Învăluie-mă în iubire

Capitolul 1

     M-am uitat obosită la tavanul camerei din casa ducală a familei mele, de ce  sunt aici? De ce m-am întors? M-am ridicat din pat și am pășit în fața oglinzii pentru a mia oară în ziua aceasta, mă uit în refelcție și ce văd? O femeie de 20 de ani care nu se încadrează în standardele de frumusețe din perioada aceasta: am umerii lați, am sânii mari, am burtă, coapsele mele sunt dolofane. Îmi trec mâinile prin păr exasperată și încep să plâng dinou căzând pe podeaua de marmură a camerei mele.

      După câteva minute mă opresc și încep să mă gândesc la viața mea anterioară și  realizez că sunt într-o nuvelă pe care am citit-o în prima mea viață, m-a bufnit râsul...sunt o ființă atât de stupidă uneori...Încerc să-mi amintesc detalii importante ale poveștii, titlul era "Suflete pereche", unde personajul principal masculin fiind Alexander, prințul moștenitor, iar personajul principal feminin era Sophia, fiica Contelui Hriniros. Ei s-au cunoscut la balul de toamnă al regatului, înainte cu câteva luni de căsătoria mea cu Alexander, iar aceștia au petrecut aceea noapte împreună. După accea Alexander a căutat-o tot mai mult, deși acesta era un bărbat logodit. Ei s-au  îndrăgostit pe parcurs, dar Alexander a fost obligat să  urmeze decizia tatălui său și s-a căsătorit cu mine, noi având o căsătorie cu interes politic la mijloc. 

     Cine sunt eu? Eu sunt Aurelia Del Rano, fiica Ducelui Rano. Fac parte dintr-una dintre cele mai vechi și respectabile familii din accest regat, de aceea am trăit cu impresia în a doua mea viață că dacă îmi pun ochii pe ceva, îmi aparține. Acest lucru fiind încurajat și de familia mea, care voia doar să mă vadă fericită, iar când eram cu Alexander, eram fericită. 

       În acest moment nu sunt încă căsătorită cu Alexander, ceea ce mă scutește de o durere de cap. Căsătoria noastră era adusă în discuție la balul de primăvară a regatului, unde tatăl meu și-a cedat puterea militară către Impăratul Regirus pentru a face visul meu, de a  mă logodi cu Alexander, să se întâmple. Acum este toamnă și peste două zile va fi balul unde cele două caractere principale se vor întâlni și vor avea o aventură de o noapte împreună. 

   Mă uit în oglindă și vreau  să-mi compun un  plan prin care aventura lor va ajunge a doua zi pe paginile ziarelor din capitală. Dar mai întâi mă ridic de pe podeau rece și intru în camera alăturată, unde îmi păstrez rochiile, și aleg o rochie de satin verde pe care o strecor pe mine și peste îmi iau o eșarfă albă, din blană de vulpe, pe care tata mi-a dăruit-o și ies din cameră. Servitoare care era lângă ușă, Marie, începe să meargă în spatele meu. O știu pe Marie, ea este cel mai bun complice al meu, această fată și-a găsit sfârșitul luând otravă pentru a nu-mi spune secretele. Strâng eșarfa mai bine în jurul meu și păsesc cu tocurile pe podeaua de marmură în timp ce-mi țin privirea sus, privire care este goală și de necitit. După ceva timp de mers prin aripa mea de castel, intru  aripa comună unde familia mea se adună pentru mese și întâlniri familiale. 

    De obicei nu frecventez această parte a casă, îmi iau mesele în cameră și nu calc în afara aripei mele. Dar acum o să o fac, deoarece vreau să-mi restaurez relația cu familia mea, vreau să-mi iubesc familia și să  ofer atenție mărită legăturii pe care o avem. Amintirea corpurilor părințiilor mei care atârnau de cei 2 stâlpi de spânzurătoare este încă prezentă în capul meu, mai ales corpul sângeriu al fratelui meu care s-a opus cu vehemență acestei acuzări încă de la început, neputând să digere faptul că, Regatul, pe care îl sluja cu atâta credință, poate să născocească asemenea fapte și să le pună în numele familiei noastre.

   Servitorii mă privau cu uimire când am pătruns în aripa comună a castelului, nici măcar nu am ajunsesem lângă ușa locului în care familia mea își servește prânzul. Ușile sunt deschise în fața mea și aud vocea clară și răspicată a paznicului care spune:

-Domnișoara Aurelia va intra în încăpere.

   Nu am înghețat, nu am ripostat și nu m-am întors înapoi ca în trecut, acum am pășit cu capul sus în încăpere, unde la masa dreptunghiulară îmi văd familia. Mama stătea în capul mesei, deoarece pentru tata ea este o Zeiță care i-a luminat viața și i-a adus fericire, așa că locul acela era rezervat pentru ea. În dreapa mamei, îl văd pe tata, care la momentul intrării mele îi punea mai multă mâncare în platou, iar în stânga mamei se afla un scaun gol, care îmi este atribuit mie și în fața căruia este un platou cu mâncare. În stânga acelui scaun gol, era așezat fratele meu care-și mânca prânzul grăbit ca să plece mai repede la lucru.

   Când am intrat toată lumea a înghețat, mama s-a uitat la mine cu uimire, tata  și-a luat privirea iubitoare de la mama și s-a uitat în direcția mea, înghețând, nu era uimit. Dar sincer, niciodată nu mi-am putut citi tatăl, dar știu că i-am făcut o surpriza în acest moment, iar dragul meu frate s-a înecat cu mâncarea, începând să tușească fără stăpânire. Am mers la locul meu, sub privirile familiei mele și sub privirile servitorilor, și l-am bătut ușor pe spate pe fratele meu. Am zâmbit și m-am uitat la ei spunând:

-Dacă nu vă deranjează, aș vrea să iau masa cu voi astăzi.