Aventurile intergalactice ale Agathei.

1.Noua școală

Agata pov:
Mâine merg la liceu intergalactic. Am discutat cu tata, este de acord, să folosesc un alt nume. Wilson, numele mamei. Poate așa, vor fii mai puțin intimidați, de mine. Deși am doar 14 ani. Pot spune, că ,și eu am luptat în război. De nevoie. Mereu am preferat un laborator, decât un câmp de luptă. Dar nu mă deranjează, nici una dintre opțiunile, pe care le am. Cât este ceasul? Miezul nopții, și nu pot dormi. Prea mult stres, pentru mâine. Nu poate fii ,așa rău? Nu? Într-un final, am adormit. Tata mă trezește. Era timpul să încep școala. Îmi fac rutina de dimineață. Merg în bucătărie, și încep să mănânc micul dejun. Tata avea o cafea, și ziarul în mână. Spune:
—Deci, Agata, ai emoții pentru azi?
—Tată, chiar crezi că este o idee bună? Oamenii, nu sunt văzuți cu ochii buni.
—Am mai vorbit despre asta. O să-ți placă, este locul perfect ,să înveți despre fiecare specie. O să fii bine, acum mănâncă, plecăm în 10 minute.
—Da, tată.
Îmi mănânc , micul dejun, și după mă îmbrac. Îmi i-au geamantanele, până la urmă, îmi trebuia haine. Mergem cu o navă la școală. Era o școală, cu internat. Voi sta aici, mult timp. Când ajung, cobor de pe navă.
—Vei fii bine Agata, acum du-te, și arată-le, de ce sunt oamenii în stare.
—Așa fac tată.
Merg puțin ,și ajung acolo. Acum este momentul adevărului. Îmi pun gluga ,pe cap. Trebuie să nu atrag atenția, prea mult. Văd curtea din fața. Și văd o groază de specii. Niște insectoizi, câtva canini, și multe altele. Fii calmă. Încă nu ma văzut nimeni. Trec pe lângă un grup de insectoizi. Se uită puțin la mine. Când trec pe lângă ei. Sunt bine, sunt bine. Ajung la recepție. Și aștept la coadă. Nu intra în panică acum. După puțin timp, este rândul meu. Ajung acolo. Era clar o femela, din specia
Xenomorfă. Haide, haide.
—Bună ziua, am venit pentru înscriere.
—Da, numele?
—Numele, Agata Wilson.
—Poți să-mi dai, și specia?
—Este....
—Nu contează, te-a găsit. Nu este notată specia. Ciudat.
—Probabil, o eroare de calculator.
—Da, proababil. Camera 216, aripa de vest.
—Alt ceva?
—O hartă?
Atunci se aude un zgomot, sare de frică, și cade. Mă uit, să văd, dacă este bine. O ajut să se ridice.
—Sunteți, bine?
—Da, da, îmi pare rău, suntem toți ,destul de stresați. Se aude că un om, va învăța aici. Nu știu cum îi poate lăsa cineva, sunt foarte agresivi. Și acum că au câștigat războiul. Toți sunt foarte agitați. Poftim harta.
—Orarul?
—Nu de la mine, și de la zona gid.
Plec de acolo. Ajung repede în camera mea. Nu am cum să mă integrez, până la urmă, sunt un om, sunt o specie agresivă. I-au gențile ,și despachetez tot. Și aranjez ,unde o să stau. Când stai singur ,ai câteva avantaje. Nu cred că mai urma să stea nimeni aici. Trebuie să mă duc, să-mi i-au, și orarul. Mă uit pe hartă.
Nu era la recepție, era la ghid. Of, merg aproape de aceea zonă. Și atunci văd, este plină. O nu, ce fac? Atunci aud, pe cineva.
—Chiar este un om aici, simpt mirosul.
Mă uit, este unul din canini. Afurisite,nasuri.
Trebuie să fac ceva, repede. Merg, aproape de acel birou. Când mă vede,întreabă:
—Numele?
—Agata Wilson.
—Am găsit, poftim orarul.
Îl i-au, și plec de acolo. Ajung repede înapoi în cameră, cum fac mâine? Dar în restul de zile? Of, pentru moment, urmează un tur. Merg la acel loc, atunci apar foarte mulți extratereștri. Perfect. Mă voi camufla, cum trebuie. Persoana ne ghidează, și explică câte ceva. Ultimul loc era o sală de sport. Era ,și un spațiu mic. Unul din specia reptiliană, întreabă:
—Ce este cu spațiul?
—Este pentru omul, care va învăța aici, să își susțină mușchi, cum trebuie.
Atunci ,încep toți să se agite.
—Ajunge! Oamenii, sunt creaturi sociale, la sfârșitul zilei, și în general foarte calmi. Probabil comportamentul la toți,la făcut, în primul rând, să se ascundă. Dacă umanoidul este aici, vreau să ști,că sportul, se începe săptămâna viitoare, trebuie să mai facem, câteva retușuri. O să ai înăuntru, instrucțiunile cum să setezi, pentru ce vrei să faci în aceea zi. Pentru presiune, și temperatură. Ai destul spațiu acolo. Acum toți în pat, de mâine, încep orele.
Toți încep ,să plece. Merg la gidul acela. Pare bine informat. Îmi d-au gluga jos.
—Bună.
—O, mai speriat.
—Scuze. Tu pari, destul de infromat despre oameni.
—Am lupat în război, un om ma salvat, am aflat că sunt foarte drăguți, de fapt. Sunt prădători, este adevărat, dar buni. Dar tu, umanoidule, ai un nume?
—Agata.
—Păi, Agata, nu va fii așa de rău. Ai să vezi. Doar nu mânca carne, în fața lor.
—De ce?
—Doar, ai încredere, este o idee proastă.
—Bine, o voi mânca în cameră. Pot face asta, nu?
—Da, este special pentru tine, asta. Sunt câteva lucruri, întrebă de "batonul cu lăcuste".
—Nu are insecte, am dreptate?
—Da, dar nu trebuie să știe nimeni.
—De acord. Găsești mai multe în gid.
—Mersi.....
—Xavier.
—Mersi Xavier.
Plec de acolo, și mă întorc în cameră. Aripa este goală. Normal. Îmi fac o baie, și mă schimb în pijamale. Nu este prea rău. Să vedem ce zice ghidul. Toate camerele aveau unul, legat de specii, și de clădire. Văd, a, noi îmbunătățiri. Pentru om special. Acel loc la sport. Acele mâncăruri, și băuturi foarte reci. Avem să spun un cod. Nu-i rău. Poate nu va fii așa de rău. Mă voi bagă în pat acum. Este ora 11 și mânie am o zi lungă.