Minciuna de pe Champs-Elysees

CAPITOLUL 3 - ALLEGRA/ZEPHYR

     

    (verificați finalul capitolului pentru explicații)

          Allegra

          Cu cea mai mare discreție, mă dau jos din pat căutându-mi rochia cu privirea. Zăresc vișiniul ei, surprinzător, așezat frumos pe spătarul scaunului de la birou.
          Încerc pe cât posibil să nu sfâșii liniștea din camera tăcută, în care doar respirația italianului se mai aude. Nu pot risca să se trezească înainte să ies din camera asta. Habar nu am ce s-a întâmplat aseară, iar o conversație cu el acum ar fi foarte jenantă. Sunt o lașă că fug așa, însă, vreau să îmi păstrez totuși demnitatea, indiferent de ce Dumnezeu s-ar fi întâmplat aici aseară.
          Nu mă strofoc să mă așez. Văzută cu rochia pe mine, îmi iau tocurile în mână și poșeta, ieșind din cameră de parcă nici nu aș fi pășit vreodată în ea. Nici nu știu unde mă aflu, dar sigur sunt departe de unde mă știam ultima dată.
          Holul pare... elegant. Minimalist, în culori simple de crem și alb. Dacă nu suntem într-un hotel, atunci e un complex de apartamente foarte scump. Mă face și mai curioasă în legătură cu bărbatul misterios lângă care m-am trezit. Cu ce se ocupă? Cine este? Cum am ajuns aici, împreună? întrebări la care niciodată nu voi găsi răspunsuri, căci e ultima dată când îl voi vedea. Și doar el știe adevărul, pentru că în starea în care mă aflu, capul stând să îmi explodeze de durere, sigur nu îmi voi aminti prea curând de ce m-am trezit lângă el.
          Odată ce mă văd intrată în lift, îmi încalț pantofii și îmi așez părul, căutând disperată în gândurile mele haotice niște răspunsuri. În zadar, ultimul lucru pe care mi-l amintesc e că m-am despărțit de Lysander prin telefon , dezvăluindu-i că știu adevărul, de acolo totul fiind doar o ceață cu frânturi de fragmente.
          Oftez îndelung și pășesc afară din clădire. Nu e nici un nume care să reprezinte vreun hotel, deci eram la el acasă. De unde își permite așa lux? Mă mai uit împrejur până când îmi dau seama unde sunt. Realizarea nu face decât să adauge un plus la întrebările ce-mi străbat mintea oricum gata să pocnească acum. E unul dintre cele mai scumpe cartiere din Paris. Am ajuns în patul unui mafiot, sau ce? Abia îmi permit o chirie într-un apartament simplu din salariul cu jumătate de normă de jurnalistă la ¹Le monde.
           Mă urc în primul taxi care îmi iese în vizor, dând adresa mea. Miile de curiozități tot nu îmi părăsesc mintea, dar încerc să le las în urmă odată cu complexul pe care îl părăsesc și bărbatul pe care îl las singur în pat. A fost doar o noapte. Atât, și nimic mai mult.

          Zephyr

          Stau și privesc spre locul unde, până acum ceva momente, era blonda din club. Nu e prea frumos din partea ei să plece înainte să îmi spună numele ei. Sigur credea că dorm, dar nu o făceam. Doar voiam ca ea să creadă asta. Dar până la urmă, nu mai contează. A fost doar o noapte, o distracție de la beție. Însă, fir-ar, nu-mi mai lasă în pace mintea acei ochi albaștri și buzele ei roșii ce erau, și pline. Sunt de neuitat, și sunt foarte sigur că știe ce efect are asupra bărbaților când îi privește, le face cu ochiul, sau mai rău, cum a fost în cazul meu, le zâmbește. Zâmbetul ăla mi-ar fi putut aduce sfârșitul dacă îl mai vedeam. Era... orbitor. Lumina exact ca și cum te-ai uita la soare. Așa că, probabil e mai bine pentru amândoi că a plecat înainte să vorbim, altfel aș fi dat de dracu, personal.
          Trezirea, Zephyr. Trebuie să mă pregătesc de muncă, nu să mă gândesc la o blondă mică de înălțime, cu un corp ucigător și un zâmbet și mai și. Chiar am nevoie să cânt acum, să uit de prezența ei și de faptul că a fost sub mine noaptea trecută. Doar îmi fac mai rău gândindu-mă la ea.
          Mă ridic din pat cu grijă, pașii mei îndreptându-se spre baie, puțin nesiguri de la întreaga noapte trecută. Însă, ceva pe birou îmi captează atenția mai mult decât ar trebui. Un card. Dar nu e card de credit, ci altceva. Îl ridic și îl inspectez, colțurile buzelor mele ridicându-se imediat într-un rânjet la vederea acestuia. Allegra Moreau. Jurnalist la Le monde. Se pare că, până la urmă, ne vom revedea, Allegra. Chiar înainte să ne fi așteptat la asta. Altfel, cum vei mai intra în clădirea locului tău de muncă fără cardul de identificare? ²Poca idiota. Deși ești deșteaptă, și-mi dau seama de asta prin faptul că nu toată lumea poate prinde un loc cu jumătate de normă acolo, ești puțin prea neatentă când vine vorba de lucrurile tale.
          Arunc cardul în dulapul biroului și mă îndrept spre baie, continuându-mi ziua ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Dar știu prea bine că s-a întâmplat, și că jurnalista aia blestemată s-a aflat, cu toată prezența ei mică și vulnerabilă, sub trupul meu dublu în volum decât al său. Să mă ierte domnul meu, că nu-mi mai iese imaginea ei, în toată splendoarea sa, tremurând de plăcere, din minte. Am mai avut aventuri de o noapte, însă cu ea aș repeta-o.