Am fost Zei - Cartea Vampirilor

26. Contractul de servitute

-- Heaven povestește --

Orice s-ar fi întâmplat de cealaltă parte a ușile închise nu era de bine.

Eram de mai bine de o săptămână închisă în acea cameră nenorocită, fără ferestre și fără orice urmă de informație. Mâncarea îmi era adusă la fel ca și lighianul pentru a mă curăța. Auzeam trei bătăi în ușă și mi se spunea să număr până la zece până să deschid. Când aș fi terminat, trebuia doar să las înapoi afară lucrurile.

Îmi era interzis să întâlnesc pe oricine, pentru a evita să intru în mințile lor. Îmi era interzis să ies. Tot ce-mi era permis era să rămân închisă în acea cameră blestemată.

În cele din urmă ușa s-a deschis, iar pe ea a intrat un personaj mai curând neașteptat. Vreme de câteva momente, mintea mea s-a blocat cu totul. Pur și simplu am înghețat.

Cel din fața mea, purtând roba și laurii de aur ai împăratului, era fratele meu mai mare, Zagreus.

Expresia lui era rece, vizibil brăzdată de ură și resentimente. Mă privea cu dezgust.

M-am ridicat din pat și am făcut o plecăciune, în semn de respect. Nu a fost mișcat câtuși de puțin de gestul meu. A rămas la o oarecare distanță, privindu-mă în liniște.

Îmi dădea sentimentul că nici el nu era sigur de ceea ce voia să facă.

Mi-am încleștat maxilarul și am înghițit în sec, simțind cum aerul devenea mai rece. Toată pielea îmi devenise ca de găină.

-Care este numele meu?m-a întrebat.

-Maiestatea Sa...nu s-a prezentat oficial până acum. Asta pentru că numele adevărat al regelui Atlantidei nu este cunoscut decât după moartea sa.

Acela era un lucru pe care-l aflasem în timpul studiind regulile lor. Asta era pentru că trăiam un timp în care magia era la fel de obișnuită și cu cunoscută ca respirația. În magie numele era putere.

Începea să se apropie de mine, lucru care mă intimida.

-Chiar și așa, tu îl cunoști. Spune-l, mi-a poruncit.

Mă îndepărtam în timp ce el se apropia.

-Nu îl știu!

Mi-era teamă de asta. Căuta cumva un motiv să mă omoare?

Am ajuns lipită cu spatele de perete. L-am văzut aplecându-și chipul la doar câțiva centimetri de chipul meu. Își plasase palmele de-o parte și de alta a mea.

Îmi era atât de groază încât inima mea o luase razna. Mă simțeam sufocată.

Mi-am închis ochii și mi-am întors capul, presându-mi urechea de peretele rece.

În minte mi-a venit o amintire.

Eram doar un copil, într-o cameră fără ferestre. Mama îmi citea dintr-o carte cu desene. Mă aflam în brațele sale.

Mi-am ridicat privirea și am privit spre ușă. Chiar când se deschidea am sărit din brațele mamei și m-am îndreptat în fugă spre bărbatul ce era însoțit de tatăl meu.

"Zagreus!", i-am strigat numele plină de fericire.

El s-a aplecat și m-a luat pe sus din fuga mea neîndemânatică. A depus un sărut pe fruntea mea și mi-a zâmbit cald.

"Ai crescut atât de mult de când nu te-am văzut.", mi-a spus el.

Mama s-a ridicat și ea. A făcut o plecăciune. Părea îngrjorată.