Everything leads to us

Întoarcerea doare

Jane

Locuiesc în Canada de 10 ani. Stau într-un apartament alături de sora mea mai mică, Ivy și prietena mea cea mai bună, Sam.

Mama s-a stins din viață acum 5 ani, de atunci s-au schimbat multe lucruri în viața mea. A fost doborâtă de o boală groaznică și oricât încercam să strângem bani, nici cum nu erau de ajuns. Parcă totul a devenit mai rău. După nici un an de la moartea mamei, am fost date afară din fostul apartament din cauza faptului că nu reușeam să plătim chiria la timp, iar asta se întâmpla foarte des.

Probabil vă întrebați ce e cu tata. Ei bine, tata nu vrea să audă de mine. La un an după nașterea mea a plecat de acasă cu motivul că nu vrea un copil, și că este prea tânăr pentru a-și strica viața având grijă de mine. De atunci nu am auzit nimic de el. Iar mama nu l-a mai lăsat să audă nimic despre mine la rândul ei.

Iar despre Ivy, ea nu are același tată ca și mine, după 2 ani de la murarea noastră în Canada, mama a întâlnit un bărbat, l-a iubit mult, poate chiar mai mult decât pe tata, dar din nou, nu a fost să fie, aparent acel bărbat nu căuta o relație în acel moment și era pus doar pe distracție, de aceea nici măcar nu știe de existența lui Ivy. Dar e mult mai bine așa.

Înainte să vin în Canada, locuiam în New York, totul era bine și foarte frumos, dar într-o zi, mama a primit un post bine plătit aici în Canada, știam că avea să iau o decizie dificilă, dar am ales să fac un bine mamei mele și să mă duc cu ea în Canada. Odată cu plecarea mea l-am lăsat și pe el. Eram cei mai buni prieteni. Eram. Mă durea atât de tare că l-am părăsit fără să îi spun nimic.

°Flashback°

Mama cobora bagajele la mașină. Mă uitam de colo colo prin camera mea sperând să nu uit nimic. Oricum, avea să ne întoarcem cândva.

Cobor și eu închizând ușa casei și lăsând în urmă amintirile minunate pe care le-am petrecut acolo. Ies în fața casei și mă uit la casa care îmi este vecină. O lacrimă îmi curge pe obraz urmând o multe altele. Avea să-l las pe Chris aici și să nu-l mai văd o perioadă îndelungată, știam că după toate astea avea să mă urască.

M-am hotărât că este mult mai bine să nu știe că plec, așa durerea nu va fi atât de mare. Dar într-o zi, vreau să-i spun totul, chiar dacă în acea zi nu va mai vrea să mă vadă.

Merg spre mașină și mă las cu capul pe geam. Mama își pune centura și pornește motorul.

-Ești sigură că nu vrei să-ți iei rămas bun de la el, Jane? mă întreabă mama privind fix spre casa lor.

-Sunt sigură! îi răspund și cu ochii în lacrimi mă întorc cu privirea în față.

Îmi întind corpul pe bancheta din spate și îmi închid ochii, e oricum mult prea devreme.

°flashback ended°

În momentul de față mă aflu în aeroport alături de singurele persoane care mai contează pentru mine. Sam stă pe scaun privind înfiorată spre avioane. De când era mică are frică de înălțime și ăsta este primul ei zbor. Iar Ivy, care s-a născut în Canada, va avea și ea parte de primul ei zbor.

Intrăm în avion și nu o scap pe Ivy de lângă mine. Sam se ține de haina mea și mergem așa până la scaunele noastre. După ce ne așezăm, așteptăm ca avionul să decoleze.

Tocmai am ajuns înapoi în New York. Ivy doarme dusă, iar Sam nu pare a mai sta mult în picioare. De unde îmi dau seama? Păi seamănă cu un bețiv, merge când la dreapta când la stânga. Să mai pomenesc faptul că era să strivească o femeie bătrână?

E ora 02:31, Ivy stă în brațele mele dormind. Pășim în afara aeroportului pentru a aștepta un taxi.

-Ți-am spus vreodată cât de tare urăsc această întoarcere a ta? întreabă ea.

-Trebuia să o fac, nu mă simt bine să las locul ăsta baltă, știam că într-o zi trebuia să mă întorc oricum, iar acea zi este astăzi, pe lângă, o să vezi și tu New York-ul.

-Nu mă încântă atât de tare să văd New York-ul, te mai întreb o singură dată, ești sigură că este bine să te întorci? mă întreabă ea privindu-mă îngrijorată.

-Da! îi răspund eu zâmbind.

După câteva minute de stat pe bancă, un taxi apare lângă noi. Mergem să ne lăsăm bagajele și urcăm în spate. Îi spun adresa de la vechea casă și așteptăm să ajungem acasă.

Se face ora 3, iar noi ne aflăm în vechiul meu cartier. E un sentiment ciudat. Strada e aproape goală, cu excepția unor bărbați care se plimbă în găști. Oprim în fața casei, nimic nu e schimbat, totul e exact ca înainte. Coborâm din taxi și ne luăm bagajele. Trag aer în piept și mă învârt spre casa vecinilor. Becurile sunt stinse, nu este nici un semn că cineva ar fi treaz.

Intrăm în casă și merg spre camera mea. O pun pe Ivy în pat și trag pătura pe ea. Cobor înapoi în bucătărie și mă duc spre geamul care dă spre curtea lui.

Deși a trecut mult timp, 10 ani. Încă mă mai gândesc la el. Nu era zi în care să nu ne vedem, și chiar dacă unul dintre noi se simțea rău, eram mereu unul lângă altul. Tot ce pot să știu, este faptul că acum, eu sunt un nimeni pentru el. Mama lui a vorbit cu mama în perioada în care ne mutasem, mereu îi spunea despre cum se simte Chris. Niciodată nu era bine.

Mă așez la masă și îmi pun capul pe ea. Sam apare din spatele meu și îmi pune mâna pe umăr.

-Haide, e târziu, trebuie să te odihnești.

-Vreau să mă plimb puțin, vrei să stai te rog cu Ivy? o întreb eu ridicându-mă de la masă.

-Nu ți se pare puțin cam periculos? întreabă ea și vine cu mine până pe holul de la intrare.

-Trebuie doar să iau niște aer, promit că nu stau mult, vreau doar să-mi adun gândurile, îi spun și ies din casă.

Trec prin fața casei sale și mai trag odată cu ochiul. O mulțime de amintiri în care eu am dat pur și simplu cu piciorul fără să mă gândesc de două ori.

Mutarea mea aici avea să creeze multe probleme.

__________________________

Bună, bună! Ce părere aveți despre viața lui Jane? Ce credeți despre decizia pe care a luat-o?

Aștept cu nerăbdare părerile voastre și propunerile. Sper să vă placă această carte la fel de mult ca și celelalte.💗