În mâinile demonului

Capitolul 1.

Atunci când ești singur într-o pădure în care poți fi ca și mort în fiecare moment, nu cred că îți mai arde de distracție. Și când se gândea că a început bine tabăra.

×××

-Adam, fă-ți bagajul mai repede. Trebuie să plecăm, vocea îi intră în cap. Acel țipăt a ajuns într-o manieră îngrozitoare în mintea lui, răsturnându-i peste cap toate ideile.

Împăturise fiecare bluză și le puse pe rând în valiza care stătea deschisă pe pat în fața lui. Doar ce s-a acomodat cu vacanța, iar el este forțat să meargă într-o tabără la care nici nu vrea să se gândească. Părinții lui vorbesc de la începutul verii să îl ducă pe el și pe sora lui în acea excursie de două luni pentru a-și face noi prieteni și pentru a socializa.

Problema e că Faith e foarte entuziasmată că va petrece timp cu fratele ei mai mare și cu alți adolescenți de vârsta ei. În primă fază, avea doar ea să se ducă acolo, dar s-a rugat de părinții lor să vină și el. Câteodată o urăște, iar Faith știe asta, dar cu toate acestea e tot sora lui.

Împacheta ultimele haine și a închis fermoarul. Ridică capul și se uită pe geam. Vedea apusul, lucru care îl înnebunea la culme, cerul căpătând o culoare ușor violet. Soarele scânteia roșiatic în ferestrele unui grup de case din vârful unei faleze. Bătea vântul încet, frunzele zburând libere în adierea acestuia. Era atât de frumos și o să le poată vedea pe toate în fiecare zi în următoarele două luni. Doar asta îi mai putea alina sufletul.

A luat valiza de mâner și a ieșit pe ușa albă. Dădu o ultimă privire înainte de a pleca minunatei lui camere. O să îi lipsească foarte mult locul acela, pătura moale care îl încălzea în fiecare noapte, veioza albastră de pe birou care lumina în zilele în care nu avea somn, de oglinda de pe dulap care a suportat multele căzături provocate de el și de sora lui, spărgându-se de fiecare dată.

A

A închis ușa cu cheia și s-a întors spre scările care duceau la parter. Coboară una câte una pânã ajunge la locul dorit. A închis și ușa întregii case și se îndrepta cu pași mărunți spre mașina din față care îl aștepta spre un drum lung și enervant în care sora lui avea să vorbească în continuu.

A urcat în mașină. O să regrete într-o zi toate astea, incluzând faptul că s-a lăsat dus de toată familia lui în această călatorie.

-Sunteți gata? întreba mama lui care stătea la volan, uitându-se în oglindă să îi vadă pe cei doi. Cu o voioșie forțată, la fel ca zâmbetul ei, încerca să îl facă să se simtă mai bine, să lase toate grijile și regretele acasă.

-Da, cu siguranță, răspunde imediat surioara lui. Nu putea să creadă cât de fericită putea fi fata aceea. Și ea ar trebui să fie surprinsă.

Cu cât înaintau mai mult, cu atât Adam simțea mirosul unei vacanțe eșuate, mirosul unei aventuri nedemne de a fi aminită într-o zi, din punctul lui de vedere. Era clar că se îndreptau spre capătul cel mai îndepărtat al orașului și de acolo mult mai departe. Locul devenea din ce în ce mai pustiu, pe măsură ce orașul rămânea în urmă.

×××

După cinci ore de mers cu mașina, simțea aerul curat al munților aflați pretutindeni în jurul lui. Observa multă lume care cărau lemne și sticle cu apă. Cu siguranță sunt toți acei adolescenți de care îi tot zicea mama că se vor împrieteni cu ei. Nu se putea gândi la altceva mai rău decât la faptul că aici va avea de conviețuit cu ei, cu niște persoane cu totul necunoscute. Se așeza pe un buștean din apropiere și admira peisajul montan, sperând că va face un miracol.

-De ce continui să vezi partea goală a paharului, frate? îl întreabă scumpa lui soră care venea mai mereu în spatele lui prin surprindere. Și-a pus mâna dreaptă pe umărul lui Adam, uitându-se insistent la el. Ar trebui să ne distrăm aici, continuă și îl bate încet. Liniștește-te și hai la treabă. Sigur avem ceva de făcut, a terminat și a plecat de lângă mine.

Nu o înțelegea pe Faith. Era așa de ... ciudată. Nu știa. "Cu toții sunt prost dispuși mai puțin ea. Sigur va veni cu o idee strălucită să facem muncă de echipă sau alte ciudățenii care îi vin pe moment în cap." murmura Adam în sinea lui.

Vedea mai multe persoane îndreptându-se spre o platformă ce dădea a fi o scenă mai mult, așa că se ridica și el și merge într-acolo.

O persoană, de la prima privire având cu câțiva ani mai mulți ca noi cei de aici, vorbea în fața tuturor despre această excursie. Nu a dat împortanță prea mare pentru că știe toată lumea că Adam este anti-tabere. Dar un lucru era cert: nimeni nu era atent. Își încrucișa brațele și a dat ochii peste cap. S-a oprit acea persoană din vorbit, iar fiecare se ducea în partea lui la cabanele lor.

Fiind aici de o jumătate de oră, nu credea că a avut timp să își desfacă lucrurile. A văzut o cabană cu luminile stinse, singura de fapt, mai departe și s-a dus înspre ea. Unele erau atât de vechi. Înspăimântător de vehi și îmbătrânite cu splendoare. Și cu toate că unele erau în stare cât de cât bună, altele păreau gata să se prăbușească dintr-o clipă într-alta într-un val de țăndări și de așchii.

Deschide ușa din lemn vechi, scârțâind, și scoate o lanternă pe care a așezat-o în rucsacul din spatele lui. Lumina invada camera, umbrele celor care dormeau făcându-și apariția pe pereții încăperii. A văzut un pat gol și nu a mai pierdut niciun minut, așteptând în picioare. S-a trântit în pat și a adormit cât de repede a putut. Nu putea să văda altceva mai bun în acea zi care să facă lucrurile mult mai bune. Cu toate acestea, i-a rămas un singur gând: pădurea; Adam avea de stat în următoarele două luni într-o pădure, care nici măcar nu era pe hartă. Pleoapele i se închideau, iar mintea lui era pierdută în visele ce îi pătrund în cap.

"Vise plăcute, prietene!"