Alături de părinții mei , am călătorit mult vara trecută , am văzut locuri nenumărate , care mai de care mai interesante . Cel mai mult mi-a plăcut , însă , traseul Transfăgărăşan .
La jumătatea traseului , am poposit la cabana Bâlea-lac , unde era frig de-a binelea , cu toate că era mijlocul lui Iulie , iar jos , la poalele muntelui , era caniculă . Ne plimbam pe marginea lacului , încercând să ne dezmorțim și să ne mai încălzim . Deoadată , în mijlocul lacului am zărit o siluetă de o frumusețe stranie , care a rămas câteva minute bune pe lac . Noi eram încremeniți , nu ne mai săturam s-o privim , nu știam ce să credem . Într-un târziu , a dispărut , iar noi ne-am întors la cabană .
Acolo , am băut un ceai şi , din discuțiile oamenilor , am aflat că tocmai văzusem Zâna muntelui , care se arată înaintea schimbărilor de vreme . Nu voi uita niciodată această întâmplare .
