Broken

Sã ne întâlnim cu familia Ross

-Raven-

Doare. Doare atât de tare sã vezi persoanele la care ți cel mai mult zãcând la 10 metrii sub pãmânt. Mã îndreptam spre casã, iar lacrimile continuau sã-mi curgã pe obraji. La un moment dat a început sã plouã. Eram în parc și eram mai mult ca sigurã cã voi prinde o racealã, dar nu mã grãbeam sã mã adãpostesc. M-am așezat pe un leagãn și am început sã mã dau, neluând în seamã faptul cã hainele mele erau ude leoarcã. Acum nu mai puteai deosebi ploaia de lacrimile mele și asta era bine. Oricum, cui i-ar pãsa. Toate persoanele care au ținut la mine au murit, bine, cu excepția lui Eve. Eve e singura care mi-a mai râmas. Suspine silențioase îmi ieșeau pe gurã și câteva persoane care au trecut pe lângã mine s-au holbat ciudat-nu cã le-aș învinui. Brusc, ploaia s-a oprit-sau, mai bine zis, s-a oprit deasupra mea. Mi-am ridicat privirea ca sã vãd o umbrela albastrã, necunoscutã. M-am întors și ca sã vezi, în spatele meu stãtea Cade. Avea o expresie amuzatã pe fațã, dar în ochi îi puteam citi îngrijorarea.

-Ce faci afarã pe vremea asta? Și fãrã umbrelã pe de-asupra.

-Mã bucur de ploaie. Ce ți se pare cã fac?

I-am rãspuns pe un ton retoric, dar în apãrarea mea, nu prea aveam chef de conversații.

-Te superi dacâ mã alatur?

Mâ întreabã, dar nu îmi așteaptã rãspunsul, și se așezã pe leagãnul liber, lãsând umbrela de-o parte. Am început sã ne dãm amândoi și sã țipãm ca niște copii mici. Ne-am ridicat de pe leagãne, sãtui de atâta țipat. Nu am fãcut bine doi pași cã m-am trezit stropitã peste fațã cu apã-de parcã nu eram și așa udã leoarcã. M-am întors și l-am vãzut pe Cade rânjind mișelește. În fața mea era o baltã așa cã am fâcut ce era normal și de așteptat; am sãrit in ea, stropindu-l.

-Așa vrei sã ne jucãm, Rave?

Nimeni nu m-a mai strigat pânã acum Rave. Eve mã mai strigã Ravy, dar atât. Am simțit cum obrajii mi se înroșesc, dar nu l-aș lãsa vreodatã sã vadã asta, așa cã mi-am lãsat privirea în jos și m-am rezumat la a scutura din cap, aprobator. A început sã râdã și, fãrã sã realizez, s-a apropiat de mine. Periculos de aproape. Între noi erau doar vreo doi pași, iar Cade s-a decis sã elimine de tot distanța dintre noi.

-Rave.

Mi-am ridicat privirea spre el și tot aerul mi s-a evaporat din plãmâni când am vãzut cu ce intensitate mã privea. Acei ochi ciocolatii în care te-ai putea pierde dacã îi privești prea mult. Recunosc, Cade aratã bine, prea bine chiar, dar cu siguranța nu s-ar uita la o fatã ca mine. Sã fim serioși, cine ar vrea o fatã mai mereu tristã? Și-a pus mâinile pe talia mea, trimițând fiori prin tot corpul meu. Gura mea era între deschisã, iar Cade mi-a pus un deget sub bãrbie și mi-a închis-o, un rânjet superior apãrându-i pe buze. Cu o mișcare bruscã m-a saltat pe umãrul lui, iar eu nici mãcar nu avusesem timp sã reacționez. Cum am realizat în ce poziție ne aflam, am început sã țip la el sâ mã lase jos, dar el nu și nu.

-Gata cu joaca. Ai sã faci hiportemie dacã mai stai mult în ploaia asta. Te duc acasã.

Și cu acestea spuse, a mers sã-și ia umbrela și a pornit-cu mine pe umãr- spre casã. Din câte știu, nu cântãream nici mai mult , nici mai puțin de 47 de kg, dar el mã cãra de parcã nu cântãream nimic.

-Cade, lasã-mã jos, sunt grea.

El a început sã râdã, lãsându-mã perplexã.

-Grea? Te rog, ești mai ușoara decât sora mea, iar ea are 15 ani.

-Pe bune, lasã-mã jos. Te rog, amețesc.

M-a învârtit astfel încât acum mã cãra în brațe.