Opulența acestui bar nu poate fi întrecută prea mult de altul, pentru că Diamons este unul dintre cele mai exclusiviste localuri din Liverpool. Nu mulți își permit să vină aici, cum nu mulți nici măcar nu se ridică la grandiozitatea acestui loc. Degeaba își scaldă viețile în bani și avere, dacă caracterul lor este mai puțin avut decât al unor prostituate. Măcar ele, unele dintre ele au demnitate, ceea ce lor le cam lipsește. Nu pot spune că exaltez de entuziasm la gândul că mă aflu aici și deseori mă întreb de fapt ce caut în fapt? Satisfacție? Plăcere? Dorință? Aș putea spune că niciuna, dar drept fiind nici eu nu sunt tocmai sigură de ceea ce îmi lipsește în viață și în ciuda dezgustului pe care îl simt față de prostia și infidelitatea unora, ceva tot mă aduce aici. Poate că în definitiv doar îmi place să observ manifestarea anumitor oameni ce s-ar presupune că ar trebui să rămână stăpâni pe situație, mai ales în fața tentațiilor. Unii reușesc, dar alții dau greș chiar cu prima ocazie.
Am o viață cât se poate de bună. Nu duc lipsă de bani, de faimă sau de fericire. Sunt mulțumită cu ceea ce am. Sunt cât se poate de mulțumită de faptul că la vârsta aceasta de douăzeci și doi de ani am reușit să îmi deschid propria afacere, un brand de haine și lenjerie intimă, că lucrez alături de prietenele mele bune, Hera și Zeynep și că îmi urmez visul încă din copilărie, respectiv acela de a fi designer vestimentar. Am tot ceea ce și-ar putea dori cineva la vârsta mea, dar în momentele în care accept ofertele acelea, precum cel din seara aceasta, stau pur și simplu să mă întreb dacă este cu adevărat așa?
Drept fiind sunt plătită, dar am deja destui bani, așa că ăsta nu cred că este un motiv tocmai solemn. Poate că doar încerc să mai aduc un strop de culoare vieții mele ce este totuși cât se poate de colorată. Cred că doar încerc să ies din cotidian. Asta este! Pentru că înafară de muncă și casă viața mea nu se împarte între altceva, așa că îmi permit în unele seri să fac asta. Poate că dacă aș fi avut o relație aș fi fost responsabilă de ea și perfect implicată în aceasta. Mi-ar fi fost de ajuns. Dar cum nu am una, nu am nici obligații, astfel că sunt perfect liberă să fac tot ceea ce îmi doresc.
Unii oameni m-ar putea considera o persoană imorală, o prostituată, curvă sau mai știu eu ce. Dar cine crede asta greșește cu desăvârșire, folosind un apelativ cu totul nepotrivit. De aceea și prefer să păstrez discreția despre ceea ce fac, deoarece prefer liniștea. Doar eu și clientele mele să știm despre asta. Nu sunt o persoană imorală, nu sunt o curvă și nici măcar o prostituată sau amanta cuiva. Tot ceea ce fac este să testez fidelitatea bărbaților, la cererea iubitelor, concubinelor sau a soțiilor lor. Eu doar îmi fac treaba, iar ceea ce se întâmplă mai departe nu este nici pe departe treaba mea. Nu mă culc cu ei, nu îi ating, nu îi seduc mai mult decât este cazul. Tot ceea ce fac este să mă apropii de ei, să le vorbesc, mai important de atât să le atrag atenția. Iar de acolo este de ajuns să îmi dau seama de care dintre ei ar ajunge mai departe nu doar cu mine, ci cu o femeie în general, dar care nu le aparține, alta decât cea de lângă ei.
În seara aceasta port o rochie cât se poate de simplă neagră, lungă cu nu mult peste genunghi. Cade direct pe formele mele, deși nu pot spune că am cele mai darnice forme, însă nici nu duc lipsă de ele. Rochia este una mulată, cu o despicătură pe genunchi și un decolteu în V. Materialul este unul satinat și are niște bretele subțiri, atât de subțiri încât abia de se observă, care sunt acoperite de mici pietricele. Port o pereche de sandale cu toc subțire cu o fundiță din pietricele ce se potrivește perfect cu bretelele rochiei. Nu sunt machiată prea mult sau strident, ci doar cu puțin rimel și tuș, având eyeliner. Singurele lucruri care cel mai probabil că atrag atenția mai mult decât restul sunt rujul roșu cu care sunt dată peste buzele-mi ce parcă sunt un boboc de trandafir și părul meu lila. L-am îndreptat cu placa înainte să plec și îmi ajunge până undeva pe la baza spatelui.
CITEȘTI
Dulce păcat
RomanceEvelyn Meyer are tot ce își poate dori. Este designer vestimentar, având un brand de haine la doar douăzeci și doi de ani, are succes, prieteni și o familie cât se poate de fericită. Dar ceva pare să îi lipsească. Ea singură este conștientă de asta...