiți pedagogi, special angajați și plățiți să se ocupe de educarea mea. Ajunsesem să-l ocolesc pe unul dintre neanderthalienii profesori de sport, pentru că era știut că se putea enerva oricând, din senin, iar atunci arunca cu un maldăr greoi de chei după copii.

Am fost educat incompetent. Mereu mi s-a cerut mai mult decât am putut. Nici măcar cel mai bun dintre noi nu se putea mândri prea tare cu poziția de matematicianul clasei, ci trebuia să se compare cu întreg orașul, județul sau țara. Niciodată nu aveam senzația ca am făcut suficient, că m-am achitat de toate responsabilitățile. Sistemul educațional a încercat transformarea mea într-un animal de povară ambițios și mi-a cerut curaj, dedicație și disponibilitate nelimitată, pe care nimeni nu le poate oferi. Am tocit teorie pură care, în lipsa practicii, nu avea niciun sens. În tinerețe înțelesesem că viitoarea mea carieră depinde exclusiv de relațiile pe care tu și familia ta le aveți iar la muncă trebuie doar știi să delegi responsabilitatea pentru a-ți ascunde incompetența. Modelele mele erau incompetenții de mare succes, nicidecum competenții fără relații.