E rece...
Aici, unde ochii-mi se deschid.
Aș vrea să strig,
Aș vrea s-auzi,
Glasul surd,
Ce răsună-n al meu piept.
Te chem, te strig și îți rostesc,
Numele prin evocări,
Aș vrea să vii și să mă rupi,
De umbrele prin care trec.
Aș vrea să vezi ce e ascuns,
Și să îmi menajezi,
Rănile trecute prin ape mult prea reci.
Ține apăsat pe-al meu piept,
Și oprește sângerarea.
Salvează -mă, căci m-am oprit,
Din a vindeca durerea.
Și rănile mi se deschid,
Și țipă iară-n aste vene,
De la spini crescând sub piele.
Dar tu tai-o și îmi scaote,
Acei spini otrăvitori,
Ce îmi infectează trupul,
Și sufletul nemuritor.
Ține-mi mâna și o lasă,
Să se scurgă-ncetișor,
Printre viețile infecte,
Ce-au tăiat-o-ntămplător.
Și-am rămas din nou în urmă,
Și mă prinde apa grea.
Întunericul prea rece,
Ce îmi scurmă iar țărâna,
Adâncește groapa sumbră,
Groapa-n care voi cădea.
Și mă lasă fără aer,
Pe obraji cu lacrima,
Ce-a căzut din ochii care,
Plâng și iar vor regreta.
Ziua-n care s-au trezit,
Ziua-n care au iubit,
Ziua-n care au șoptit,
Despre-a sa durere grea.
Și mă lasă tu sa cad,
N' groapa care am săpat,
Și mă las-acum uitat,
Neștiut și ignorat,
Dar citește aste versuri,
Căci cu sufletul le-am scris,
Ochii-au plâns,
Și mână curge,
Tot spre vene cu venin.
L-am lăsat să curgă-n noapte,
Neștiut și nedorit,
L-am lăsat să facă parte,
Din locu-n care a venit.
