Tu ești criminalul!

𝐂𝐚𝐩𝐢𝐭𝐨𝐥𝐮𝐥 𝟐

- Bine ați venit la „Cabana din Whistler"! ne întâmpină proprietarul cu zâmbetul până la urechi. Sper să vă simțiți bine în următoarele trei zile. Ne face un semn cu mâna să înaintăm spre living. Aveți tot ce este necesar pentru un comfort cât mai plăcut: apă caldă, căldură cât cuprinde, pentru că se anunță zile friguroase, camere dotate cu paturi duble, în cazul în care vreți să dormiți câte două persoane, televizore SMART și toaletă în fiecare dormitor, vorbește atât de repede și încurcat încât ceilalți rămând perplecși. Bucătăria o găsiți aici, după colț. V-am pregătit și câteva surprize pe care Georgi o să vi le arate mai târziu, continuă și îmi face un mic semn cu ochiul.

- Mulțumim, domnule Don, îi răspund și dau să-i strâng mâna. Într-adevăr, interiorul cabanei arată mai bine ca-n poze, spun în timp ce scrutez cu privirea tot ce văd în jur. Ne vom simți ca acasă.

Zâmbetul lui Don dispare dintr-odată și ne aruncă o privire serioasă înainte să ne avertizeze un lucru:

- Aveți grijă să păstrați curățenia și să nu vă îmbătați prea tare! Nu vreau să mă trezesc cu obiecte sparte sau rupte.

O văd pe Andreea cum își dă ochii peste cap și își duce atenția spre ecranul telefonului.

- Noi să ne îmbătăm?! Domnule, stați de vorbă cu niște oameni serioși care n-au pus în viața lor gura pe un pahar cu alcool, încearcă să-l convingă Dan în cel mai penibil mod.

- Așa e, tu ai pus gura doar pe sticle cu alcool, rânjește Octavian, iar Maria îi face semn să tacă. Octavian îi arată un zâmbet nevinovat.

Proprietarul ridică o sprânceană și îl privește suspicios pe Dan care se pregătește să mai zică ceva, dar îl întrerup:

- Nu vă faceți griji, domnule! Vom respecta tot ce-ați spus dvs. Suntem destul de maturi încât să înțelegem regulile de bună purtare.

- Așa să fie! spune în timp ce-și aranjează fesul din lână pe cap. Altfel, vor exista consecințe grave. În fine, o să plec acum. Mă voi întoarce peste trei zile. Dacă apar nereguli, nu ezitați să mă contactați. Stau la 30 de minute distanță.

Deschide ușa, însă se oprește brusc în pragul ei. Își rotește capul spre noi și pot să observ o roșeață proeminenă la ambii ochi. Când rostește cuvintele, se uită fix la Robert cu o expresie de satisfacție.

- A játék elkezdődött! Tudod, mit kell tenned!

Robert înghite în sec și își mută privirea spre podea.

Eu și ceilalți ne uităm confuzi la bărbatul din fața ușii. Apoi, râsul său ne face să tresărim. Râde din toți plămânii, într-un mod grotesc și cu capul dat pe spate, de parcă ar fi posedat. Sau de parcă ar fi vreun nebun scăpat din spital. Se oprește brusc și iese din cabană trântind ușa după el. Îl observ pe geam cum se îndreaptă spre mașina lui cu pași repezi. În câteva secunde e deja plecat.

- Ce dracu' e în neregulă cu ăsta? întreabă Andreea și își îndreaptă privirea spre mine. Dintre toți proprietarii de cabane, fix pe ăsta l-ai găsit și tu? mă apostrofează.

- Hei, nu aveam de unde să știu că omul e puțin diliu, ridic din umeri. Pe site-ul lui sunt o mulțime de recenzii bune în privința lui. În plus, a fost singurul care a acceptat să închirieze cabana pentru șase persoane deși, de obicei, primește grupuri de minim 10 inși.

Îl văd pe Octavian cum se trântește pe canapea și aruncă o pernă în fața Andreei.

- Mă, atâta timp cât nu intră peste noi într-o noapte să ne măcelărească ca pe niște miei, n-avem de ce să ne facem griji, spune el și încerc să-mi dau seama dacă e ironic sau nu.

- Eu nu înțeleg un lucru, intervine Maria în timp ce se așază lângă Robert care tasta de zor pe laptop. Ce înseamnă aceste cuvinte pe care le-a spus? Și de ce s-a uitat fix la Robert când le-a rostit?

Îl observ pe Robert că se oprește din tastat atunci când aude ultima întrebare.

- Poate pentru că știe că studiază Litere, glumește Andreea. Se îndreaptă spre el și îi pune o mână pe ceafă. Ia zi, Robert, în calitate de student silitor și pasionat de limbi străine, ce a vrut să zică autorul? În ce limbă a vorbit ciudatul ăla? întreabă pe un ton grav.

Ne uităm curioși la el, așteptând răspunsul mult dorit. Se foiește câteva clipe, apoi își duce mâna la bărbie și mijește ochii de parcă s-ar gândi.

- Sincer, nu-mi dau seama, spune în cele din urmă. Poate fi o limbă veche, vorbită doar în unele colțuri ale lumii. Dar, eu cred că ar trebui să uităm de întâmplarea asta, adaugă repede și se ridică de pe canapea. Cu siguranță ne-a luat puțin la mișto și a vrut să ne sperie. Își trece o mână prin păr și pot vedea pentru pentru câteva secunde cum se uită cu o urmă de îngrijorare spre fereastră. Revin imediat. Ne zâmbește scurt și se îndreaptă cu pași repezi spre ușa de la baie.

- Dar eu vreau să știu ce mama naibii a zis, se plânge Andreea. Din întâmplare, n-a avut nimeni telefonul pornit pe înregistrare? întreabă și își mai aplică un strat de roșu intens pe buze.

- Are dreptate, Robi! spune Dan în timp ce bate din palme ca un pinguin. Haideți să uităm de acest incident ciudat și să începem să ne distrăm cum se cuvine. Georgi, după ce își despachetează fiecare bagajul și se face comod, vreau să ne arăți acele surprize. Mor de curiozitate!

Ne îndreptăm cu toții spre scări să ne alegem dormitoarele și ne punem de acord ca după aceea să pregătim masa. Trec pe lângă ușa de la baie și pot auzi cum Robert pare că s-ar certa cu cineva la telefon.

- Am stabilit ceva și trebuie să... . Nu vreau să..., se oprește brusc și înjură în barbă.

Deschide ușa într-un mod exagerat și se uită speriat la mine. Nu se aștepta să fie cineva lângă baie.

- Ești bine? îl întreb îngrijorată. Părea că te certai cu cineva.

- Sunt bine, îmi răspunde pe un ton rece. Mda...era sora mea. Ecranul telefonul său se aprinde, iar privirea îi îngheață asupra notificării primite. Își bagă telefonul în buzunar și își îndreaptă din nou atenția spre mine. Mă tot stresează cu mesaje ca să-i spun cum e pe aici și dacă mă simt bine. Acum o săptămână am avut o gripă destul de urâtă din cauza unui virus din aer și s-a speriat destul de rău. Dar, am asigurat-o că n-are de ce să-și facă griji.

- Oh, am înțeles. Haide, ia-ți bagajul să mergem sus. O să ne alegem camera de dormit. În câteva minute o să pregătim masa.

În timp ce urcăm scările, Robert se uită tulburat la mine.

- Crezi că proprietarul o să ne facă probleme? mă întreabă.

Oftez și mă opresc o clipă sprijinindu-mă de perete.

- Robert, din conversația matură pe care am purtat-o cu el la telefon, mi-a dat de înțeles că pare un om normal. Într-adevăr, atitudinea pe care a avut-o astăzi demonstrează faptul că are o problemă mintală.

- Una chiar foarte mare, completează el și pot simți o urmă de frică în vocea lui.

- Sunt sigură că nu se va întâmpla nimic, îl încurajez și continuăm să urcăm treptele. În plus, conform GPS-ul, există o secție de poliție la vreo 30 de km distanță, în caz că se întâmplă ceva imprevizibil. Și când zic „imprevizibil", mă refer la un mic urs care dă târcoale în jurul cabanei, râd ca să-i ridic puțin moralul, ceea ce-l face și pe el să zâmbească. Când vom mai face astfel de excursii pe viitor, te asigur că nu voi mai apela la el niciodată.

- Haideți, melcilor! Mai cu viață! strigă Octavian de pe hol.