Elizabetta

**Adevarul**

Elizabetta

Timpul a trecut, iar eu am crescut, am 12 ani. Mereu am fost curioasa sa aflu cine sunt cu adevarat, dar bunicii mei (cei carora parintii mei m-au lasat) mai precauti,imi ascundeau adevarul, spunandu-mi: ,,Esti prea curioasa" sau ,,Parinti tai te-au abandonat si noi te-am gasit pe strada" Nici odata n-am aflat mai mult, deci am terminat cu intrebarile banale, si mi-am continuat viata alaturi de prietenii mei, Melody, Jason si Janette. Acum hai sa va descriu cum aratam eu si prietenii mei:

Eu eram inalta, slaba, aveam parul saten cu reflectii blonde, ochii albastri ca cerul, eram foarte frumoasa. Eram cea mai desteapta din oras, si cea mai cuminte fata.

Melody, inalta, slaba, avea parul blond, ochii albastri ca doi astri (ai mei erau mai albastri decat ai ei). Era cat de cat inteligenta si vroia sa arate bine in orce moment.

Janette, frumusica, inalta, cu ochii caprui, parul brunet. Eram in concurenta la care este cea mai frumoasa, dar nici una nu castiga. Era inteligenta si faloasa.

Jason, inalt, cu ochii verzi, avea parul blond. Era inteligent si simpatic.

Acum sa va descriu pe bunicii mei:

Bunica, o femeie calma, rabdatiare si harnica. Ea este scunda, are ochii caprui, cateva fire rebele albe ii vin pe frunte.

Bunicu, un om scund, bun si intelegator. Are ochii albastri si parul alb ca neaua.

Casa in care stau este una batraneasca, cu geamuri mici si cu un acoperis mare. Arhitectul nu prea a avut imaginatie, a pus un acoperis mare iar casa mica. Bine, recunosc, e un orasel, nu ma asteptam sa faca cine stie ce casa, dar gustul...

Acum sa va descriu cel mai bun prieten:

Jake, cainele-lup pe care-l avem este asa dragalas! Micut, inca puisor, este jucaus si vorbesc cu el, iar eu cred ca ma intelege...

V-am descris prietenii mei, acum sa va spun incidentul dintre mine si Janette:

Era o zi frumoasa de primavara. Lalele, ghiocei si narcisele acopereau dealul din afara orasului, numit ,, Dealul sperantelor" . Fluturi zburau, radiind de fericire in jurul florilor.
Eram cu prietenii mei, Mel, Jason si Janette. Spune Mel:

-Hai sa jucam un joc! Hm... Adevar sau provocare?
-Bine! spunem noi.
Am inceput jocul. Ba adevar, ba provocare.

A ajuns randul meu s-o provoc pe Janette:
-Hm... Dute la Henric si saruta-l, spun eu razand.
Janette s-a facut toata rosie de furie:
-Cum indraznesti sa-ti bati joc de mine?! spune ea urland.
Mel si Jason se uitau speriati la mine. Eu, mi-am pastrat calmul:
-Si tu m-ai provocat sa-l imbratisez pe Jason, de ce n-ai aface si tu? Astea sunt regulile jocului, Janette.
Ea a venit langa mine, s-a uitat in ochii mei si mi-a dat o palma zdravana:
-Nerusinat-o! Eu sunt principesa mostenitoare a tronului Germaniei! spune ea urland.
Bunicul, auzind urletele lui Janette, spune venind spre ea:
-Nu te pune cu Eliza! O sa vezi tu cu cine te pui! si i-a dat o palma, de i-a inrosit obrazul.
Bunicul si Janette au plecat. Am ramas doar eu, Melody si Jason:
-Doamne ce curaj ai avut! spune Jason. Ai...
Nici n-a terminat bine ce a spus ca se intoarce Janette, pe ascuns, cu un cutit in mana. Se pregateste sa ma loveasca, de fapt m-a si lovit, dar Jason o vede, si a imbrancit-o. Eu scos un geamat de durere si am lesinat. N-am fost atinsa in inima, am fost atinsa un pic la coasta.

Prietenii mei m-au adus acasa, iar bunicu i-a multumit lui Jason:
-Eliza este cea mai de pret comoara din Franta, spune el cu lacrimi in ochi.
Jason doar zambi. Nu a inteles atunci talcul cuvintelor pe care le-a zis bunicu.

Peste trei luni rana mi s-a vindecat. I-am multumit lui Jason ca mi-a salvat viata. Intre timp Janette pleca din oras, si mi-a lasat un bilet:

Elizabetta, nu o sa mai traiesti mult, o sa mori din cauza rusinii pe care m-ai facut sa indur.

Eu n-am facut nimic, n-am facut-o de rusine, ea s-a rusinat ca am pus-o sa-l sarute pe baiatul de care-i place, doar atat. De aici pana a ajunge sa ne omoram...

Intrebarea mea a ramas fara raspuns pana intr-o zi:

Era o zi frumoasa de vara... Aveam 15 ani. Eram in gradina si priveam natura... Fluturi se bucurau de mireasma florilor, frunzele radiau de fericire in prezenta vantului, soarele statea stalucitor si zambea. Eram parca intr-un vis... da' trebuia sa-l strice bunica:
-Eliza! Vino acum!

M-am speriat rau pentru ca acum doua saptamani, cand eram cu Mel, am spart o oala din greseala, iar gura sparta de Mel a zis porcaria:
-Vin!
Am mers in casa. Bunicii erau cam tristi. Am asteptat ca sa inceapa bunicu primul:
-Eliza, am sa-ti spun ceva care o sa te doara...
Sigur nu oala. Ma doare-n cot de oala.
-Afla dar, ca tu esti o printesa, iar parintii tai sunt regele Ludovic si regina Anastasia.
Deodata lumea mi-se inegura in fata ochilor:
-E-eu p-pr-printesa? spuneam eu in timp ce lacrimile imi inundau ochii.
-Da! Du-te si imbracate ca pleci.

In imagine Melody :)))

O sa incerc sa fac capitolele mai lungi C: