Ultimul tren

3

Peste 2 luni

Au trecut doua luni, Suntem în mai,Îmi găsisem de lucru ca spălătoare dar m-au concediat, pentru ce cea veche s-a întors înapoi, afara este înnorat. Nu mai am nicio putere sa rad sa plâng sau sa vorbesc, Vivienne a fost adoptata cu greu dar a fost, și asta m-a bucurat enorm, în afara de ea nimeni nu a mai plecat sau venit, cât noroc pe micuța.

Ma indrept spre magazin pentru a-mi lua ceva de uz personal, nici măcar nu sunt cu ochii la drum pur și simplu picioarele mele merg, dar ma lovesc de ceva solid și mare.

-Ce doamne iarta-ma

-Ai grija pe unde mergi fetito! Spune baiatul

-Scuze. Spun eu dandu-mi seama de ce am făcut și dau sa merg înainte, dar un brat ma prinde, este cel de care m-am lovit, ma întoarce cu fața la el și ma privește în ochii, de ce nu fac nimic? Îl știu, îl știu de undeva, stai el e?

-Crater?

-Aisha?

-Chiar eu. Și ii sar în brate, iar el ma  de mijloc cuprinde

-Cum ești? Ti-au mai făcut ceva? Ai plecat de acolo? Spune repede toate întrebările și îmi cuprinde fața în palme.

-Sunt... sunt... vie. Spun fără nicio vlaga pentru ca dacă l-as minti și-ar da seama și nu vreau sa fac asta. El mi-a fost aproape, el mi-a fost copilărie pana sa vina Adel.

-Cum adică ești vie? Ce ti-au mai făcut?

-Nimic, lasa-ma pe mine tu cum ești?

-Eu sunt bine, dar tu? Nu îi răspund și îl mai analizez încă odată, s-a schimbat mult, s-a maturizat nu mai este băiețelul slab, este un bărbat înalt bine făcut brunet cu parul în toate părțile și cu aceasi ochi verzi și triști, dar totuși are aceasi sclipire în ochi.

-Dar cum ai ajuns aici de ce ai mai venit?

-Am venit cu trenul de 11 și singurul, am venit sa...

-sa?....

-Nici eu nu știu asa am simtit și uite ca Dumnezeu mi te-a scos în cale. Nu mai spun nimic, nu știu ce sa mai zic.

-Pai atunci mi-a făcut placere sa te reîntâlnesc, nu te mai țin de vorba. Ai grija de tine. Și merg înainte

-Aisha stai!

-Da?

-Nu mai ți de vorba, chiar as mai vrea sa vorbim

-Înțeleg dar trebuie sa merg la magazin, este târziu și nu pot sta mult, îmi pare rău.

-Pot sa te însoțesc!

-Dacă vrei și nu ai treaba desigur

-Nu era o întrebare ci o afirmație. Chichotesc iar el ma inghioteste cu cotul prietenește.

Vorbim tot drumul pana la magazin. Dau sa plătesc dar mânecile lungi ale hanoracului se ridica iar vânătăile și urmele de la încheieturi ies la iveala, arunc bani și ies mai mult în fuga din magazin. Lăsându-l pe Carter în spate.

-Aisha!! Nu mă opresc și fug plângând, plang iar plang, nu mai suport.

-Aisha, stai!

-Nu pot Carter trebuie sa ajung repede am pierdut prea mult timp, înțelege.

-Maine la aceasi ora, același loc, vreau sa vorbim.
Mimeze un da, și intru în curte orfelinatului, ma indrept spre camera dar o îngrijitoare ma oprește.

- Crezi ca ești la hotel sa vi și sa pleci tu! Tipa ea.

- n-nu.

-Taci, ești o curva, știam eu ca deja va pleacă mintea după baieti.

-Dar..

-Niciun dar, dacă crezi ca vei putea sa scapi cu vreun hadralau te înșeli, sau vreu sa repetam ce s-a itamplat acum 6 ani?

Las capul în jos și îmi simt iar lacrimile în coltul ochiilor dar nu vreau sa plâng nu acum

-Nu. Spun cu maxilarul inclestat

-Taci! Sau poate ești borțoasă? Tarfa ce ești!

-Nu su .. dar nu apuc sa termin ca ma trezesc cu o palma peste față.

-În camera, acum! Dacă nu vrei sa afle directoare, o panorama ca tine nu merita niciun gram de mila. Și pleacă.

Intru în camera și le vad pe fete dormind, ma mir este doar ora 19:00. Dar mai bine nu aveam chef sa ma interogheze chiar acum. Ma pun și eu în pat și ma gandesc la cuvintele pline de venin alei îngrijitoarei, cum sa îmi spună asa ceva când eu în viata mea nu am avut vreun iubit sau ceva de genul, acum le dau frâu lacrimilor si adorm plângând!