Prințul Infernului

Capitolul 15 * Hipnotizați*

Iubeam și eram iubită de Cain și Lucian Prințul Infernului și al doilea după Lucifer.
Dacă îmi era teamă?
Lucian era protector, un mentor unic, un Luptător Autentic și cel mai dulce bărbat dintre toți. Iubitul meu drag cu cele mai hipnotizante săruturi, cele mai pure intenții și cel mai iubitor.
Tandru. Irezistibil. Letal.
Cain era mândru, un Prinț căutat de toți Demonii din iad pentru al duce la viitorul tron, un Înger al Umbrelor și cu cea mai periculoasă iubire. Un călău și un monstru devorator de suflete de care se temeau toți. Varianta interzisă, pasională și obsesivă. Partea păcătoasă in cel mai fierbinte fel.
Onorabil. Întunecat. Un criminal.
Ii iubeam fiecare tenebră întunecă dar și fiecare atingere. Era al meu in toate fețele lui și nu, nu-mi era teamă.
Noaptea în care Trevor era să mă ucidă, ambii mi-au salvat viața. Trevor a fost distrus de către Lucian in momentul in care a spart clepsidra astfel capturându-i sufletul Demonului. Nisipurile vii alea clepsidrei ii va chinui sufletul pentru eternitate și cel mai înfricoșător lucru este că Lucian nu a regretat o secundă însă, nici nu a deschis subiectul acesta. Știu că au fost prieteni cândva însă Lucian a fost trădat de prea multe ori încât să-l mai învenineze așa de tare.
Mă uit la el cum își încarcă arma, in camera rezervată acestora pe care Elijah ne-a permis să o folosim la nevoie, și nu pot să nu simt acea vinovăție care îmi paralizează sufletul.
- Iubito, la ce te gândești?
Îmi ridic ochii spre el și îmi împreunez mâinile pe genunchi.
- Am mintea goală, iubitule.
- Hm! Se apropie de mine și îmi așeză pe picioare o armă stil mitralieră. Hai să te învăț să folosești asta. Este un pistol-mitralieră cu foc semi-automat, printre preferatele mele.
- Lucian, nu cred că pot ține chestia asta! Nu ar fi greu de cărat cu noi in tuneluri?
- Ai dreptate, iubito. Se ridică cu aducătoarea de moarte, pe care o așeză cu grijă în suportul ei apoi, ridică un pistol cenușiu din peretele plin cu astfel de arme. Cred că ăsta ți s-ar potrivi mai bine.
- Ce este?
- Un Glock 25 cu calibrul .380 Auto.
- Ăă?
Lucian chicotește și încarcă Glock-ul apoi, îmi face semn să mă alătur lângă neoanele mesei care susține tot felul de arme și muniții.
- Genul ăsta de pistoale trebuie să înveți să le stăpânești, o să vezi că nu este mare lucru.
Dau să-i spun că nu pare prea greu de mânuit însă ușile duble se izbesc de pereți iar Aiden intră ca o tornadă in camera de armament. Rămâne în prag cu o privire criminală și îl fixează pe Lucian care își pune mâinile în sân și își arcuiește o sprânceană. Aiden scote fum pe nări și nu apuc să-l văd când se mișcă și ajunge la Lucian într-o nanosecundă.
- Nenorocitul dracu!
Aiden ii trage un pumn lui Lucian care îl dă un pas în spate. Își duce o mână la nas și își șterge sângele care i-a țâșnit și se prelingea până la gură.
- Băga-mi-aș!
Privesc scena înmărmuriră și nu mă pot mișca de pe loc să mă bag între ei.
- De ce, Lucian? De ce mi-ai ascuns-o?
Aiden se repede din nou la Lucian însă nu mai apucă să-l lovească deoarece ii prinde brațul iar pumnul său îl izbește pe Aiden un metru în spate in peretele de lângă ușă.
- Despre ce dracu vorbești?
- Te faci că nu ști, trădătorule?
Lucian îl privește confuz iar Aiden face un pas spre el pentru al ataca din nou. De data asta reacționez și aterizez in fața lui Aiden, oprindu-l.
- Ajunge, Aiden!
- Nu te băga, Nysaa!
- Provoacă-mă! Lucian nu este vinovat pentru ce a făcut Luna!
Mă privește ca pe un extraterestru iar pieptul i se ridică și coboară, respirând ca un taur. Mâna lui Lucian îmi capturează umărul și mă simt trasă lângă căldura lui.
- De unde ai aflat că Luna trăiește?
La dracu! Mă uit la Aiden implorator să-și țină gura și să nu îi spună unde era când l-a auzit vorbind cu ea la telefon. Aiden îmi prinde privirea și îmi zâmbește cu o viclenie caracteristică.
- Amice, stăm în aceeași nenorocită de cabană! Trecem pe la bucătărie noaptea trecută când te-am auzit.
Ușurarea mă face să mă las moale lângă Lucian și privesc de la unul la celălalt cum își aruncă săgeți.
- Crezi că eu nu m-am simțit trădat când am găsit-o in Pădure? Ne-a distrus pe amândoi însă tu ești prea orb ca să vezi cât de ticăloasă este.
- De ce a făcut-o?
Aiden efectiv își preschimbă furia in durere și se prelinge pe perete, se lasă pe podeaua camerei de armament atât de distrus încât îmi dau lacrimile. A iubit-o pe femeia care îl iubea pe prietenul lui ca l-a final să-și însceneze moartea pentru a scăpa de dragostea lui Aiden.
Lucian se desprinde de mine și îngenunchează lângă vechiul său tovarăș apoi, ii pune o mână pe umăr și îi vorbește cu o calmitate caracteristică lui.
- Uită-te ce ți-a făcut, amice! O lași să te distrugă in continuare?
- Am iubit-o...
- Știu, Aiden însă nu-ți merită iubirea. Deschide o dată ochii pentru că mi-e greu sa te văd atât de distrus.
Încă o dată îi văd comportându-se ca ce au fost înaintatea viperei care i-a întors unul împotriva celuilalt. Aiden se lasă tras de brațul lui Lucian, lăsându-și capul pe umărul său. Doi frați! Doi dușmani de moarte și o femeie care le-a mărunțit inimile.
Îmi șterg lacrima care îmi coboară în grabă pe obraz și prind semnul lui Lucian de ai lăsa singuri. Încuviințez și ies din camera de armament, lăsându-i să discute în voie.
Ajung in dormitorul nostru pentru a face repede un duș și dau peste un culcuș de lup gol. Unde a dispărut piticania? Mă încrunt la culcușul lui și încep să-l caut peste tot. Ușa fusese închisă deci n-avea cum să iasă afară. Intru in baie însă nu răsare de nicăieri lupul ce-l dispărut. Dacă îl luase cel care îl prinsese în stâncă? Fir-ar!
Reflexia mea din oglindă mă oprește pe loc. Eram palidă la față iar părul meu arăta ca un cuib de berze. Oare ce-i plăcea lui Lucian atât de mult la el? Pornesc robinetul cu gândul de a căuta lupul și în camera lui Aiden apoi afară, și îmi stropesc chipul obosit. O căldură însoțită de furnicături pe șira spinării mă pune în alertă iar capul începe să-mi vâjie.
Un țipăt mi se blochează in gât când nu mai sunt singură în reflexia din oglindă.
Doi ochi vii, cu irizații de verde-auriu mă privesc iar eu încremenesc cu mâinile strânse pe chiuveta de marmură. Eșarfa neagră ii acoperă jumătate din față iar privirea lui asupra mea mă face să tremur. Colțurile ochilor i se încrețesc pe semne că îmi zâmbește de sub eșarfa care mă împiedică să-i văd chipul. In lumină, pare foarte tânăr iar ochii care îmi amintesc de fratele meu, pulsează demonic in privirea lui. Văd pumnalul din lemn de trandafir sălbatic cu mâner de aur și inscripțiile străvechi pe care le-am văzut și în tunelurile subterane iar Arhidemonul nu face nicio mișcare.
Ne privim în ochi iar pe ai mei încep să-i simt cum ard iar aripile încep să mă mănânce semn că partea demonică din mine îi răspunde. Arhidemonul ridică brațul iar pe el încep să se formeze niște cuvinte întortochiate și scrijelite cu foc. Flăcările ii ard pielea iar pulsul meu incepe să mi-o ia razna. Sângele îmi i-a foc iar venele negre de pe mâinile mele îmi apar ca răspuns la harul lui.
Mă abțin să nu urlu de durere când omoplații îmi crapă, nelăsându-mi aripile libere și le simt cum se zbat pentru a ieși la lumină.
Șiroaie de sânge îmi curg valuri pe spinare iar focul viu din ochii mei îmi topește lentile de contact. Unghiile îmi cresc și se retrag dureros iar inima mea mi-o ia la galop de nestăpânit.
Ce naiba îmi făcea?
Pielea mă arde ca dracu iar din nas, observ cum incepe să-mi curgă sânge. Ochii lui mă fixează în tot acest timp iar durerea din omoplați mă sfâșie de parcă mi-ar smulge pielea de pe mine. Nu-mi mai simt aripile zbătându-se iar amețeala pune stăpânire pe rațiunea mea de-ndata ce simt cum viața parcă se scurge din mine.
Focurile de pe brațul său se sting și pot vedea un șirag de cuvinte care alcătuiesc o frază pe care nu o pot citi. Clipesc apăsat pentru a alunga amețeala iar când îi deschid el este tot acolo.
- Găsește-l pe Hunt și adu-mi-l la padoc la miezul nopții.
Vocea aia! Îmi părea atât de familiară încât inima mă înțeapă, de parcă l-aș cunoaște pe bărbatul care habar n-am pe cine îmi cere.
- Cine este Hunt?
- Adu-mi puiul de lup și nu îți voi mai ataca clanul.
Hunt era puiul de lup pe care voia să il aduc în noaptea asta.
Privirea mi se întunecă iar amețeala mă doboară in genunchi, scurgându-mă pe podeaua băii. Ii urmăresc picioarele care se îndepărtează și iese din încăpere apoi, pierderea de sânge îmi oprește creierul, lăsându-mă să cad în somnul nimicitor.