Blestem Regal

Aradia, Prințesa Vrăjitoarelor

În Regatul Vrăjitoarelor, umbrele pădurilor de dincolo de castelul Aradiei păreau să murmure un cântec misterios, chemat de o forță ascunsă și veche. Aradia, prințesa vrăjitoarelor, se retrăsese în sanctuarul său de la marginea castelului, unde obișnuia să-și petreacă nopțile studiind pergamentele și vrăjile interzise. Prințesa nu era doar o conducătoare, ci și una dintre cele mai puternice vrăjitoare din generația sa, moștenind daruri rare, precum controlul focului și al umbrelor.

Aradia avea pielea albă ca fildeșul, iar părul ei, de un albastru intens, strălucea ca o noapte înstelată. Și-a lăsat degetele să alunece peste o carte veche, acoperită de praf și inscripții străvechi, învățată să citească semnele și să înțeleagă cuvintele magiei. În acea seară, simțea o chemare, un avertisment subtil care-i pătrundea în oase și-i șoptea despre blestemul care încă lega regatele. Acel blestem își cerea prețul, iar puterea lui creștea, amenințând să distrugă orice încercare de a păstra pacea.

Cu privirea pătrunzătoare, Aradia ridică mâinile deasupra focului sacru, invocând spiritele strămoșilor săi. Din flăcări, răsăriră chipuri tulburi, dar familiare. Acești spirite o priveau ca și cum ar fi fost sfâșiate între lumină și întuneric.

„Aradia, ești conștientă de ce trebuie să faci,” spuse o voce aspră, dar liniștită, care părea a veni de nicăieri și de peste tot în același timp.

„Cum pot să opresc un blestem pe care nici măcar voi nu ați reușit să-l desfaceți?” întrebase ea, cu o îndrăzneală amestecată cu respect.

„Blestemul cere sacrificii, dar și unitate,” răspunse vocea, devenind mai clară. „Cei trei aleși trebuie să înfrunte încercări și să-și unească puterile. Doar astfel pot elibera regatele.”

Aradia se lăsă pe spate, întrebându-se cât din ceea ce auzise era doar o proiecție a temerilor sale și cât era adevărul. Și totuși, în acea noapte, pe când luna plină lumina întregul regat, simțea că această chemare către unitate era inevitabilă.

---

Dimineața următoare, Aradia se trezi devreme, hotărâtă să acționeze. Cu sprijinul puterilor sale, căută o cale de a comunica cu celelalte regate. Blestemul părea să se intensifice, iar semnele pe care le simțea o avertizau că timpul nu mai era de partea lor.

În acea zi, Aradia primi un mesaj de la Selena. Prințesa vampirilor era pregătită să discute despre o alianță temporară pentru a înfrunta puterea care le lega destinele. Mesajul, scurt și rece, arăta cât de puțin se încredeau regatele unul în celălalt, dar Aradia știa că aceasta era o oportunitate unică. Dacă cele trei prințese ar fi putut coopera, ar fi putut elibera regatele lor și, poate, chiar să învingă blestemul.

Drumul până la granița dintre regatul vampirilor și cel al vrăjitoarelor era periculos și plin de capcane. Aradia, însă, nu se temea. Strânse la piept un medalion primit de la mama ei, un amuletă puternică, care o proteja de pericole nevăzute și îi întărea magia.

Într-o noapte tulbure, Selena și Aradia s-au întâlnit pentru prima dată.

„Prințesă a vampirilor,” rosti Aradia cu o înclinare a capului, simțind tensiunea în aer. „Mă bucur că ai acceptat să discutăm.”

Selena o privi cu ochi suspicioși, dar în spatele acelei priviri întunecate se ascundea un spirit determinat, asemenea ei. „Suntem unite printr-un blestem, Aradia. Nu avem altă opțiune decât să lucrăm împreună, fie că vrem sau nu.”

Discuția continuă ore întregi, în timp ce fiecare își împărtășea propriile cunoștințe despre blestem. Împreună, descoperiră că blestemul nu era doar o legătură între regate, ci o vrajă creată dintr-o trădare profundă, una care marcă începutul ostilităților dintre regatele lor.

„Trădarea,” șopti Aradia, ca și cum ar fi dezvăluit o comoară ascunsă. „Se spune că atunci când primele regine ale regatelor noastre au fost prietene, una dintre ele a încălcat un jurământ. De atunci, acest blestem ne bântuie.”

„Și cum îl rupem?” întrebă Selena, privirea ei arzând de curiozitate și nerăbdare.

„Cu sacrificii și o alianță sinceră,” răspunse Aradia, privind în jur, ca și cum s-ar fi așteptat ca natura însăși să le asculte promisiunea. „Dacă nu avem încredere una în cealaltă, blestemul va continua să ne despartă.”

Prințesele hotărâră să pună bazele unei alianțe și să găsească împreună amuletele necesare pentru a înfrunta blestemul. Fiecare dintre ele avea un rol crucial, dar și un drum periculos de parcurs, în care inamicii nu erau doar din exterior, ci și din propriile lor inimi.

Astfel, cu fiecare pas făcut împreună, se deschidea o lume nouă de mistere și încercări, o lume care le punea la încercare nu doar forța și puterea, ci și dorințele cele mai ascunse și sacrificiile cele mai mari.