Haruno Sakura și Uchiha Sasuke nu ar putea să fie mai diferiți.
În timp ce Sasuke a fost crescut în una dintre cele mai puternice familii asiatice din America de Nord, Sakura a trăit toată viața ei într-un cartier sărăcăcios de la periferia orașulu...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Ies în pași alerți din vestiar pentru că sunt în întârziere.
Astăzi m-am simțit mai bine și am participat la ora de sport, deși motivarea de la asistentă era făcută pentru toată săptămâna. Cum am pășit în sala de sport am fost acostată de profesorul Morino care m-a întrebat cum să simt și dacă am fost la doctor pentru o consultație neurologică. I-am răspuns afirmativ pentru că nu are rost să stau să îi explic că nu am asigurare medicală și că doar o simplă vizită la urgențe mă poate costa 1,000 de dolari—bani pe care nu îi am. Ora a fost destul de lejeră pentru că profesorul a vrut să se concentreze asupra echipei de baschet ce va avea un meci amical cu alt liceu așa că pe noi ne-a lăsat să jucăm din nou badminton.
Aerul rece de afară mă face să tremur ușor și îmi închid fermoarul de la geacă până sus sub bărbie. Bag mâna în buzunar de unde scot căciula roz de lână, croșetată de mama anul trecut de Crăciun. Este doar sfârșitul lui septembrie, dar vremea începe să se răcească bine și ploile să fie tot mai dese.
Autobuzul vine imediat cum ajung în stație și sunt scutită de a aștepta în frig. Nu se află multă lume așa că profit de ocazie ocazie și mă așez pe unul dintre locurile pentru o singură persoană. Scot căștile încâlcite din ghiozdan și le conectez la telefon. Închid ochii și îmi las capul să se sprijine de geam. Am un playlist făcut special pentru mersul cu autobuzul care mă ajută să îmi dau seama când am ajuns la stația unde trebuie să cobor fără să deschid ochii—drumul până la librărie durează cinci melodii și știu când începe Give Me Love de Ed Sheeran că trebuie să mă ridic de pe scaun.
Autobuzul se oprește și cobor.
Traversez strada și intru în librărie urmată de sunetul clopoțelului agățat deasupra ușii. Observ că este un număr neobișnuit de mare de oameni în librărie la ora asta.
Haku se află în spatele casei de marcat unde scanează și împachetează cărți de zor. Pare depășit de situație așa că mă duc imediat lângă el și îi iau cititorul de bare din mână.
— Lasă-mă pe mine, spun și îl împing ușor cu șoldul ca să se dea într-o parte.
— Mulțumesc, am crezut că mor, șoptește dramatic.
Zâmbesc amuzată de reacția lui teatrală și continui să scanez restul de produse. Bag cărțile în plasă și încasez.
— Să aveți o seară liniștită, salut clientul și trec la următorul.
În total sunt șase clienți, fiecare cu un număr consistent de cărți în brațe. Cred că valul acesta se datorează numărului mare de cărți pe care le-am pus la reducere ieri. Masa unde este semnul cu "50% REDUCERE" este considerabil mai goală față de celelalte.
