Vaiana pov.
Câteva ore mai târziu, aud din nou o bătaie ușoară în ușa.
Taehyung intra încet în camera și mă privește.
Taehyung: Oh, credeam că dormi.
Vaiana: Nu, nu pot sa dorm. Mormăi.
Taehyung: Ți-e foame?
Vaiana: Nu, am m-
Stomacul mă dă de gol, însă, inainte sa pot să-mi termin fraza și începe să scoată zgomote ciudate. Îmi ridic privirea și i-o întâlnesc pe a lui Taehyung care mă privea curios și ridicase o sprânceană.
Taehyung: Vino să mâncăm, băieții au plecat.
Vaiana: Mbine..
Mă dau jos din pat și mă apropii de el timida. Ieșim din camera mea și coborâm scările spre bucătărie.
Taehyung: Ești bine? Te doare ceva?
Întreabă in timp ce deschide frigiderul.
Vaiana: Sunt bine.
Taehyung: Bun, dar avem o problema, începe închizând frigiderul, nu prea este nimic de mâncare. Deci va trebui sa facem noi. Ai vreo idee?
Vaiana: Ce-ai spune de paste Bolognese? Întreb sperând să spună da, pentru că sunt preferatele mele.
Taehyung: Grozav! Mă ajuți? Întreabă zâmbind.
Vaiana: Sigur. Răspund zâmbindu-i înapoi.
Următoarea ora ne-o petrecem gătind, vorbind și râzând.
Știu că am mai spus-o, dar îl iubesc atât de mult! E atât de atent și de grijuliu. Și urăsc atat de mult faptul că nu e al meu!
Ce are aia și nu am eu? Îi plac roșcatele? Mă pot vopsi. Bine, ce-i drept, nu e culoarea mea favorita când vine vorba de nuanța părului, dar pentru el as face-o.
Taehyung: Ce s-a întâmplat? Întreabă curios înfulecând niste paste.
Realizez că mă jucam cu mâncarea în timp ce priveam încruntată într-un punct și îmi scutur capul începând din nou să zâmbesc. Cu siguranță nu o sa stric seara asta gândindu-mă la ștearsa aia.
Vaiana: Nu, nimic, doar niste crampe.
Taehyung: Oh, vrei să-ți aduc o pastilă? Întreabă ridicându-se de la masă.
Vaiana: Nuu, stai liniștit. Spun repede, oprindu-l. Sunt bine, a trecut.
Taehyung: Ești sigură?
Vaiana: Da.
Se așază înapoi sceptic și reîncepe să mănânce. După ce terminam mă ofer sa spăl vasele însă mă oprește.
Vaiana: Tae, sunt doar niste vase. Chiar e in regulă.
Se încruntă însă mă lasă să le spăl. El însă, îmi tine companie. A reținut faptul că îmi e frica sa stau singura pe intuneric. Chiar dacă în bucătărie era lumina aprinsa, in living era întuneric, ceea ce forma niste umbre ciudate și înfricoșătoare.
Când termin cu vasele urcam scările împreună și ne despărțim la etaj, intrând fiecare în camera lui după ce ne uram noapte buna.
Mă foiesc jumătate de oră în pat însă nu reușesc să adorm. Îmi iau inima în dinți și dau plapuma la o parte ridicându-mă și ieșind din cameră. Mă grăbesc să pornesc lumina și să bat la ușa lui apoi intru repede insa silențios.
In camera lui era bezna. Încep să respir sacadat și să casc ochii după un fascicul de lumină însă nimic. Singurul lucru care lumina in camera lui era ceasul electronic de pe noptiera. Indica ora 2:30.
