În mâinile demonului

Capitolul 8.

{Vreau să vă spun din start că vă rog să citiți cu atenție și să lăsați un comentariu despre acest capitol}

Adam n-ar mai putea să-și găsească sora dacă este închis în cantină. Evadare. Evadare, evadare. Singurul cuvânt care zbura sfâșiat prin cerul lui înstelat din cap.

Plănuia să-și facă valiza goală pentru cantină și două ghiozdane pline cu lucruri destul de importante pentru drumul spre inima pădurii. Le spuse și colegilor lui de căutare, dar Nicolle nu s-a văzut prea de acord cu ideea băiatului. Chiar îi spuse asta.

- Nu e bine, Adam, zise ea dintr-o dată. Trebuie să așteptăm un moment oportun, o ambuscadă ca să putem ieși. Ah, la naiba! spuse în continuare de parcă și-a amintit de ceva. Și-n plus, e evident că nu putem evada prin ușa principală. Va fi închisă și ar fi fost prea credibil planul nostru dacă nu era.

- Și ce propui? zise Logan răstit.

- Să nu ne grăbim cu evadatul, îi răspunse calm în ciuda tonului lui. Și nu țipa la mine că nu o să rezolvăm nimic dacă ne răstim unul la altul.

Băieții aprobase planul lui Nicolle, iar Logan își aplecă ușor capul în semn de păreri de rău pentru tonul ridicat.

Își umpluse fiecare ghiozdanele și bagajele cu lucrurile sale, încercând să le îndese pe toate să încapă cât mai multe. Se ajutau în caz că unul nu avea destul spațiu în rucsac.

După vreo treizeci de minute în care adolescenții terminară pe rând de împachetat, plecară spre cantină încetișor datorită greutății de pe umerii lor. Adam, la fel ca ceilalți de altfel, avea sacul de dormit la subrațul drept și o saltea gonflabilă sub noul "pat". Tot în mâna dreaptă ținea geamantanul cu ale sale roți ajutătoare și unul din rucsacuri ținut de una dintre bretele. Spatele său era ocupat de celălalt ghiozdan, iar mâna stângă era liberă pentru a-și menține echilibrul.

T

Ajunseră ultimii la cantină și implicit mai aveau doar un loc disponibil. Cum intrai în cantină era liber doar colțul din stânga de lângă acea ușă. Era și o masă acolo, dar era destul de depărtată de colț încât să încapă toți patru acolo. Își aruncase fiecare bagajul și începură să aranjeze sacii de dormit și saltelele. Luaseră cu ei și niște cearșafuri și pături pufoase. Pernele erau și ele la locul lor, astfel încât aveau pregătit din saltele și saci un super pat improvizat. Puseră la geamurile de lângă ei niște bucăți de cârpă mai mari să nu îi bată soarele prea tare. Au lăsat doar un loc mic pentru a intra lumina naturală ceea ce îi ajuta și pe ei să spioneze ce se mai întâmplă pe afară. Erau gata.

Se relaxau. Pentru prima dată se simțeau mai siguri ca de obicei. Erau acoperiți.

Ei erau singurii care doreau să fie în siguranță, aparent. Sperau ca și ceilalți să-și fi luat un grad de apărare în caz de ceva.

Se făcură destul de repede seară. Soarele se ascunse printre munți, lăsând umbra lor să se arunce peste pădure ca niște valuri învolburate.

Adam verifică încă o dată dacă a adus tot și, confirmând, merse să se așeze la masă să mănânce. Era lihnit. Nu mai mâncase nimic de azi dimineață și chiar își dorea să înfulece ceva cât mai curând. Între timp, veniseră și prietenii lui din diferite locuri ale încăperii.

Aveau o supă cu legume ce rămăsese din ziua trecută în cantități destul de mari. Mike se așezase în poziția în care putea observa tot ce se petrece oriunde. Luând o lingură plină cu supă, și-a ridicat capul. Când îl observase pe băiatul care citea cartea făcând atunci același lucru în colțul opus al cantinei, dorea să-l arate și celorlalți, dar credea că e prea devreme să le spună de puștiul misterios cu acea carte groasă cu niște coperți vechi.

După ceva timp, terminară aproximativ toți de mâncat, iar domnul Stainford a ridicat mâna dreaptă pentru a fi ascultat.

- Noi, profesorii, vom sta câte doi de pază în noaptea aceasta în caz că se va întâmpla ceva straniu. Încercați să dormiți liniștiți. Acum avem mai mare control asupra voastră.

Fiecare se retrase la grupul lui de camarazi și se puseră în sacii de dormiți cât mai lejer cu putință.

Adulții încercară să stea trezi. Era prima noapte a lor de supravegheat, dar nu s-au pregătit din timp, dormindnpe timpul zilei. Ba unul, ba celălalt închideau uneori un ochi, nemaiputând să se mențină amândoi apți pentru această slujbă.

În ciuda faptului că era în toiul verii, era destul de frig; vântul vuia puternic mai să intre neinvitat în cantină pe ferestre. Mulți se treziră în timpul somnului să își pună o pătură pe ei. Alții nu mai puteau dormi.

Trecut de miezul nopţii, iar cei doi supraveghetori începeau deja să cască. Unul dintre ei dormea atunci când celălalt închidea lent ochii; era zbuciumat de întunericul care venea ca un fum negru vid să acopere totul. 

 - Uitaţi-vă! a ţipat el. Trezize majoritatea elevilor, iar alţi patru profesori venise în grabă să vadă despre ce era vorba.

Dar nu era nimic.

Totul era lăsat la locul lui. Vidul dispăruse, iar supraveghetorul încerca să le explice ce s-a întâmplat de fapt; nimeni nu-l credea.

Se culcară cu toţii la loc, iar profesorul Stainford îl puse să doarmă într-un pat aranjat pentru îndrumători. El avea de gând să stea treaz toată noaptea. Avea să fie o noapte lungă. Adam al nostru dormea buştean. Poate că întunericul venea după el, dar nu a reuşit încă. 

"Ah, cât de aproape am fost. Data viitoare nu vei mai scăpa din mâinile mele!"  îl ameninţase întunericul.