Broken

Coincidență?

Raven P.O.V.

Am mai stat cam 10 minute în îmbrățișarea caldă și recomfortantă a lui Eve, după care am pornit spre ultima oră pe ziua de azi. Ne îndreptam cu pași înceți spre liceu, încă fiind pauză, când am văzut un băiat îndreptându-se spre noi.

-Uhm, acesta este liceul Santa Monica?

M-am uitat la Eve, iar ea la mine, după care eu am dat aprobator din cap.

-Ești un elev transferat?

Întreabă Eve, zâmbindu-i.

-Da. Este destul de evident, nu?

Spune, zâmbind usor stânjenit. Am început să chicotesc, iar Eve doar râse încet.

-M-ați putea ajuta să găsesc secretariatul? Nu vreau să mă pierd din nou.

-Sigur. Urmează-ne.

I-am spus zâmbind și am pornit spre secretariat, urmată de Eve și de băiat. I-am arătat ușa pe care trebuie să intre, după care am luat-o pe Eve de cot și am pornit spre clasa noastră. Oricum aveam dirigenție, deci nu prea conta dacă întârziem sau nu. Am intrat în clasa și am dat peste veșnica zarvă și peste dirigintele adormit de la catedră. Dap, cam așa arată o oră de diriginție în liceul Santa Monica. Ne-am îndreptat spre ultima bancă, de pe rândul de la geam. Eu m-am așezat în banca de lângă fereastră și mi-am scos o foaie de hârtie, acompaniată de un creion. Am început să trasez diferite linii, să hașurez diferite chestii, nerealizând că Eve mă privea. Mi-am ridicat privirea spre ea și am observat că se holba ,cu ochii mari, la desenul meu. M-am uitat și eu la desen și am rămas șocată când am văzut ce am desenat. Desenasem, fără să realizez, portretul acelui băiat.

-Îți place de el?

Mă întreabă Eve, rânjind. Am pufăit.

-Nici măcar nu îl cunosc.

Eve își ridică mâinile în semn de predare, iar eu am zâmbit victorioasă.

-Dar recunoaște că e frumos.

Spuse, de această dată, exasperându-mă complet cu insistența ei.

-Eveline Cassandra Dreyar!

Ameninț, iar ea se intoarce la telefonul ei.

-Ok, ok. Am înțeles, domnișoară desenez-un-băiat-frumos-fără-să-recunosc-că-mi-se-pare-draguț.

Am început să râd, ea acompaniindu-mă. Câțiva colegi s-au întors spre noi și ne-au spus să facem liniște, dar cine ii ascultă? Într-un final, a sunat și sfântul clopoțel, iar eu și Eve ne-am luat lucrurile cu viteza luminii și am zbughit-o pe ușă. Eu am luat-o într-o direcție, iar Eve, în partea opusă. Drumul spre casă nu îmi va lua mai mult de 10 minute. Mi-am pus căștile și am dat drumul la muzică. Am trecut pe lângă un magazin, iar în vitrină am văzut poza unei fetițe împreună cu părinții ei. Am simțit cum lacrimi își fac apariția în ochii mei. Mi-am șters lacrimile cu podul palmei, nelăsându-le să-mi păteze obrajii. De ce? De ce tocmai eu? Mă întrebam cu tristețe. Nici nu am observat că ajunsesem pe strada mea. Am văzut un camion cu mobilă în fața casei de lângă a mea. Vecini noi? Cu cât mă apropiam mai mult, cu atât puteam desluși mai bine figura unui bărbat. Defapt, a unui băiat. Am ajuns în fața casei mele și am constatat cu stupoare că noul vecin, este băiatul acela transferat. Mi-a observat prezența și m-a salutat, făcându-mi cu mâna. I-am zâmbit, dupa care am intrat in casă. M-am descălțat de pantofi și am urcat scările în grabă. Mi-am aruncat geanta pe pat, împreună cu telefonul și căștile. Am ieșit în grabă din cameră, aproape izbindu-mă cu capul de ușă și am coborât în bucătărie. Mi-am luat repede un bol, laptele și cerealele și am dat să merg sus, când mi-am amintit că am nevoie și de lingură. Am cotrobăit prin sertare până am dat peste una din multele linguri, pe care de obicei le pierd. Acum că am tot ce îmi trebuie ca să îmi pregătesc prânzul, pot urca liniștită în cameră. După ce am golit și ultima picătură de lapte din bolul de cereale, mi-am scos caietele ca să îmi fac temele. Nici nu am apucat să încep al doilea exercițiu la matematică, că m-am trezit cu o hârtie mototolită în cap. Mi-am întors privirea spre geamul deschis al camerei mele și l-am văzut la geamul de vis-a-vis pe acel băiat, uitându-se amuzat la mine. M-am indreptat spre fereastră, zâmbetul său lărgindu-se. Însă, contrat așteptărilor lui, eu doar am închis geamul și m-am întors nonșalantă la temele mele. După jumătate de oră, mi-am închis caietele și m-am întins pe spate, în pat. Am auzit o bătaie în geam și m-am întors, văzându-l pe noul vecin stând nonșalant pe acoperișul terasei, chiar lângă geamul meu. M-am dus la geam și l-am deschis, făcându-i loc s-ă intre.

-Nu a fost prea drăguț să mă ignori.

Spune, intrând in camera mea. Avea pe față un zâmbet tâmp, iar eu am început să râd de figura amuzantă pe care o avea.

-Păi, m-ai întrerupt de la teme.

Spun, dând din umeri. Zâmbește, după care întinde mâna ca să facem cunoștință.

-Eu sunt Cade.

Spune el. I-am strâns mâna, scuturând-o ușor.

-Raven. Îmi pare bine.
-Hei, ugh, ai vrea sã ieșim azi? Știi tu, sã ne cunoaștem mai bine dacã tot vom fi colegi.

Mã intrebã, având pe fața un zâmbet adorabil.

-Uite, chiar mi-ar plãcea sã ies, dar am de facut ceva. Poate cu altã ocazie?

Cade dãdu aprobator din cap, dupã care îmi zâmbi și plecã din camera mea. M-am schimbat de hainele de casã, mi-am luat ceva bani și am ieșit din casã, încuind ușa în urma mea.

Cade P.O.V.

Am vãzut-o pe Raven plecând și am decis sã o urmãresc. Am o banuială și vreau sã o confirm. Am mers dupã ea cam 10 minute, pânã când am vãzut-o intrând într-o florãrie. A ieșit la scurt timp dupã, având în mânã trei trandafiri albi. Grãbi puțin pasul, ceea ce m-a determinat sã fac la fel. A intrat în cimitir, stârnindu-mi curiozitatea. Ce sã caute o fatã ca ea în cimitir? Am vãzut-o oprindu-se în fața a trei morminte, plasând câte un trandafir pe fiecare. A spus câteva cuvinte lângã fiecare mormânt, iar dupa jumãtate de orã în care s-a rugat, a plecat, având lacrimi în ochi. M-am apropiat de morminte și am citit ce scria pe fiecare. "Amanda Moon: mamã și soție devotatã și iubitoare", "Jacob Moon: fiu și frate iubitor" , "James Moon: tatã și soț grijuliu și muncitor". Nu mai aveam niciun dubiu. Ea era fata.

Hei, am venit si cu al doilea capitol. Sper sa va placa acest capitol misterios. Daca vreti sa aflati despre ce vorbeste Cade, ramaneti conectati. Poate va surprind si postez mai repede ;)