Zalim, razia de speranță

Introducere

Alice:

2063 ani trecuseră de la Hristos, iar noi inca ne mâzgăleam sufletele in sange încins. Trei războaie mondiale nu ne-au învățat formula curei pentru ura si asuprire, 2 miliarde de supraviețuitori au fost considerați prea multi, iar proviziile de hrana si apa potabilă prea putine.

Zalimul (orașul mama al așezării noastre) impunea pedeapsa capitala vizavi de orice nesupunere. Zilnic, dupa amestecarea luminii cu întunericul, aparatorii se împărțeau pe cartiere si organizau zeci de razii, executând orice ființa aflată in exteriorul locuinței sale. Dar eu eram decisă sa schimb soarta orașului cu costul vieții.

Astfel, turnul de veghe vestea ultimele ore ale acestui an, fapt care nu împiedica prezenta câtorva indivizi curajoși la cea din urma slujba. Eu stăteam in pragul pronaosului, dar frigul si viscolul de afara ma îndemnau sa intru.

Am ocupat un loc pe o băncuța din spate, iar la nici un minut dupa, apărătorii au venit in razie. Zbieretele mulțimii anunțau intrarea lor in biserica, iar cu garanția unei morți certe, preotul si-a continuat predica pana la ultima suflare. M-am pitit sub băncuța spropita de sange, având inima cat un purice.

Apărătorii erau de aceasta data doi bărbați bine-făcuți, tineri, care disecau bietele suflete fără a sta pe gânduri. Oamenii cădeau pe capete, iar marmura cu care era acoperită podeaua, căpătase reflexii sângerii. Stăteam inca ascunsa intr-un colțisor neluminat dupa banca răsturnată de ultimul decedat; lacrimile-mi spălau obrajii, iar urletele incetasera.

Erau toti morți.

Luându-mi in brate vitejia, am ridicat privirea. In fata mea se observau doua sclipiri, cineva ma privea.

-A mai rămas o eroina aici, in spate! exclama sadic unul dintre apărători.

-Constat ca pui preț pe viata ta. Te voi cruta daca mi te vei oferi, spuse cealalt.

Apărătorul isi făcea loc printre cadavre si ma apuca brutal de brat, tarandu-ma intr-o locuința improvizata. Ajunși la locul respectiv, mi-a fost luată arma de la tâmpla si paltonul peticit de pe mine.

Lacrimile continuau sa imi spele obrajii, de aceasta data de rusine. Eram aproape goală, atat pe interior cat si pe exterior, fiind analizată de cei doi. La semnul șefului sau, căci asa indica tonul vocii sale, subalternul părăsi încăperea, moment in care luase naștere un calvar.

Ma trase înspre el, atingandu-mi tot corpul. Ma cufunda in sărutări lăcome, care ma ingrozeau de circumstanțele dorinței sale. Isi înfipse dinții in gâtul meu întâi, dupa care sorbindu-mi pielea si carnea prinsă in ea, imi lasa urme. Imediat dupa, coborî. Buzele lui imi apucau sânii, iar limba sa ii presa, scarbindu-ma de mine insami. Suspinele mele nu l-au oprit nici dupa 20 de minute, timp in care el părea sa atingă culmile plăcerii, pe cand eu ma îngropam de vie in iad. Durerea era la limitele suportării, ma simțeam in pragul leșinului, iar cunoștința imi era nesigura.

5 minute mai tarziu totul încetase.

-Cică voi, femeile, mereu va amintiți de primul bărbat din viata voastră, sper ca pe mine nu ma vei uita. -spuse acesta in timp ce ma acoperea cu o pătura si curată sângele de pe lenjeria de pat.