Suntem morți cu toții

4. Capitolul. 4

Hannah se uită în jos după verișoara ei. Taesan o atinge pe umăr. Fata se ghemui și începu să plângă. Nini se repezește spre ea și o ia în brațe încercând să se abțină să nu plângă și ea.

Taesan: Va trebui sa plecăm de aici. Nu vom supraviețui.

Acesta se duce în debara și luă o mătură. Deschide foarte puțin ușa și scoate mătura încercând să agațe furtunul pentru incendii. Se chinui ceva timp sa îl ia dar la un moment dat reușește. Trage tot furtunul înauntru apoi închide ușa cu ușurință.

Coboară furtunul pe geam iar Woonhak coborâ la al doilea etaj ei fiind la al treilea. Când băiatul coborâ ceva îl prinde de picior și îl trage. Era doamna lor dirigintă ce se ascundea la rândul ei, încerca să îl ajute pentru a nu avea dificultăți când cobora.  Woonhak scoate capul pe geam și țipă:

Woonhak: Doamna dirigintă e aici jos.

Toți începu să coboare dar înainte de a coborâ Nini scrie un bilet și îl lipește pe tablă. Au mai rămas Taesan și Hannah. Fata stătea pe scaun nemișcată. Taesan o ia de mâna și o ridică.

Taesan: Ascultă! Nu numai tu ai pierdut pe cineva, toți sunt infectați.
Hannah: Ce ros mai are să trăiesc? Lasă-mă aici?
Taesan: Nu trebuie sa trăiești.
Hannah: Ori cum nimeni nu mă place, degeaba.
Taesan: Tatăl tău ? Mama ta ? Pentru ei merită să trăiești

Băiatul îi întinde o parte din furtun.

Taesan: Să mergem!

Fata coboară ușor ajungând jos unde erau și cei lalți. Taesan fiind ultimul. Când băiatul se vru să se urce pe geam ușile se sparg iar zombi se repezesc spre el.

În sala de arte sub catedra stă ascuns Leehan. Ieși ușor de sub aceasta și se duse în spatele unui dulap mai mic. Văzând ferească și gândi duse puțin se ridică ușor, însă din greșeală dă peste dulap clătinând user puțin iar vasul de lut de pe această căzu. Datorită mișcări rapide Leehan prinde vasul suflând ușurat că nu a atras zombi dar când în colo un creion de pe același dulap pică pe jos făcând zgomot. Infectați se făcură atenți și imediat sări pe băiat. Leehan aruncă vasul în capul unui infectat și deschide repede geamul urcâ duse pe pervazul din afară apoi pășind pe cel alăturat. Pervazul pe care era sprijinit băiatul se afla la etajul patru. Când Leehan se uită în jos îl zări pe Taesan ce se ținea de furtun și un zombi la rândul său de piciorul băiatului.

Leehan: Taesan!

Îi atrase atenția.

Leehan: Lovește-l cu piciorul !

Taesan începu să îi de monstrului cu picioarele în încheietură dar fără succes.

Leehan: Stai acolo vin la tine !

Băiatul se aruncă și se prinde de furtun apoi începând să îndepărteze mutantul. După reușită cei doi coboară.

Aceștia se așează pe podea și suspină ușurați că au scăpat și de data asta.

Trecuse câteva ore așa că toți se puse la culcare căci a doua zi vor trebui să iasă din școală.

În acea seară jandarmii aflând de această invazie se echipează și se pregătesc împreună cu niște constructori să construiască un mare mare mare gard ca un fel de cușcă undeva unde era mai pustiu. Punând în acea cușcă o sirenă. După ce locul era sigur iar angajații plecaseră de acolo porni sirenele, toți  mutanții se repeziră spre acea cușcă. Când toți se strânse acolo, niște persoane închid repede porțile blocândui acolo însă câțiva infectați mai umblau liber prin oraș.

A doua zi elevii se trezise somnoroși începu să își facă rutina și să fac câteva exerciții de sport pentru a se încălzire rezistând eforturilor de astăzi. Luând niște mături și începu să le cioplească cu niște foarfece găsite la îndemână creează niște sulițe. Copiii ieșiră încet încercăm să nu facă zgomot pentru a atrage mutanți. Aceștia se furișară până afară fiind destul de confuzi de împuținarea zombilor.  Colegii încep să fugă spre pădurea de lângă unde acolo se afla un sediu milităresc. În poză erau doi jandarmi înarmați aceștia după ce i au verificat pe copii și s au lămurit că sunt în regulă I au lăsat să intre în sediu.

~ aveam o durere îngrozitoare de cap, simțeam că eram amețită, frigul mă cuprindea din ce în ce mai mult. Deschid ușor ochii, eram pe un pat de operații, mâinile și picioarele mi e rău legat. Nu conștientizam ce se întâmplă deoarece Mă simțeam foarte rău dintr o dată văd că se apropie de mine Domnul Lee Byeong-Chan ce avea o seringă în mână.

Eu: Domnule Lee? Ce vreți să faceți?

Spun cu vlagă în glas.

Lee: Îmi voi repara greșelile .

Spuse acesta apoi cu acea seringă mă injectează în gât făcându-mă să adorm la loc căzând într-un somn adânc.

După ceva timp acea durere se întoarse, mă simțeam îngrozitor. Deschid ochi slăbită. Domnul lee întreabă.

Lee: Cum te simți.
Eu: Îngrozitor.
Lee: Îți aduci aminte ceva ?
Eu: Nu? Unde sunt ?
Lee: Nu contează asta. Spune-mi le ții minte pe .... Și ....

Când profesorul pronunțase numele acelor persoane urechile începu sămi  țiuie ne auzind nimic. Îmi duc mâna la cap trag aer în piept și spun.

Eu: Hannah și Nini ?

Scuzați greșelile 😭