Clé: Levanter

Clé: 02

Minho intră în florărie, mirosul florilor lovindu-l puternic. Este o dimineață liniștită de Miercuri, Minho fiind pregătit pentru o nouă zi.

Câteva ore mai târziu, și câteva buchete de flori vândute, ușa florăriei se deschide iarăși înăuntru intrând nimeni altul decât Chan. Minho care spera că este Jisung cel care intră, se așează pe scaun dezamăgit și îl privește pe Chan nepăsător.

Chan se așează posomorât pe scaun, abia atunci observă Minho cearcănele de sub ochii lui, și cu toate ca insistă ca nu îl interesează de Chan, Minho totuși îl întreabă "S-a întâmplat ceva?"

"Arăt atât de rău?" Chan îl privește obosit.

"Vrei să fiu sincer? Da"

Chan își ascunde fața în mâini "Seungmin este supărat pe mine și cred ca de data asta nu mă va ierta atât de ușor"

"Ce-ai făcut?"

"Am avut un argument seara trecută, și am spus câteva vorbe pe care nu ar fi trebuit să le spun. Seungmin a țipat la mine și mi-a spus să plec. N-am avut ce face așa ca m-am întors în casa mea veche unde n-am putut dormi toată noaptea. Ce altceva vrei să mai știi despre viața mea mizerabilă?" Chan povestește tot.

Lui Minho aproape că-i pare rău "Ce-ai spus? Seungmin nu pare genul care să se înfurie până în punctul în care te-ar da afară din casă"

"Chiar vrei să știi cât de stupid am fost?" Minho da din cap "Totul a început de la faptul că mă ignoră. I-am spus că fac tot posibilul pentru el dar în zadar, că are o inimă de gheață și nu îi pasă de nimeni decât de el însuși. Chiar i-am spus ca mama lui avea dreptate, am fost atât de prost încât să-i spun ca nu merita sa fie iubit"

"Ohhh, chiar ai dat-o in bară de data asta" Minho se gândește la cât de rănit este Seungmin și își dă seama cât de asemănători sunt.

"Dar totuși am avut dreptate cu ceva. Mă ignoră și asta mă rănește" chan spune aproape disperat.

"Te-ai gândit ca poate nu știe cum să-și exprime sentimentele? Crezi ca ar mai fi acceptat sa se căsătorească cu tine dacă nu te place câtuși de puțin? Îl știu destul de bine pe Seungmin, ești singurul pe care l-a acceptat dintre toți bărbați pe care părinții lui i-au ales."

Chan se uită la Minho, ochii lui sclipind "Serios? Nu mi-a spus asta..."

Minho îi zâmbește slab "Vezi? Sigur ține la tine așa ca du-te sa vorbiți."

Chan da din cap "Ai dreptate." Bărbatul se ridică și merge către ieșire, oprindu-se atunci când ajunge la ușă "Mulțumesc ca m-ai ascultat Minho! Și chiar dacă crezi ca nu sunt prietenul tău, pentru mine tu ești cel mai bun prieten."

Minho îl privește pe Chan cum pleacă și oftează adânc. Poate totuși Chan nu este atât de rău.

Ușa se deschide iarăși, de data aceasta înăuntru intră un tânăr cu barul blond și ochelarii rotunzi. Acesta zâmbește când îl vede pe Minho și ridică în sus mâna stângă unde se aflau două cafele într-un suport. "Am adus cafea ca să-ți mulțumesc pentru ieri."

Minho îi zâmbește înapoi "Nu trebuia."

Jisung așează cele două pahare, unul oferindu-l lui Minho "Măcar atât îți pot oferi pentru buchet. Nu am știut cum bei cafeaua însă sper ca îți va plăcea."

"Mulțumesc Jisung" Minho ia o gură din cafea, gustul acesteia revigorând-ul imediat.

Jisung îl privește cu ochii mari "Îți place?" Acesta așteaptă un răspuns cu suspans.

Minho da din cap de câteva ori "Este foarte bună Jisung, mulțumesc din nou."

Jisung zâmbește știind că a făcut o treabă bună "Mă bucur, și din nou nu ai pentru ce."

Minho îl îndrumă pe Jisung către măsuță și se așează lângă el "Bănuiesc ca ești nou în oraș, nu te-am mai văzut până acum."

"Așa este, abia ce m-am mutat înapoi." Jisung îi răspunde jucându-se cu paharul de cafea.

"Înapoi?"

Jisung da din cap slab. "Da, am locuit aici în oras acum câțiva ani împreună cu unchiul meu apoi a trebuit să plec. Acum câteva zile m-am mutat însă acum stau in chirie."

"Oh deci nu este prima dată în oraș."

"Mhm, cred că nu locuiești aici de mult, nu îmi aduc aminte de tine."

Minho da din cap "Tot acum câțiva ani m-am mutat aici, apoi am rămas la florărie să am grijă de ea."

"Oh, deci tu ești proprietarul?"

"Chiar eu."

"Cred ca este plăcut sa ai un loc ca acesta. Totul este atât de frumos și calm aici, aș putea sta aici tot timpul." Jisung spune în timp ce admira locul, privind cu ochii sclipitori împrejurările.

"Atunci fă-o."

Jisung își întoarce privirea către Minho "Eh?"

"Vrea să spun ca poți veni aici oricând, este destul de plictisitor să fiu singur toată ziua." O altă minciună, Minho nu ar fi spus asta niciodată, dar Jisung chiar îl face să pară disperat. Pe de-o parte, dacă cel din fața lui ar fi fost Chan, Minho cu siguranță nu ar fi spus asta.

"Serios?" Jisung întreabă fericit. "Chiar pot veni oricând?"

Minho da din cap în mod rapid "Dap, nu trebuie neapărat să vi doar când vrei să cumperi ceva, ești binevenit oricând."

"Mulțumesc Minho, chiar mă bucur să aud ca pot veni oricând." Jisung zâmbește în timp ce Minho se topește privindu-l.

Minho nu știe ce l-a apucat, să privească un băiat pe care abia l-a cunoscut în felul ăsta este în afară peisajului. Însă în interiorul său simte ca îl cunoaște de-o viață. Dar Jisung chiar era special, zâmbetul său fiind atât de frumos încât Minho l-ar putea privi tot timpul, modul în care ochii îi sclipesc atunci când vorbește este cu totul o altă poveste, una pe care Minho ar citi-o pentru tot restul vieții.

"Minho?"

Așa-zisul se oprește din holbat și dă din cap "Da Jisung?"

Jisung îi zâmbește din nou "Nimic, nu contează."

Oh Minho, ești un om slab.

Minho închide florăria, încuind ușa înainte să plece apoi se îndreaptă către mașina sa veche și pornește motorul, terminând o altă zi de muncă. Lucrurile au mers bine, în special faptul ca Jisung și-a petrecut jumătate de zi alături de el.

Minho se opreste cu mâna pe mânerul mașinii. Stai, ce? Își spune în gând. Minho realizează acum că astăzi este prima zi în care a rezistat să stea atât de mult lângă o persoană, de bună voie. Woaaaah...
Minho rămâne fără cuvinte, la propriu. Nu credea că i se va întâmpla asta vreodată, chiar nu poate să creadă.

Ce îl surprinde cel mai mult este că i-a plăcut timpul petrecut cu Jisung. Însă asta este o problemă pentru mai târziu.