Ultimul tren

7

Merg spre orfelinat , sunt oarecum fericita, dar ma întristează faptul ca o sa le las singure pe fete, dar sunt bucuroasa ca șpaclu din calvarul asta, și voi pleca cu băiatul de care îmi place de mult. Când intru pe poarta mare e surpriza, directoarea. Era imposibil sa meargă totul asa bine.

-Bună seara doamna directoare.

-Bună seara domnisoara, Aisha Collins

-Îmi pare rău dacă am întârziat, dar au fost câțiva bețivi cu care ne-am certat.

-În primul rand nu ma interesează, în al doilea rand, vreau ca mâine sa îmi arati locul de munca.

-Desigur, doamna!

-Ai noroc ca mai prins intr-o stare foarte bună! Acum la culcare.

-Da doamna director!

Vai mi s-au înmuiat și picioarele, asta înseamnă că trebuie să mă trezesc foarte devreme, adică nu cred ca ma mai voi culca, la 6:00 trebuie sa fug la 11:00 pleacă trenul, sper sa-l găsesc pe Carter acolo pentru ca nu i-am spus ca voi veni asa devreme, dar nici eu nu stiam ca se va intampla asta, acum trebuie sa aștept sa adoarmă fetele și sa îmi iau câteva haine .

-Hei ce faceți?

-Bine tu ce faci?

-Obosita, voi ați văzut ce bine dispusa este directoarea?

-Da, asta voiam sa te întrebam și noi, nu cred ca am mai vazut-o niciodată asa! Spune Beatrice

-Oricum, voiam sa va zic ca ma bucur ca v-am întâlnit în viata asta!

-Dar ce te-a apucat? Întreabă Adeline

-Nu m-a apucat nimic pur și simplu asta simt și spun.

-În cazul asta , și eu ma bucur ca te-am cunoscut și ca suntem prietene.

-Și eu la fel. Zice si Beatrice, și le iau pe amândouă în brate.

-Sa știți ca veți fi în inimile mele orice s-ar întâmpla.

-Si tu la fel, nu te voi uita niciodată. Spune Adeline

-Oricum fetelor mai este mult timp pana când devenim majore și plecam de aici. Zice Beatrice

-Și asta este adevărat. Spun eu

-Acum hai sa ne culcam. Sunt franta

Ma schimb în ceva mai lejer și ma pun pe așternuturile reci ale patului.

-Noapte buna fetelor!

-Noapte buna!

Aștept sa adoarmă amândouă, sper sa fie cât mai repede pentru ca nu mai pot de emoții, îmi pun atâtea întrebări, la care încă nu am răspunsuri, dar las totul sa fie în voia sortii.

Au trecut deja 4 ore ceasul prăfuit ticăie, este ora 01:13 ma scol ușor din pat și ma duc la micul dulăpior din lemn scot câteva haine și le pun intr-o traistuta mica, pe care o bag sub pat, deja încep sa simt oboseala asa ca stau turcește în pat pentru ca nu ma lua somnul.

Este ora 5:45 nu mai am răbdare deloc palmele încep sa îmi transpire de emoții, ma ridic ușor trag pe mine niște haine alandala îmi scot traistuta de sub pat și merg spre ușa, dar pentru ultima data ma uit înapoi la fete și sopesc un " O sa-mi fie dor de voi, îmi pare rau" deschid ușa verific holul, liber.

Fug, fug și fug pana la poarta iar de aici nu ma mai uit înapoi plang și fug spre banca unde am spus ca ne întâlnim!