Ca un boboc prins în păr și învelită într-un cojoc gri , lângă fântână , culege flori o ființă firavă : bunica mea . Printre ramurile de brad și de alun , se iţesc cu obrajii bunicii mele . Cu drag o privesc din umbra viței de vie .
Mâinile ei bătătorite ee atâta muncă au primit ca răsplată înțelepciunea , ce strălucește cu putere în ochii ei micuți și albaștri .Părul , neîncărunţit încă de anii ce-au trecut , sclipește în lumina soarelui . Bunica are darul de a-mi alina supărările cu o vorbă şi un zâmbet . Așa alungă și tristețea florilor , care-şi deschid cupele sub pricirea ei caldă.
Din adăpostul meu mă întreb ce vrăji și minunății se aecund sub fruntea-i senină pe care o mângâie blând boarea dimineții ? Cum poate să fie atât de bună şi să răspândească atâta farmec în jurul ei ? Eu cred că e o zână și toată viața o să păstrez în suflet imaginea ei aurită de soare .
