Haruno Sakura și Uchiha Sasuke nu ar putea să fie mai diferiți.
În timp ce Sasuke a fost crescut în una dintre cele mai puternice familii asiatice din America de Nord, Sakura a trăit toată viața ei într-un cartier sărăcăcios de la periferia orașulu...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Cantina liceului e de cele mai multe ori plină de elevi la ora prânzului, dar astăzi, din cauza vremii de afară, pare să își fi atins capacitatea maximă. Sunt atât de mulți elevi încât nu poți să arunci nici măcar un ac printre ei.
Prietena mea blondă pufnește indignată în timp ce se uită în jurul ei. Având în vedere situația actuală din cantină găsirea unor locuri la care să putem mânca în liniște va fi foarte dificilă. De obicei nici nu ne chinuim să căutăm o masă liberă, preferăm să mâncăm în curte pe bănci, dar azi vremea nu ține cu noi. Plouă încă de când am ajuns la primele ore și nu pare că o să se oprească prea curând. Aș mai fi vrut totuși încă câteva zile cu soare înainte să înceapă sezonul de ploi.
Oftez și încerc să nu mă gândesc cum am să ajung acasă având în vedere că nu mi-am luat umbrela cu mine. Urăsc toamna, frigul în general, pentru că trebuie să dăm drumul la gaz și asta înseamnă încă o factură în plus de plătit—factură pe care nu ne-o permitem.
Îmi așez mai bine ghiozdanul pe umăr și o urmăresc îndeaproape pe Ino care aparent a ochit un loc liber după mersul hotărât pe care îl adoptă. Nu știu cum poate să vadă ceva în mulțimea asta având în vedere că suntem de aceeași înălțime, dar nu comentez nimic și continui să o urmăresc îndeaproape ca o umbră. Poate secretul constă în botinele cu toc care îi oferă câțiva centimetri în plus la înălțime. Dacă eu aș purta pantofii ei sunt absolut sigură că aș fi alunecat și aș fi căzut de cel puțin cinci ori până acum. Nu m-ar fi ajutat nici podeaua din cantină care este umedă și alunecoasă din cauza vremii de afară.
Cineva se lovește de mine din lateral și îmi pierd echilibrul pentru câteva secunde. Mă balansez destul de violent cu tava în mână, dar reușesc totuși să nu mă fac de râs și să cad în mijlocul cantinei, iar lucrul acesta poate fi datorat celor două luni din vacanța de vară în care am lucrat ca și chelneriță. Toată mâncarea rămâne pe tavă, iar eu rămân în picioare fără să scap nimic.
Ino își întoarce capul și se uită în jur cel mai probabil să certe persoana care m-a lovit, dar sunt prea mulți elevi ca să poți să îți dai seama cine este vinovatul. Oricum nu contează, sunt sigură că nu a fost cu intenție. La cât de multe persoane sunt e inevitabil să nu existe câteva accidente.
Mă prinde de încheietura mâinii și mă trage ușor după ea.
Se comportă ca un scut pentru a mă feri de alte coliziuni până când ajungem la o masă care, deloc surprinzător, nu este în totalitate liberă. Nu recunosc cei trei băieți care ocupă capătul opus al mesei, dar nici nu ne bagă în seamă când blonda trântește tava cu mai multă forță decât este necesar, gata să se i-a la ceartă cu ei dacă îndrăznesc să comenteze prezența noastră. Din fericire pentru sănătatea mea mintală, pentru că nu aș putea face față momentan la o criză tipică Ino, toți trei rămân absorbiți în conversația lor.
Îmi rostogolesc ochii la prietena mea care pufăie și se așează jos pe bancă triumfătoare de parcă a câștigat o luptă—ceea ce nu este cazul.
