Minciuna de pe Champs-Elysees

CAPITOLUL I - ALLEGRA

Te rog, te implor, în numele lui Dumnezeu, Lys, răspunde! E aniversarea noastră de 2 ani și nu pot da de el, ce naiba face? Am fost la el acasă, nici colegii lui de apartament nu știau unde este... sau poate nu voiau să aflu eu? Ar putea exista o șansă să fie cazul ăsta, că doar sunt cei mai buni prieteni și nu se trădează. Dar nici pe mine nu ar trebui să mă trădeze, sunt iubita lui fir-ar ea să fie de situație!
Cum e posibil, după 2 ani de relație, să uiți complet de aniversarea voastră? Nu pot să îmi imaginez. Dacă mi-ar fi spus una dintre prietenele mele că a trecut prin asta, nu le-aș fi crezut, dar Universul a făcut să fiu eu prietena în cauză. Ce ironie, nu? Parcă mi-a căzut lumea în cap astăzi. Acasă s-a spart o țeavă și cel puțin 2 zile nu voi avea apă, iubitul meu nu mi-a dat un semn de când ne-am spus aseară "noapte bună", deși e una dintre cele mai importante zile din relația noastră, un dubios se holbează la mine în timp ce le aștept pe Maeve și Serena, prietenele mele cele mai bune cu care am reușit, cumva, să rămân intersectată și la facultate – și pentru asta sunt veșnic recunoscătoare, nu știu ce m-aș fi făcut fără ele într-un oraș complet nou și necunoscut – și am ajuns să chem chelnerița la fiecare cinci minute pe care le apuc pentru diferite motive, care, evident sunt scuze să mă simt mai puțin inconfortabil de la perechea de ochi care nu mă scoate o singură secunda din vizor.
În sfârșit, după întregi minute ce au părut o eternitate, zăresc părul lung, buclat și brunet al lui Maeve și cel roșcat precum o cireașă perfect coaptă până la umeri a lui Serena. Suntem un trio destul de... haotic. În timp ce ele doar cu o privire par să intimideze 20 de bărbați care ar fi avut gânduri neortodoxe cu ele, eu pe de altă parte par doar o adolescentă inocentă ce nu se poate apăra. Dar nu este așa, nu degeaba am practicat timp de cinci ani în adolescență cursuri de auto-apărare, astfel încât acum să pot scăpa neatinsă, în ciuda înfățișării mele ce emană o aură foarte calmă și care poate da impresia de o persoană de treabă. Dar vorba aia: pisica blândă zgârie tare, așa sunt și eu dacă mă subestimezi mai mult decât trebuie și îmi pui la îndoială puterile.
– Bună, draga noastră Allegra de care ne era enorm de dor! mă întâmpină Maeve și nici nu trebuie măcar să întreb dacă a băut, căci știu deja de ce mă întâmpină astfel: milă. Un sentiment pe care întotdeauna l-am disprețuit din tot sufletul.
– Mae, nu e nevoie să devii vipera din Kung Fu Panda cu mine, amândouă știm motivul pentru care ești aici.
Râde. Știe că am încolțit-o. Dar e un râs autentic, real... aș putea spune chiar seducător. Sigur dacă ar râde așa într-o cameră plină de bărbați, toți s-ar îndrăgosti de ea pe loc. Aș vrea și eu să pot râde astfel în momentul actual, dar situația nu îmi permite să fac asta. Nu am de ce să mint, chiar sunt de toată mila acum, așteptând după cineva care nici măcar nu îmi mai răspunde la apeluri.
– Hai să lăsăm glumele deoparte, începe Serena care se așază lângă mine, trecându-și un braț după umărul meu. Ești bine, steaua noastră?
Stea. Mereu am fost una pentru ele, numindu-ne grupul un cosmos, atât de diferit, dar care mereu se completează. Însă, acum nu mă simt ca una. Mai degrabă, o gaură neagră ce s-ar înghite pe ea însuși acum, la cât de multă rușine simte.
Nu îi răspund imediat. Contemplez dacă să o mint, sau să spun adevărul. Dar care e adevărul, de fapt? Nu simt să plâng, dar nici nu mă simt minunat pentru ziua "importantă" care ar trebui, practic, să fie. Telefonul îmi bâzâie pe masă și mă uit cu dispreț la ecranul ce pune în evidență contactul trecut doar cu o inimă. Văd și ele, căci imediat simt cele două perechi de ochi ale lor pe mine. Dar decid să fac ceea ce nu mă credeam în stare atât de curând: îi închid sunetul și întorc telefonul cu fața acum pe masă, ridicând privirea și zâmbind, slab dar plin de cuvinte ce nu pot fi spuse.
– Cum vă sună o seară la club astăzi? Mi-ar prinde bine un dans și niște băutură!
Mă iau și pe mine prin surprindere, dar și pe ele. Nici una nu ne așteptam să auzim asta, de la "raza de soare" a grupului. Însă, deși nu sunt adeptă a cluburilor, chiar ar merge unul acum. Muzica și dansul mă fac să mă simt bine, de parcă sunt altă persoană față de tocilara care sunt de obicei, cu ochii în laptop și cărți, ducându-mi temele la statul de perfecțiune.
– Ba bine că nu! O să fie și mai amuzant, din moment ce ai propus tu asta. Sunt pentru! se luminează fața lui Maeve, care mereu e deschisă la orice înseamnă distracție și alcool, în timp de Serena doar aprobă din cap, părând la rândul său de acord cu ideea.
– Deci, în seara asta la 10, clubul din apropierea mea, cel din subteran. Cum vă sună? Am auzit că au o atmosferă superbă cei de acolo, și nu an fost niciodată toate trei acolo.
Amândouă răspund la unison, încântate, cu-n "S-a făcut!" foarte plin de viață. Iar astfel, deși așa zisul meu iubit a uitat de mine, mi-am făcut planuri și fără el. Nu am nevoie de un bărbat ca să mă distrez. Ba din contră, altfel se simte viața când dansezi cu prietenele în club. Totul se va schimba după asta, și o simt pe deplin. Voi fi altă persoană. Una îmbunătățită, și nu voi mai lăsa un bărbat să mă înjosească.