În mâinile demonului

Capitolul 2.

O nouă zi își făcea apariția sfios în tabăra aceea. Adam se trezise zbuciumat și la fel de neinteresat ca în ziua precedentă. Era singur în acea cameră. Toți au plecat de acolo, paturile părând goale și neîngrijite încât nimeni nu și-a aranjat păturile pufoase sau pernele albe imaculate. De mic copil, Adam era învățat de părinții lui să fie ordonat cu lucrurile lui. Dar în zadar; i se părea că regulile din copilărie nu se aplicau și aici. S-a ridicat încet din pat și și-a pus papucii în picioare. A mers cu pași mărunți spre ieșirea cabanei și a ieșit, ușa scârțâind din toate încheieturile.

Era o clădire din lemn vechi chiar în fața lui, îndreptându-se într-acolo. Adam spera să o găsească pe surioara lui, să îi spună că nu a dormit în tocmai bine. Pentru un moment nu s-a simțit în largul lui, de parcă cineva era în spatele lui, gata să îl răpească sau ceva de genul ăsta. Imediat după, a grăbit pasul speriat.

În câteva minute, a ajuns în interiorul clădirii. Erau multe mese, iar, în jurul lor, se aflau adolescenții din acea tabără care mâncau, probabil înfometați, felurile pregătite de femeile care se ocupau cu așa ceva. În câteva secunde de neatenție, a lăsat ușa să se lovească de perete, astfel, toți de acolo îndreptându-și privirile spre Adam. Era rușinat de zgomotul provocat. A mers tiptil spre o masă unde mai era doar un loc liber. Ceilalți și-au continuat acțiunile, lăsându-l în pace.

- Ești nou pe-aici, nu-i așa? se auzea o voce, Adam pretinzând că el a fost întrebat și nu se înșela. Și-a întors privirea spre un tip de la masă cu ochii căprui și părul lung, ondulat; a dat din cap, afirmând.

- Ar fi trebuit să îți spună cineva ce mai mișcă prin locuri, continuă el, părând tipul rocker care știa toate cântecele din acest gen de muzică, și râde puțin.

D

-Lasă-l în pace! spunea o fată în glumă, lovindu-l ușor peste umăr.

Cu părul roșcat și ochii verzi, intimida pe oricine de acolo doar prin privirea ei și prin felul ei de a fi. Dar cu toate astea, nu părea a fi acea fată bogată care nu puteai ridica un deget în fața ei. Părea o adolescentă normală care a venit cu prietenii ei în tabără.

- Sunt, Nicolle, s-a prezentat ea. Nicolle ca în desenele animate, a repetat.

- Îhm, a murmurat Adam. Iar ei? a întrebat, arătând spre ceilalți care stăteau lângă ea.

- Ei? Ei sunt Mike și Logan, i-a răspuns cu zâmbetul ei strălucitor care împreună cu buzele ei roșii, îl făceau pe Adam să se simtă cât decât mai bine. Dar tu? Nu ne-ai spus cum te numești, a continuat.

Adam nu se aștepta să fie întrebat. Încerca să evite întrebarea asta. Aparențele înșelau. Chiar dacă părea tipul sociabil cu mulți prieteni ce se plimba mereu prin parcuri, el era cam timid când venea vorba de persoane noi. Dar cu timpul se obișnuia.

- Eu... umm. Eu sunt Adam, a spus el dintr-un foc. A zâmbit, închizând ochii și punându-și mâna la ceafă la fel ca un copil ce trebuia să primească cate ceva de la părinți.

- Hai, Adam, ia-ți ceva de mâncare și vino să mănânci cu noi.

×××

Mâncau, atunci când a venit o persoană adultă, alergând pe ușa de la intrare. Gâfâia și vorbea, dar nu se înțelegea ce zicea. S-a liniștit și imediat a început din nou să vorbească:

- Un adolescent... a dispărut! A dispărut în noaptea asta, repeta, iar ei se uitau bizar la el. Era o liniște enervantă, nimeni nu scotea un sunet. Toți era uimiți de faptul ce tocmai s-a întâmplat, dar se putea observa și teamă în ochii tuturor.

Mai mulți adulți se îndreptau spre bărbat, restul văzându-și de treabă, chiar dacă erau și ei curioși să afle ce s-a întâmplat în noaptea aceea. Șușoteau, lucru care îl enerva la culme pe Adam. I se părea înt-un fel ciudat, de la pădurea ce nu se afla pe hartă, apoi la parcă frica de a pășii în momentele de adineaori, iar atunci cineva dispăruse. Știa că se petrece ceva inuman în acele momente din primele zile de tabără, dar nu putea găsi o explicație logică ce putea convinge pe oricine.

A terminat de mâncat, și-a dus farfuria înapoi de unde a luat-o și s-a îndreptat spre ieșire, dar cineva îl trăgea de mânecă să nu plece. Era Nicolle.

- Nu pleca, hai în camera noastră! l-a invitat ea, cu o privire inocentă și un zâmbet prietenos, iar Mike și Logan au aprobat din cap. Nu putea să o refuze. S-a așezat înapoi pentru a-i aștepta să termine și să plece împreună.

Nu durase mult, până când sora sa, Faith, a venit la masa la care stătea el și i-a vorbit pe un ton ceva mai jos ca vocea ei:

- Măi, măi, măi! Văd că ți-ai făcut prieteni noi, frățioare, alungind ultimele silabe. Adam și-a dat ochii peste cap, sperând să o facă pe sora lui să plece de acolo, dar în zadar. Faith se băga mereu peste orice făcea el.

- Este sora ta? îi șoptea Logan. A murmurat un "da" de ajuns încât să îl audă și a tușit.

- Haideți, să mergem în cabană, le-a spus Nicolle. S-au ridicat cu toții și au mers într-acolo.

Au ajuns unde trebuia, au vorbit, au râs, s-au simțit bine. Adam nu se aștepta să își facă noi prieteni aici, chiar dacă acesta era motivul venirii lui acolo. S-a dus la culcare, și tot auzea șușote în capul lui. Nu putea să adoarmă, dar după mult timp a reușit!

"Asta nu e ceea ce pare a fi!"