Blestem Regal

Lyra, Prințesa Vârcolacilor

În Regatul Vârcolacilor, noaptea era rege. Pădurile dense, ce acopereau câmpiile și munții, ascundeau pericolele și magia care pulsa în fiecare colț al regatului. Sub razele palide ale lunii, Lyra, prințesa vârcolacilor, se afla pe marginea unui deal abrupt, privind orizontul ce părea să se întindă la nesfârșit. În acea liniște adâncă, simțea chemarea străbunilor ei, un freamăt constant în sângele său, care îi reamintea de blestemul străvechi.

Cu părul său negru strălucind ca o noapte fără stele și ochii de un albastru rece, Lyra era o prezență impunătoare, deopotrivă mistică și sălbatică. Își strânse mantia de piele în jurul umerilor, lăsând vântul să-i lovească fața. În acea seară, urma să-și întâlnească mentorul și sfătuitorul ei de încredere, Alaric, un vârcolac bătrân cu experiență în arta transformării și în vechile ritualuri ale lupilor.

Alaric o aștepta la marginea pădurii, sprijinindu-se de un baston noduros. Trăsăturile sale erau aspre, marcate de ani de lupte și de înțelepciune dobândită în timp. În clipa în care o văzu, zâmbi subtil și încuviință cu capul.

„Prințesa noastră neînfricată,” spuse el cu o voce gravă, dar călduroasă. „Simt că ești neliniștită.”

Lyra își ridică privirea și-l privi drept în ochi, recunoscând că bătrânul vedea dincolo de aparențele sale. „Blestemul,” rosti ea cu o ușoară încruntare. „Nu am reușit să dorm de când am primit acel mesaj. Selena și Aradia au convenit să discutăm despre o alianță temporară.”

Alaric aprobă în tăcere, lăsând-o să continue.

„Este o nebunie,” continuă Lyra, „dar dacă există vreo șansă să rupem blestemul, să eliberăm regatul de această povară, sunt dispusă să risc.”

Alaric ridică din sprânceană, iar un licăr de înțelepciune străveche îi lumină ochii. „Blestemul ne leagă de secole, Lyra. A fost creat din trădare, din ură și din dorința de putere. Dar nu uita: cu cât legătura este mai veche, cu atât mai mare va fi sacrificiul pentru a o rupe.”

Lyra încuviință, simțind în piept o durere surdă. „Înțeleg riscurile, Alaric. Dar niciodată nu m-am simțit atât de captivă. E ca și cum blestemul s-ar întinde tot mai mult, luând cu el libertatea noastră, speranțele noastre… chiar viitorul nostru.”

Bătrânul vârcolac o privi cu înțelegere. „Aceasta este povara pe care o porți, Lyra. Dar dacă blestemul a fost creat prin trădare, poate el va putea fi desființat prin încredere.”

„Încredere în celelalte prințese?” replică ea sceptică, aproape amuzată de idee. „Am învățat să-mi apăr regatul de ele, nu să le cer ajutorul.”

Alaric o privi fix, iar tăcerea sa o făcu să își reconsidere cuvintele. „Uneori, Lyra, aliații cei mai neașteptați sunt cei care ne ajută să învingem demonii interiori.”

Un fior o trecu, dar îl ascultă în tăcere. Poate că bătrânul avea dreptate, și poate că această alianță temporară ar putea aduce speranța de care aveau nevoie cu toții.

---

Câteva zile mai târziu, Lyra plecă spre locul întâlnirii dintre cele trei prințese. În drum, simțea fiecare schimbare în aer, fiecare miros al pădurii, iar simțurile ei de vârcolac erau ascuțite la maximum. În minte îi răsunau cuvintele lui Alaric despre încredere și alianță. În adâncul sufletului, știa că această întâlnire va aduce schimbări care aveau să le marcheze destinele pentru totdeauna.

Ajunsă la destinație, observă că Selena și Aradia o așteptau deja, fiecare aducând cu sine o aură de mister și putere. Se studiară reciproc, tăcute, conștiente de rivalitatea și neîncrederea care încă pluteau între ele.

„Lyra,” spuse Selena, înclinând ușor capul într-o mișcare protocolară, dar rece. „Mă bucur că ai acceptat să vii.”

Lyra își ținu spatele drept și privirea pătrunzătoare. „Pentru a înfrunta blestemul, sunt dispusă să fac multe lucruri. Dar asta nu înseamnă că uitam istoria noastră.”

Aradia ridică mâna, cerând liniște. „Suntem aici cu un scop. Știu că există multă neîncredere între noi, dar trebuie să ne gândim la viitorul regatelor noastre. Blestemul crește în putere și, dacă nu acționăm acum, va deveni de neoprit.”

Lyra încuviință, simțind adevărul din cuvintele Aradiei. „Ce propui, Aradia?”

Vrăjitoarea aruncă o privire către celelalte două prințese, cu o sclipire de inteligență și determinare. „Am aflat că trădarea care a creat blestemul implică o trinitate sacră, simbolizată de o amuletă pe care o putem recrea doar prin magia fiecărui regat. Vom avea nevoie de ceva simbolic de la fiecare dintre noi.”

Selena își strânse mâinile încrucișate. „Sună riscant. Dacă magia noastră se contopește, există șansa să pierdem controlul.”

„Și dacă nu facem nimic, vom pierde totul oricum,” răspunse Aradia, fermă.

După o scurtă ezitare, Lyra scoase din buzunarul mantiei o piatră prețioasă, un cristal de lună, simbolul sacru al regatului vârcolacilor. „Acesta este simbolul nostru. Este esența noastră, sub protecția lunii.”

Selena se uită la piatră, apoi scoase un inel cu o piatră de sânge, specifică vampirilor. „Acesta este al nostru. Dar, dacă ceva va merge prost, știți că legăturile dintre regatele noastre vor fi și mai fragile.”

Aradia acceptă obiectele cu respect și le așeză într-un cerc magic trasat pe pământ. Din mantia ei, scoase un cristal de cuarț negru, simbolul protecției și al vrăjitoarelor. Puse piatra alături de celelalte două și începu să recite un descântec vechi, invocând puterile ancestrale.

Vântul începu să bată mai tare, iar cerul se întunecă. Cele trei obiecte se contopiră, emanând o lumină intensă, care învălui întreaga pădure. Fiecare dintre prințese simți o vibrație profundă în trupurile lor, ca și cum ceva vechi și adânc ar fi fost trezit.

În acea clipă, blestemul părea să tremure în fața puterii lor unite, dar abia atunci își dădură seama că drumul era doar la început. Nu aveau cum să știe ce sacrificii vor cere aceste puteri și cât de adânc avea să le fie afectată inima și loialitatea față de propriile regate.

În acea noapte, pentru prima dată, cele trei prințese simțiră că erau cu adevărat unite, dar știau că acesta era doar începutul unei călătorii care avea să le testeze nu doar puterile, ci și spiritul.