Calvar, asa se poate descrie viata mea in ultimile luni. Numele meu este Teresa, sau cum imi spun prietenii Tea si am 17 ani. In urma cu 4 luni, tatal meu a murit intr-un tragic accident de masina. Am avut un soc cand am aflat, iar mama aproape a inebunit de durere. Ca sa ne revenim in vacanta de vara am plecat in Romania, la bunicii mei, pentru ca mama este romanca. A fost cea mai trista vara din totdeauna. In fiecare zi ma trezeam cu lacrimi in ochii si tot asa ma culcam. Nu inteleg cum sa intamplat asta, ce a facut tatal meu ca sa merite asta??? Era cel mai bland om din cati exista si cel mai intelegator. Noroc cu prietena mea Vero, o veche prietena cu care m-am imprietenit cand veneam in vizita la bunici. Daca nu era ea, sunt sigura ca depresia mea ar fi fost mult mai profunda.Toamna a venit si cu ea un nou an scolar. Mama era constienta ca trebuie sa ne intoarcem la vechea noastra viata si desi nu ne simteam pregatite sa revenim in Londra, trebuia pentru ca si concediul ei se termina. Mama este editor la o revista foarte importanta din Londra iar cei de acolo au fost foarte intelegatori cu ea si i-au dat un concediu mare ca sa isi revina. Totusi daca noi ne intoarcem, oficial o sa fie un nou inceput, iar eu nu ma simt deloc pregatita.Vero: Tea, am o veste mare!!! Mi-a spus Vero, foarte entuziasmata cu 2 zile inainte de intoarcerea mea acasa.
Tea: Ce sa intamplat??Am raspuns putin curioasa, desi eram sigura ca nu era nimic important.
Vero: Parinti mei sunt deacort sa invat in Londra.Sunt siguri ca voi avea o educatie mai buna acolo, asa ca vin la matusa mea.Tea o sa putem sa ne vedem mereu, a inceput ea sa tipe.
Tea: Wow!!Asta da veste, e incredibil.Clar o sa inveti in liceul meu. Si o sa iti prezint prietenele mele despre care ti-am povestit atatea.Ahh o sa fie minunat.
Nu am mai fost asa de bine dispusa de mult timp.
Toata seara am stat si am facut planuri, ohh urma sa fie minunat..cel putin pentru cateva ore am iesit din depresia mea.
Pe 20 septembrie m-am intors in Londra. La aeroport am avut o mare surpriza,
bunele mele prietene Daiana, Nina si Dizz ma asteptau.
Nu le vazusem de atata timp.Imi lipsise atat de mult. Noi 4 am crescut impreuna, stim tot una despre celelalte. Suntem mai apropiate decat niste surori.
Tea:Fetelor, mi-ati lipsit atat de mult, am spus eu incepand sa plang.
Nina: Noua ne spui, am crezut ca inebunim fara tine, fara sfaturile tale.
Dizz:Ahh, sa nu mai pleci!!!
Daiana:Da, ne-ai lispit enorm.
Si am inceput toate sa plangem sis a ne imbratisam.
Vero: Buna!
Tea: Ahh Vero scuza-ma, am spus eu putin rusinata ca uitasem de ea, fetelor ea este prietena mea Vero, v-am povestit de ea.
Nina, Dizz, Daiana:Buna!
Daiana:Prietena Teei este si prietena noastra. Bun venit in grup.
Vero:Uite-o pe matusa. Pa Tea, ne vedem la scoala. Pa pa fetelor, mi-a parut bine.
Tea: Pa, scumpo!
Fetele: Bye!!
Nina: Draguta fata.
Tea:Da mi-a fost alaturi, este o buna prietena.
Dizz: Asta e sufficient pentru noi ca sa o iubim.
Daiana: Asa este. Hey trebuie sa te tinem la curent cu ce se intampla la scoala. Avem 5 baieti noi...
Mama: Fetelor cred ca ar trebui sa mergem, a spus mama intrerupand-o pe Daiana.
Tea: Ohh da.
Mama: Stiu ca aveti multe sa va spuneti, dar vorbiti maine, zborul a fost destul de obositor simaine trebuie sa fim amandoua odihnite.
Daiana: Ok, atunci ne vedem maine!!!
Tea: Bine fetelor, am spus eu dandu-le la toate cate o imbratisare. Pa pa si multumesc ca ati venit!
Nina:Orice pentru tine!
Dupa jumatate de ora am ajuns acasa.Era pentru prima data cand intram aici dupa 3 luni.M-au navalit atatea amintiri. Mi-au dat lacrimile cum am pus piciorul in casa.. mama incerca sa se tina tare dar ma luat in brate si am inceput sa plangem impreuna. Nu cred ca am fost vreodata mai apropiate ca acum.
Am despachetat destul de repede si m-am asezat in pat destul de trista. Cand mai avem putin si adormeam mi-am amintit de ce a spus Daiana: avem 5 baieti noi. Oare de ce erau asa de importanti??? Ce aveau asa de important??? Am adormit cu gandul acesta.
