Capitolul 13 * Pe picior greșit*

9 0 0
                                    

Mi-a adormit în poală.
Ii mângâi chipul obosit și mă gândesc la tot ce am aflat. Lucian mi-a spus povestea lui cu Trevor și faptul că nu are legătură cu moartea lui Darcy. Fata într-adevăr fusese găsită de Trevor moartă și fără suflet însă Lucian mi-a jurat că nu el a fost călăul ei. Mai exista cineva care fura suflete? Cineva trimis de Azrael sau de Lucifer pentru ai pune bețe în roate lui Lucian?
Nu știam însă aveam să-l cred pentru că Lucian nu m-ar minți niciodată. Poate mi-a ascuns multe lucruri despre trecutul lui dar știam cât de teamă i-a fost să-și dezvăluie adevărata identitate. Faptul că a aflat despre Makela că era trimisă de Lucifer pentru al proteja, l-a făcut să se închidă în el și n-am mai putut face nimic pentru al scoate din transa aceea. A privit în gol până când a adormit în brațele mele iar sufletul meu face o implozie la vederea lui atât de îndurerat.
Mă întreb ce credea despre toate astea și dacă avea să o mai viziteze. Probabil că da deoarece, la urma urmei Lucian ținea la ea și nu cred că o vedea ca pe un spirit demonic. Animale sacre oare erau de fapt ființe alea Infernului? Asta să fi fost pe pagina ruptă a volumului Legătură Primordială? Și de ce se legau de cei cu sânge angelic?
Barba lui Lucian îmi înțeapă palma atât de plăcut încât nu aud ușa cabanei care se deschide.
- Nysaa?
Vocea Lunei îmi dezlipește privirea de la iubitul meu, care doarme dus și o ridic spre ea. Pare neîncrezătoare când mă privește apoi, ochii ei coboară pe Lucian, care respiră regulat și liniștit.
- Cum ai intrat?
- Lucian mi-a dat o cheie de rezervă. Ce faci aici?
Poftim? Aproape că-l trântesc pe Lucian din poala mea pentru a mă înfige în părul ei. De ce i-a dat Lucian ei o cheie? Îmi simt nervii cum îmi iau foc și cu greu vorbesc fără să-i zic ceva de dulce.
- Ascultă, Luna. Ce fac eu nu te privește și cu atât mai puțin ce se întâmpla între mine și Lucian.
Luna îmi aruncă o privire dușmănoasă și știu că urmează să-ți de-a arama pe față în curând. Fata asta emana o energie negativă care îmi punea simțurile în alertă.
- Treaba este, Nysaa, că Lucian este prietenul meu așa că, mă privește tot ce se întâmplă cu el.
- Hm, Lucian nu mi-a spus că încă sunteți prieteni. Dat fiind prin ce naiba l-ai făcut să treacă, nu știu dacă prieteni este un cuvânt care sa vă definească. Ca să nu mai spun de ce i-ai făcut lui Aiden.
La pomenirea numelui lui, Luna mă privește șocată și începe să-și frământe mâinile într-un tic nervos asemănător cu al meu. Lucian se mișcă în brațele mele însă oboseala îl doboară și adoarme din nou. Îl privesc cat de frumos este iar dragostea mea pentru el continuă să crească ca o floare după soare.
- Ascultă aici, Nysaa, Lucian ține la mine iar daca nu se băga nerodul de Aiden, era al meu. Să nu crezi că voi renunța atât de ușor la bărbatul din poala ta, draga mea.
Oho! Până aici!
Efectiv zbor de sub Lucian și ajung in fața Lunei într-o nanosecundă. Palma mea îi plesnește obrazul și îi propulsez fața drăguță într-o parte. Luna icnește șocată și își duce palma la obrazul înroșit de furia mea.
- Dacă te văd aproape de el, te distrug. Dacă îl privești cu alte înțelesuri, îți scot inima din piept și ți-o bag pe gât iar daca îl atingi... roagă-te sa nu afli.
Luna începe să plângă din senin iar eu o privesc ca o ciudată, neînțelegând ce naiba a apucat-o. Atât de malefică am fost? Plânsul isteric al ei mă calcă pe nervi pentru că nu înțeleg ce s-a întâmplat cu Luna de acum câteva minute.
- Ce dracu se întâmplă?
Mă întorc spre vocea lui Lucian și îl privesc cum își trece o mână prin păr și ne privește pe rând.
- Iubita ta este sălbatică, Lucian.
- Poftim? Mă uit la ea cum incepe să tremure iar eu nu înțeleg nimic. Doar am plesnit-o, la naiba!
- Ce înseamnă asta, iubito?
- Doar i-am tras o palmă, iubitule pentru că ea m-a amenințat cu tine.
- Nu este adevărat! Luna trece în fața mea și își continuă triada mincinoasă. Îți jur, Lucian, doar am întrebat-o ce face aici iar ea m-a lovit.
Lucian își arcuiește o sprânceană spre mine și mă privește întrebător. Naiba s-o ia! Ce încerca să facă?
- Nysaa, este adevărat?
- Nu, Lucian.
Îl privesc cum își trece ochii de la mine la Luna și îl las pe el să decidă pe cine crede.
- Îți jur, Lucian chiar nu i-am spus nimic...
- Ajunge! Ridică o palmă înaintea Lunei și o oprește pe nemernică din vorbit. Dacă Nysaa spune că nu-i adevărat, atunci nu este. Lasă-ne singuri, Luna.
- Dar este o m...
- Termină fraza și îți garantez că te întorci de unde ai venit. Nu te juca cu mine, Luna, nu sunt un puști pe care îl poți prosti după bunul plac. Te rog să te retragi cat încă sunt rezonabil.
Privirea lui Lucian ar putea îngheța oceanele și o privesc pe Luna cum dispare in dormitorul ei și închide ușa după ea. Mă simt trasă de mijloc și lipiră de trupul solid al lui Lucian.
- Lucian, îmi pare rău pentru faza de mai devreme dar...
- Te-a făcut geloasă.
Afirmă mai mult decât întrebă iar eu îmi arcuiesc o sprânceană spre el.
- De unde ști?
- Am auzit-o. Ști că somnul meu nu este adânc, iubito. Aud tot ce mișcă pe lângă mine iar tu, frumoasa mea, m-ai excitat ca dracu.
Mă uit la el ca o neroadă și simt cum mă înroșesc ca un rac opărit.
- Dar n-am făcut nimic, spun nevinovată și îi simt o mână cum mi se înfige în gât. Strânsoarea lui este plăcută, fără să pună presiune asupra gâtului meu și își coboră chipul la o șoaptă de al meu pentru a-mi vorbi teribil de sexy:
- Ah, iubita mea! Mă nenorocești când faci pe geloasa, strânsoarea lui se intensifică puțin fără să înțeleg de ce naiba mă excită atât de tare mâna lui încolăcită in jurul gâtului meu. Sunt atât de al dracului de tare din cauza ta iar dacă mă mai privești mult așa, am sa ți-o trag chiar aici și acum fără să-mi pese că o să ne audă cineva.
Fir-ar al dracu! Nu știu cum îl priveam de îl făcea să reacționeze astfel însă picioarele îmi devin imediat gelatină la auzul cuvintelor lui. Își desface mâna din gâtul meu și îmi prinde ceafa, trăgându-mă mai aproape de el. Ii simt imediat erecția tare ca piatra pe coapsa mea și mă cutremur.
Lucian își trece limba peste buzele mele iar eu simt cum îmi pierd mințile complet. Se joacă cu mine până când decide să mă sărute până când devin maleabilă și udă in brațele sale tatuate.
- Lucian...ii gem numele când el își târăște limba pe linia maxilarului meu și îmi prinde între buze, lobul urechii.
Îmi simt lenjeria fleașcă și mă chinui să țin ritmul cu el. Îmi trec mâna peste brațul său apoi îl plimb pe pieptul tare în timp ce el mă strânge de ceafă și mă sărută sub ureche. Toți stimulii mi se fac cenușă iar mâna mea coboră spre penisul său care se vede atât de clar prin materialul pantalonilor lui de trening. Lucian îmi prinde mâna înainte să-l cuprind și mă fixează imediat.
- Dacă mă atingi acolo s-ar putea să-mi pierd mințile, iubito. La dracu, mă zăpăcești!
- Nu-ți dorești să te ating?
Se uită la mine o clipă apoi bolborosește o înjurătură in barbă și mă trage de mână spre camera lui.
Ușa se închide iar cheia se răsucește, închizându-mă aici cu focul din privirea lui Lucian. Pare că o să mă mănânce de vie iar eu, ca o fata cuminte, am să-l las s-o facă.
- Nysaa! In genunchi, iubito!
Oh! Mă excită și mai tare partea lui dominantă iar eu nu mă pot abține să nu-i fac pe plac. Îmi pun mâinile pe piept lui și îl mângâi până când cad în genunchi in fața lui. Voiam să-l înnebunesc până în punctul în care să-ți piardă mințile.
Îmi trec degetele peste elasticul pantalonilor și îl văd cum privirea i se întunecă. Ii simt mâna care îmi prinde părul și mă trage spre provenința din pantaloni, invitându-mă tăcut. Fără altă ceremonie, ii trag pantalonii cu tot cu boxeri și îi las penisul lung să i se lovească de abdomen. Lucian mârâi ceva și-l simt cum incepe să tremure când îi prind in palmă lungimea impresionantă.
Încep să-i sărut vârful fierbinte iar el își înfășoară pe pumn părul meu. Mă chinui să-l prind pe tot însă nu ajung decât la jumătatea lui.
Îmi ridic privirea iar imaginea lui mă răscolește. Pupilele dilatate și buzele întredeschise, respirația accelerată și transpirația care incepe să i se formeze pe frunte mă face să o iau razna.
Ii gust toată aroma și îmi trec buzele pe catifeaua lui dulce până când îl simt cum incepe să-mi cedeze. Îmi trage părul și îl văd cum își dă capul pe spate, răpus de plăcerea pe care io provoacă gura mea. Îmi geme numele la nesfârșit iar tremurul lui îmi face corpul sa vibreze.
- La dracu, iubito!
Îl aud înjurând și cedează într-un final. Îmi ling orgasmul lui de pe buze iar Lucian își pierde controlul.
Mă aruncă pe pat și își scoate tricoul, vine deasupra mea și îmi strivește buzele cu ale lui. Mâinile lui îmi trec fără control peste fiecare centimetru din pielea mea. Mă simt atât de udă și lipicioasă încă mă dor pulsațiile delicioase dintre picioarele mele.
- Lucian!
- Spune-mi ce vrei, zeița mea!
- Te vreau, Lucian și te vreau acum!
Mârâie peste pielea mea și îmi simt hainele sfâșiate de pe mine.
Fără niciun al preludiu, Lucian intră în mine ca o tornadă și mă umple de el. Mirosul sau este pretutindeni, la fel ca mâinile și gura lui sălbatică. Mă agăț de el imediat ce plusează in mine cu forță și îi mușc buzele până simt gustul sângelui său pe limbă. Sunt sigură că nu Lucian este cel care mă rupe in două, accelerând ritmul, făcându-mă să țip de plăcere.
Iubitul meu tandru și romantic a trecut la al doilea el și mă face să-mi pierd mințile din cauza primului orgasm care mă mistuie și mă stoarce pe puteri.
Dau să mă răsucesc pe o parte deoarece simt cum somnul mă înghite însă mâinile lui Lucian mă ridică și mă întoarce brusc pe burtă. Îmi ridică șoldurile și mă plesnește peste fund. Tip din cauza șocului și usturimii iar gura lui Lucian mă sărută peste zona dureroasă. Mă furnică pielea și simt cum mă umezesc din nou când săruturile lui îmi ajung pe de-a lungul coloanei apoi urcă pe gât și ureche. Se retrage și îmi împinge cu o mână mijlocul in saltea astfel ridicându-mi fundul și mai sus.
- O să iau totul de la tine, zeițo iar când voi termina cu tine, o voi lua de la capăt din nou și din nou până când îți vei blestema orgasmele care or să te sece. Îmi mai dă o palmă peste fund iar cealaltă mână se încolăcește in jurul gâtului meu, punând suficientă presiune încât să mă înnebunească. Bun venit în nebunia lui Cain, iubito!
Cu asta, intră în mine cu forță făcându-mă să ii gem numele până când amețesc. Pierd numărul orgasmelor iar când termină cu mine, o ia de la capăt până când îi leșin in brațe.
Bun venit in lumea lui Cain, Nysaa! La dracu!
***
Conacul pare pustiu când eu și Lucian pășim in holul enorm. Ceasul de pe perete indica ora 10:03 iar eu știu că Andreius o să fie foc și pară. După socotelile mele, am lipsit aproape 4 zile și sunt sigură că Andreius a luat-o razna.
Îl văd pe Cross care se îndreaptă spre noi urmat de Aiden iar cel din urma îmi evită privirea. Mă întreb de ce?
- Drace! Sunteți bine? V-am căutat peste tot, spune Cross și ne privește pe rând cu o încruntătură.
O văd pe Danika care coboară în grabă scările și se repede la mine cu o privire îngrijorată.
- Nysaa, ești nebună? Unde ai fost?
Regret că am făcut-o să se îngrijoreze astfel și îmi desprind mână de a lui Lucian și mi-o așez pe umărul ei.
- Sunt bine, Danika. Am avut câteva lucruri de făcut.
- Atâtea zile?
- Da, Cross. Nu cred că iubita mea trebuie să-ți de-a vreo explicație.
Ii simt mâna care mi se așeză pe spate și mă apropie mai mult de el.
- Nysaa, mă întorc spre Aiden și îl privesc pe sub gene, putem vorbi cinci minute?
Lângă mine, Lucian înțepenește și mărește strânsoarea asupra spatelui meu. Știam că o să exploreze însă eram curioasă ce anume vrea Aiden să discute cu mine.
Mă uit la Lucian care are o privire de criminal în serie și îmi pun mâinile pe pieptul său.
- Iubitule...
- Nu, Nysaa.
- Doar cinci minute.
- Lucian?
Ne răsucim cu toții capetele și dăm peste un Andreius prea calm pentru a fi el.
- Da?
- Vreau să discut cu tine. Acum!
Mârâitul lui Lucian mă face să surâd iar el îmi aruncă o privire care îmi spune că o voi încurca mai târziu. Se retrag și dispar pe scările care duc spre etaj.
Aiden mă conduce spre bucătărie și sper că nu mă va atinge din nou astfel, chiar o să-i dau cu vreo ustensilă in cap.
- Ce vrei, Aiden?
- Uite, Nysaa ai avut dreptate și îmi pare rău pentru că am fost un nesimțit. Chiar vreau să ne înțelegem bine in misiunea asta.
- De ce te-aș crede?
- Dușmănia mea cu Lucian nu te implică, Nysaa. Tu ai incercat să-mi fi prietenă iar eu te-am atacat.
Părea sincer și decid să-l cred însă ceva in privirea lui îmi spunea că nebunia lui din cauza Lunei o să iasă din nou la suprafață. Înțelegeam că încă suferea dar nu era vina mea sau a lui Lucian.
- Bine, Aiden. Vom vedea dacă ești sincer in viitor.
- Îmi pare rău, Nysaa. Sincer! Încerc să o uit dar tu...tu mă înnebunești de mult timp și...
- Nu! Îmi ridic o palmă pentru al opri din vorbit deoarece nu voiam să aud și continuarea. Uită de mine, Aiden pentru că eu iubesc pe altcineva.
Pufnește și își încrucișează brațele la piept, privindu-mă în ochi. Îmi parea rău pentru ce i se întâmplase cu Luna însă nu aveam ce face.
- Știu că-l iubești, o să mă obișnuiesc cu ideea pentru că vreau sa fim prieteni, Nysaa.
- Atunci nu-mi mai spune lucruri de genul, Aiden. Te rog.
Îl văd cum oftează și clătină din cap in semn de încuviințare.
- Ești dată naibii, bella crezi că sunt singurul care este atras de tine?
Rămân mută iar o venă o să-mi plesnească la cap cat de curând. Dacă Lucian intra aici, avea să-l omoare pe Aiden iar eu nu voiam să-l am pe conștiință.
- Termină! Dacă așa crezi că o să-ți fiu prietenă, te înșeli amarnic.
Dau să trec pe lângă el însă îmi prinde brațul, oprindu-mă in loc. Mă pregătesc să-i arunc o replică de dulce însă vocea furioasă a lui Lucian mă oprește și îmi paralizează inima.
- Ia-ți mâinile de pe ea, Aiden!
Îmi dă drumul la braț și rămân proptită între bărbații care își aruncă săgeți unul altuia. Dumnezeule! De cât timp era aici?
- Calmează-te, Dawson! Nu-ți aparține.
Poate înainte nu eram convinsă însă acum sunt sigură că și-o caută cu lumânarea. Furia lui Lucian era peste tot în aer iar eu înghit in sec și mă apropii încet ce el.
- Nysaa este femeia mea, O'Brien! Nu mă face să-mi ies din minți, dacă te mai vad vreodată că pui mâna pe ea, te omor!
- Eu și Nysaa suntem prieteni așa că n-ai de ce sa mă omori. Spune-i, bella.
La naiba! Cum am ajuns în situația asta? In niciun caz nu l-aș fi acoperit pe Aiden in fața lui Lucian însă nu voiam să iasă un carnagiu. Lucian ar putea avea probleme serioase dacă îl ucide pe nemernic fiindcă, sunt sigură că asta ar face dacă i-aș spune că Aiden este îndrăgostit de mine.
- Iubitule, Aiden vrea să facă pace cu noi, nu-i așa? Îmi rotesc privirea spre el și-l implor sa spună da înainte să-l scap pe Lucian.
Aiden îmi aruncă o privire confuză dar într-un final mă aprobă cu o mișcare a capului. Lucian in schimb ii urmărește traiectoria privirii asupra mea și se încordează și mai tare.
- Andreius vrea să vorbească cu noi. Spune Lucian și părăsește încăperea ca un uragan.
Fir-ar! Sigur am încurcat-o acum.
Aiden zâmbește in spatele meu și mă abțin să nu-i trosnesc vreo una peste zâmbetul ăla.
- De ce mi-ai luat apărarea, bella?
- Nu din cauză a ceea ce crezi tu, fi sigur!
- Atunci?
- Nu vreau sa te am pe conștiință, nemernicule așa că profită că Lucian nu ți-a luat capul și încercă să cooperezi.
- Mda, asta o sa fie amuzant.

Prințul Infernului Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum