Elizabetta

**Sunt o printesa**

Elizabetta

Cand am urcat la mine in camera nu mai eram eu, nu mai eram fata aia frumoasa si cuminte, intr-o fata trista si cam atat.
Ma uitam in dulap: ce sa iau? O iau pe asta roz.
Eram asa atrasa de gandurile mele, incat mi-am luat-o pe dos. Nici nu mi-am dat seama ca m-am facut de ras. Mi-am lasat parul desfacut.

Ohhh.... De ce eu? De ce? N-are rost sa-mi fac sange rau, alte fete viseaza sa ajunga in locul meu, iar eu nu sunt multumita. Daca am ajuns o printesa, sa fiu una.

Mi-am sters lacrimile si eram foarte frumoasa.

Am coborat la parter. Acolo erau vreo zece soldti, si unu care era de varsta mea, probabil capitanul.

Capitanul era inalt, cu parul saten, si ochii albastri. Era foarte destept si se pricepea la minciuni.

Se apropie de mine zambind si facand o plecaciune:
-Printesa, acesta este calul dumneavoastra! si tinea de capastru un cal.
-Bine, spun eu incercand sa par nepasatoare.
El pufni in ras. M-au incruntat la cata nerusinare:
-De ce razi? spun eu enervata rau de tot.
-Printesa, va spun asta doar ca sa nu va face-ti de ras. V-ati luat rochia pe dos.
M-am uitat spre rochie si am rosit de rusine. Bine ca mi-a spus.
Am urcat sus si m-am dezbracat si mi-am luat rochia... cand intra bunica cu o rochie superba in mana:
-Ia-o pe asta! spune ea zambind.
M-am imbracat in aceea rochi gri, cu o pelerina cu niste diamante si transparenta.
Am coborat, capitanul m-a ajutat sa urc, si cu lacrimi in ochi miam luat ramas bun de la ei.
Calul meu era foarte frumos: era alb si avea un capastru gri.
Am calarit langa capitan:
-Si... Cum va cheama? Ca sa stiu, spun eu timida.
-D'Artagnan, spune el zambind.
-Aham... D'Artagnan... Cum o cheama pe iapa? intreb eu zambind.
-Louise, spune el zambind.
-Aham... Si cati ani ai? Doar sunt curioasa...
-Ehe... 18, spune el razand.
-Da? Prietenul meu Jason are 17...
-Prietenul? spune el zambind.
-Da... Prietenii mei Melody so Jason...
-Nu poti sa te mai intanesti cu ei, spune D'Artagnan putin intristat.
-De ce? spun eu cu lacrimi in ochi.
-Regele a dat ordin sa nu vina nimeni din afara, spune capitanul trist
-D-dar...
-Asta e... Ai o camerista foarte draguta pe nume Kety. O sa-ti placa de ea... Are 16 ani.
-Tata a angajat numai tineret? spun eu razand.
-Cam da...
Am mai vorbit despre chesti neimportante, pana cand am ajuns aproape de Paris,capitanul zice:
-Fi draguta si zambeste... Si nu ma baga in seama. Nu stii de drumul, deci ghideazate dupa multime, care se intide pana la palat. Stai in fata, deci ai grija.
Am urcat pe cal, eu in fata, D'Artagnan in spatele meu, in dreapta, iar inca un soldat in spate, dar in stanga.

Am intrat in Paris zambind. Eram frumoasa cand zambeam. Lumea se uita la mine si ba imi facea cu mana, ba chiotea ba nu stiu ce...

Am ajuns cu bine la palatul regal. Cand m-am uitat la el, parea asa frumos! Castelul viselor mele!
Am intrat in gradina, spre grajd. Gradin era toata plina de verdeata si de flori. In fiecare copac erau cel putin 2 pasari, dar pasari care canta frumos nu stricaciuni.
Grajdul era mare si avea multi cai. Pe fiecare tablita, la cei importanti, scria numele celui care il calareste si numele calului. La toti cai scria numele. Aveau fan si multa apa. Mi se parea foarte frumos grajdul, si superba gradina.

D'Artagnan ma ajuta sa descalec si ma duce intr-o camera. In usa mi-a zis:
-O sa-i vezi pe parintii tai.
Am intrat sfoasa in camera. Era bej cu multe ferestre mari si perdele albe. Se aflau si doua tronuri de aur si argint.
Am facut o plecaciune si am asteptat ca ei sa inceapa primi:
-Nu iti mai amintesti de noi? spune mama bland.
Ne-am imbratisat si am plans de bucurie. Eram asa fericitii!
Mama m-a felicitat pentru frumusetea mea. Am mai stat si am vorbit, le-am povestit de Janette, cand a vrut sa ma omoare, de Jason cand m-a salvat, de Mel si le-am povestit tot ce s-a intamplat in toata viata mea.
-O sa-l omor pe Henric! tipa tata. Si pe Annabeth si Janette.
-Cine e Janette?
-Jamette este fiica lui Henric al II-lea si a reginei Annabeth, una din cele o suta de sotii ale lui Henric, toate moarte in afara de Annabeth. Si-a omorat si copii. Este un rege necrutator.
-Bine...
-Du-te la tine in camera si odihnestete. A fost o zi grea pentru tine.
-Am auzit de o fata... Sofia. Cine este?
-Sora ta mai mare, care cam intarzie...
Atunci intra D'Artagnan pe usa vizibil nervos:
-Principesa Sofia a disparut! spune el incercand sa para calm.
-Eu ti-am zis sa ai grija de ea!!!!!!!!!!!!! urla tata.
-Nu eu am fost...
-Cum mama dracului n-ai fost tu?!!!! Pe tine te-am pus...
-Eu a trebuit sa le aduc pe amandoua, dar Athos avea o treaba in Anglia la fratele lui si l-am lasat pe el sa se duca dupa alteta sa Sofia, deoarece era imposibil pentru mine.

Wow! Ia inchis gura tatei!